Wallflowers

“— Ce am? răspunse el cu amărăciune. Am o nenorocire; pierd ziua de astăzi pentru cea de mâine. Eu nu ți-am vorbit niciodată despre lucruri de aceste, dar trebuie să fii și tu om, Ano, și să te gândești la viață, căci nu pot să-ți vie mereu toate de-a gata. Astăzi stau aici și nu mă supără nimic, dar îmi fac eu însumi gânduri rele despre ziua de mâine, și aceste gânduri nu-mi lasă tihnă să mă bucur de ziua de astăzi. Și poate că gândurile mele sunt deșerte, poate că ziua de mâine are să fie tot bună, dar o voi pierde temându-mă de cea de poimâine. Și cât vom sta aici, nu mai scap de nevoia aceasta.”

Ioan Slavici, ”Moara cu Noroc”

“Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, și în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în carne vie…”

Liviu Rebreanu, ”Pădurea Spânzuraților”

”Mercuţio:
Dragă Benvolio! Dă-mi o mână de ajutor! Mintea mea o ia razna!
Romeo:
Plesneşte-o cu biciul şi strânge-o-n pinteni! Altfel pierzi alergarea.”

William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”

”Dragostea nu adaugă nimic la deşteptăciunea ei, totuşi nu e o dovadă că s-a scrîntit, pentru că am început s-o iubesc îngrozitor. Fără îndoială, asupra mea o să se abată o grindină de zeflemeli pentru că am râs atîta de căsătorie; dar, doar nu se schimbă pofta omului? Când e tânăr, omului îi place carnea pe care nu poate s-o mistuie la bătrâneţe. Bat¬jocura şi zicalele şi bileţelele de duh îl pot oare abate pe un om din făgaşul ce şi l-a ales? Nu; oamenii trebuie să se înmul¬ţească! Când spuneam că o să mor holtei, nu mă gândeam că o să trăiesc până când o să mă-nsor.”

William Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”

”(…) rece, tânăr, bătrân, mort, dincolo de moarte>,
Iar dacă le ştii pe toate acestea laolaltă- – timpuri, 10-:uri, fapte, calităţi, cantităţi, atunci îl poţi înţelege pe Zeu.
Dar de-ţi închizi sufletul în trup şi îl batjocoreşti, spunând : „Nu ştiu nimic; nu pot face nimic; mă tem de mare; nu mă pot căţăra la cer; nu ştiu cine sunt, nu pot spune ce voi fi” – ce legătură ai atunci cu Zeul?
Căci tu nu poţi înţelege nimic din acele lucruri frumoase şi bune, ci eşti un iubitor al trupului şi al răului.
Cel mai mare rău este de a nu cunoaşte Binele Zeului’: însă a putea să cunoşti Binele, să voieşti şi să nădăjduieşti este Calea cea Dreaptă, Calea proprie Binelui, amândouă ducând cu uşurinţă într-acolo-.
Dacă apuci [pe Calea aceea], ea te va întâmpina pretutindeni şi pretutindeni ţi se va arăta, unde şi când nu te aştepţi: de vei fi treaz sau adormit, de vei naviga pe mare, de vei călători pe uscat, noaptea sau ziua, atunci când vorbeşti sau când păstrezi tăcerea. Căci nu există nimic care să nu fie chip al Binelui.”

Hermes Trismegistos, ”Corpus Hermeticum”