”Și-și lipi fața îmbujorată de pieptul tânărului plin de mândrie, vrăjit. El căzu pe bancă, iar ea — lângă el. Nu mai știau ce să-și spună. Stelele începură să strălucească. Cum s-au întâlnit buzele lor? De când cântă pasărea, de ce se topește zăpada, de ce înflorește trandafirul, de ce învie natura în luna mai, de ce luminează zorile dincolo de arborii întunecați, pe culmea înfiorată a colinelor?
Un sărut; atât.”

Victor Hugo