”- Aşa-s ei, mai proşti, observă cu convingere moş Avram. Cîte valuri are omul, câte năcazuri, cu vitele şi cu pămîntul, cu procesele, cu toate… Noi stăm şi depănăm şi nu mai putem isprăvi… Parcă ce poate să ştie un domn ofiţer!…
Băiatul asculta cu uimire şi cu inima bătînd.
Înţelegea însă că trebuie să tacă.
– Da’ iaca ce v-oi spune eu, grăi iar moş Avram. La urma urmei degeaba umbli cu şurubării şi cu şpagă. Te-ajunge şi la trăsură o boambă de airoplan. Ba te ajunge ş-acasă, pe prispă. Ori te păleşte o boală şi te legalizează… Măi, când îi hotărât să mori, te îneci şi c-o lingură de borş,
– Apoi tot îi scris la condică… îngână Dominte.
– Numaidecît! încheie cu hotărîre rezervistul şi scuipă în foc, pomenind despre un hulub fantastic.”

Mihail Sadoveanu, ”Strada Lăpușneanu”