Wallflowers

”O, dă-mi arpa de aramă
Şi mi-o pune-n braţul stâng.
Ochii tăi se plec cu teamă,
Tu roşeşti — glasu-mi te cheamă,
Coardele încet te plâng!
Vino dar, palidă zână,
Pune faţa pe-al meu piept,
Gâtul tău pe braţu-mi drept,
Tu, a ochilor lumină,
Mă iubeşti, tu? Spune drept!
Mă iubeşti! Surâzi şireată
Şi îţi pleci ochii în jos!
O, lumină prea curată,
De-ai cunoaşte vre odată
Sufletul meu dureros;
De ai şti, palide înger,
Cât de mult te iubesc eu,
Câte nopţi de-amor şi rău
Am vegheat zdrobit de plângeri,
Scumpa mea, odorul meu!
O, atunci mi-ai cere seamă
Ca să-ţi spun câte-am visat,
M-ai fixa fără de teamă,
Ai da-ncet neagra maramă
De pe păru-ţi blond, curat;
Netezind cu mâna-ţi albă
Tâmpla ta — tu m-ai privi,
Cu durere mi-ai zâmbi,
Eu, jucându-mă cu salba
De pe sânii-ţi, aş vorbi.
Şi ţi-aş spune, a mea iubită,
Că de mult eu te-am cătat;
În cărarea tăinuită,
Prin dumbrava înverzită,
Ori prin codrii cei de brad,
Lângă cântul de izvoare,
Printre stâncele de fier
Ce străbat norii din cer,
Într-a peşterii răcoare,
Într-a nopţilor mister.
Te vedeam cu a mea minte;
Şi acum când te-am găsit
Pare-mi că-mi aduc aminte
Cum că-n vremi de mai nainte
Te-am văzut şi te-am iubit —
Să-ţi spun unde… într-o seară
Am visat un vis frumos…
Pe un nour luminos
Am văzut la cer o scară
Ridicându-se de jos.
Într-a cerului mărire
Scara de-aur se pierdea,
Iar pe-un tron de nemurire,
Tron de-argint şi strălucire,
Maica Domnului zâmbea;
Iar pe schiţele de scară
Îngeri stau treptat… treptat,
Cu chip blând şi luminat
Şi pe lire sunătoare,
Cântau dulce şi curat.
La picioarele Mariei
Genuncheat pe-un nor de-argint,
Alb ca lebeda pustiei,
Blând ca glasul poeziei,
Sta un înger cugetând;
Şi-a luat arpa-i de aur
Şi trecând mâna pe ea
A-nceput a răsuna
Raiul… luncile-i de laur
De-un blând Ave Maria.
Acel înger!… Faţa pală,
Ochiul negru, păr bălai,
L-am văzut — o stea regală,
O lumină triumfală —
Şi de-atunci îl iubesc, vai!…
L-am cătat în astă lume
Pân’ ce viaţa-mi se pierdu,
Sufletu-mi se abătu…
Ş-atunci te-am văzut: minune!
Acel înger ai fost tu.
Când ai lăsat cerul, dragă?
De ce-n lume ai venit?
Ai ştiut că viaţa-ntreagă
Trista-mi inimă pribeagă
Tot pe tine te-a iubit?
Ai ştiut cine te-aşteaptă
Şi-ai venit să răsplăteşti
Lungi durerile-mi lumeşti,
Cu zâmbirea-ţi înţeleaptă
Şi cu ochii tăi cereşti.”

Mihai Eminescu, ”Basmul ce i l-aş spune ei”

”Copilul râde:
„Înțelepciunea și iubirea mea e jocul!”
Tânărul cântă:
„Jocul și înțelepciunea mea-i iubirea!”
Bătrânul tace:
„Iubirea și jocul meu e-nțelepciunea!”

Lucian Blaga, ”Trei fețe”