ian. 232021
 

”- Disperare? Nesăbuinţă? se miră Gandalf. Nu e disperare, căci disperarea e dată numai celor care văd sfârşitul dincolo de orice îndoială. Noi nu-l vedem. E semn de înţelepciune să înţelegem ce trebuie să facem după ce toate celelalte căi au fost cumpănite, deşi poate să apară drept o nesăbuinţă celor care se agaţă de nădejdi false. Foarte bine, fie ca nesăbuinţa să ne fie veşmântul, un văl în faţa ochilor Duşmanului! Căci el e foarte înţelept şi cântăreşte toate lucrurile pe talerele din balanţa răutăţii sale. Singura măsură, totuşi, pe care o cunoaşte este aceea a poftei, pofta de putere; şi după ea măsoară toate inimile. În inima lui nu poate să-şi facă loc gândul că sunt unii care ar refuza puterea, că, având Inelul, am putea căuta să-l distrugem.”

J.R.R. Tolkien – ”Stăpânul inelelor, vol. I, ”Frăția inelului”

Sorry, the comment form is closed at this time.