”Şi ca şi cel ce nu mai vrea ce-a vrut
şi prins în mreji de gânduri noi, obscure,
deoparte dă ce-a vrut mai la-nceput,
aşa şi eu sub poala coastei sure tot cumpănind, îmi mistuii pornirea ce dintru-ntâi lăsasem să mă fure.
„De nu mă-nşel şi de ţi-am prins gândirea, măreaţa umbră începu să zică, o teamă laşă ţi-a cuprins simţirea.
Fiorul ei pe oameni nu-i ridică
spre fapte mari, ci curmă îndrăzneala,
ca fiarei când de umbra ei i-e frică.”

Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul II