1. În vremea când Domnul a vrut să înalțe pe Ilie în vârtej de vânt la cer Ilie a plecat cu Elisei din Ghilgal.
2. Și Ilie a zis către Elisei: „Stai aici, căci Dumnezeu mă trimite la Betel. Iar Elisei a zis: „Cât este de adevărat că Domnul este viu și cum este viu și sufletul tău, tot așa de adevărat este că nu te voi lăsa singur”. și s-au dus amândoi la Betel.
3. Și au ieșit fiii proorocilor cei din Betel la Elisei și au zis către el: „Știi oare că astăzi Domnul va să ridice pe stăpânul tău deasupra capului tău?” Și el a zis: „Știu și eu, dar tăceți!”
4. Atunci Ilie a zis către el: „Elisei, rămâi aici, căci Domnul mă trimite la Ierihon”. Iar Elisei a zis: „Cât este de adevărat că Domnul este viu și viu este și sufletul tău, tot așa de adevărat este că nu te voi lăsa singur!”
5. Și au venit amândoi la Ierihon. Atunci s-au apropiat fiii proorocilor cei din Ierihon de Elisei și i-au zis: „Știi oare că Domnul ia pe stăpânul tău și-l înalță deasupra capului tău?” Și el a răspuns: „Știu și eu, dar tăceți!”
6. A zis Ilie: „Rămâi aici, căci Domnul mă trimite la Iordan!” Iar Elisei a răspuns: „Cât este de adevărat că Domnul este viu și cum este viu și sufletul tău, tot așa de adevărat este că nu te voi lăsa singur!”
7. Și s-au dus amândoi; s-au dus și cincizeci din fiii proorocilor și au stat deoparte în fața lor, iar ei amândoi ședeau lângă Iordan.
8. Atunci, luând Ilie mantia sa și strângând-o vălătuc, a lovit cu ea apa și aceasta s-a strâns la dreapta și la stânga și au trecut ca pe uscat.
9. Iar după ce au trecut, a zis Ilie către Elisei: „Cere ce să-ți fac, înainte de a fi luat de la tine”. Iar Elisei a zis: „Duhul care este în tine să fie îndoit în mine!”
10. Răspuns-a Ilie: „Greu lucru ceri! Dar de mă vei vedea când voi fi luat de la tine, va fi așa; iar de nu mă vei vedea, nu va fi”.
11. Pe când mergeau ei așa pe drum și grăiau, deodată s-a ivit un car și cai de foc și, despărțindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer.
12. Iar Elisei se uita și striga: „Părinte, părinte, carul lui Israel și caii lui!” Și apoi nu l-a mai văzut. Și apucându-și hainele le-a sfâșiat în două.
13. Apoi, apucând mantia lui Ilie, care căzuse de la acesta, s-a întors înapoi și s-a oprit pe malul Iordanului.
14. Și a luat mantia lui Ilie care căzuse de la acesta și a lovit apa cu ea, zicând: „Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie?” Și lovind, apa s-a tras la dreapta și la stânga și a trecut Elisei.
15. Iar fiii proorocilor cei din Ierihon, văzându-l de departe, au zis: „Duhul lui Ilie s-a odihnit peste Elisei! Și au ieșit înaintea lui și i s-au plecat până la pământ, zicându-i:
16. „Iată, la noi, robii tăi, se află cincizeci de oameni voinici; să se ducă să caute pe stăpânul tău, poate l-a dus Duhul Domnului și l-a aruncat pe vreun munte sau într-o vale”. Iar el a zis: „Să nu-i trimiteți!”
17. Ei însă au stăruit mult pe lângă el și el, văzând că nu poate scăpa de ei, le-a zis: „Trimiteți-i!” Și au trimis ei cincizeci de oameni și au căutat trei zile și nu l-au găsit;
18. Întorcându-se apoi aceia la el în Ierihon, unde rămăsese în vremea aceea, a zis către ei Elisei: „Nu v-am spus eu să nu vă duceți?”
19. Iar locuitorii cetății aceleia au zis către Elisei: „Iată așezarea cetății acesteia este bună, după cum poate vedea și stăpânul nostru, dar apa nu este bună și pământul este neroditor”.
20. Și el a zis: „Aduceți-mi o oală nouă și puneți sare în ea!”
21. Și i-au adus și a ieșit el la fântâna de apă și, aruncând sarea în ea, a zis: „Așa zice Domnul: Iată am făcut apa aceasta sănătoasă și nu va mai pricinui nici vătămare, nici moarte, nici nerodire”.
22. Și s-a făcut apa curată până astăzi, după cuvântul pe care l-a spus Elisei.
23. De acolo s-a dus el la Betel. Și cum mergea pe drum, au ieșit din cetate niște copii și s-au apucat să râdă de el zicând: „Hai, pleșuvule, hai!”
24. Iar el, întorcându-se și văzându-i, i-a blestemat cu numele Domnului. Atunci, ieșind din pădure doi urși, au sfâșiat din ei patruzeci și doi de copii.
25. De aici Elisei s-a dus la muntele Carmelului, iar de acolo s-a întors în Samaria.
Vechiul Testament (Regi IV, 2:1-25)
