Wallflowers

”Vedeam o librărie, gândeam imediat că lucrul meu va face mai mult decât lucrul altora, dar mi-am schimbat părerea imediat, căci unul serveşte pe altul, şi Domnul Nostru are mii şi mii de căi pentru a pregăti pe cineva, încât trebuie lăsată fiecărei cărţi valoarea sa, ca un medium proximum sau remotum, după gradul de inteligenţă al fiecăruia. Totuşi, orgoliul ar fi vrut să se manifeste pe loc, Dumnezeu să-l ghideze, el care deţine puterea în mâinile sale.”

Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”

”Ceea ce pot să mărturisesc, deci, e că această întristare sau mélancolie care vine dintr-o lipsă de soutien este în cel mai rău grad corporală şi nu se echivalează în nimic cu altceva. Dar că forţa spiritului este în unul, nu se poate şti nimic cum e în altul, căci poate să pară că altul e puternic din punct de vedere corporal; totuşi, toate astea sunt lucruri în care nu intru.”

Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”

”Era ciudat că puteam să am în acelaşi timp două gânduri total diferite; asta, pentru mine, care ocupam absolut gândurile altora şi, în acelaşi timp, gândurile ispitei pe care nimic nu avea putere să le alunge; mă ţineau atât de bine prizonier încât nu ştiam unde să fug, căci le purtam în mine.
Prin urmare, când îmi veneau în minte diferite lucruri la care mă gândisem mult timp mai înainte şi care erau înrădăcinate, era ca şi cum mi se spunea să găsesc raţiuni de a mă disculpa, ceea ce era, de asemenea, o mare tentation; sau să-mi atribui binele pe care-l făcusem sau, mai bine zis, care se făcuse datorită mie, dar spiritul lui Dumnezeu elimină acestea, angajându-mă, de asemenea, să găsesc altceva.
În acest sens, acest ultim gând fu mai puternic decât precedentele, pentru că el mergea mai în profunzime (…)”

Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”

”Uneori nu puteam să-mi adun gândurile pentru a-L contempla pe Hristos pe care-l văzusem numai o clipă; mişcarea şi forţa Duhului au căzut peste mine în aşa fel încât aş fi preferat să înnebunesc. Asta se referea la celălalt preot. Pot compara acest lucru cu cele două talere ale balanţei; pe unul e voinţa noastră şi reaua noastră natură, pe celălalt forţa lui Dumnezeu, pe care Domnul Nostru o duce în ispită aşa încât lasă uneori ca balanţa aceasta să atingă un punct de aequilibrium; dar când ea se apleacă într-o parte, el o ajută să se ridice din nou; iată ce am descoperit după felul de a vorbi al lumii, de unde reiese că numai forţa noastră ne trage în jos şi i se opune mai degrabă decât să fie de ajutor forţei spiritului; şi că e numai şi numai opera Domnului Nostru, care dispune lucrurile după cum înţelege el.”

Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”

”Trebuie, prin rugăciunile cele mai pioase, să cer obţinerea iertării înainte de a găsi pace în conştiinţa mea; fiindcă eram totuşi ispitit înainte de a se petrece asta; Duhul Sfânt mă instruia, dar în proasta mea înţelegere, am neglijat umilinţa care e fundamentul a tot.
Toată noaptea, a fost ca şi cum aş fi coborât în adânc, pe scări şi prin alte încăperi, dar cu încredere şi în siguranţă, încât adâncul nu era periculos pentru mine; atunci îmi veni în vis versul: Nici adâncul şi nici alt lucru, fie că va veni sau.”

Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”

”Contele nu e nici trist, nici bolnav, nici vesel, nici sănătos; e dulce-acru ca o portocală şi gelozia lui are ceva din culoarea ei.”

William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”

”Să nu uit: îmi venea de asemenea în gând că Duhul Sfânt voia să mă prezinte lui Iisus şi mă arăta Lui, ca pe o operă pe care el a lucrat-o; în aşa fel încât nu trebuia să-mi atribut nimic, că totul era al Lui, cu toate că, prin graţie, El ne acordă acelaşi lucru.
Apoi am cântat psalmul pe care-l alesesem atunci: Iisus e prietenul meu cel mai bun (numărul 245).
Iată ce am învăţat eu în spiritual: că nu e nimic de făcut decât să ne umilim; că nu e nimic altceva de cerut decât graţia lui Hristos; am adăugat din propria mea credinţă: a avea iubire, dar e temerar, pentru că atunci când ai graţia lui Dumnezeu te laşi cu totul în voia lui Hristos şi faci totul după placul lui; când eşti în graţia lui Dumnezeu, atunci eşti cel mai fericit.”

Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”

”Seara, am căzut pradă unei altfel de ispite; mai exact între 8 şi 9 seara, când citeam despre minunile pe care Dumnezeu le-a făcut prin intermediul lui Moise. Mă gândeam că o parte din înţelegerea mea s-a amestecat la aceasta, încât nu puteam să am o credinţă puternică aşa cum ar fi trebuit. Credeam şi nu credeam; mă gândeam că din această cauză îngerii şi Dumnezeu li se arată păstorilor şi nu filosofului care permite înţelegerii sale să intre în joc astfel încât se întâmplă mereu să ne întrebăm de ce El a recurs la vânt când a adunat lăcustele, pentru ce El l-a înăsprit pe Faraon fără să acţioneze imediat, şi alte lucruri de genul ăsta, de care, fără îndoială, eu râdeam în mine, dar ele făceau totuşi ca atât de mult credinţa mea să nu fie fermă. Priveam focul şi-mi spuneam mie însumi: dacă e aşa, n-ar trebui să cred că focul există, precum, de asemenea, că simţurile exterioare sunt mai fallaces decât ceea ce Dumnezeu însuşi spune şi care e ipsa veritas; trebuie să cred mai degrabă asta decât pe mine însumi. Cu astfel de gânduri şi multe altele am petrecut o oră sau o oră şi jumătate, râzând în mine de Ispititor; e de remarcat că, în aceeaşi zi, m-am dus la Delft şi, toată ziua, am avut graţia de a fi în gânduri profunde, spirituale; profunde şi frumoase cum n-am avut niciodată, şi totul în ziua aceea era opera Duhului, descoperită în mine.”

Emanuel Swedenborg, ”Cartea de vise”