Wallflowers

“Sânge din sângele meu, nu e un copil, ci o pocitanie de necaz, de nerealizare, de cai verzi pe pereți. Și l-ar fi anemiat încontinuu. Era într-o hemoragie de melancolie, acea stare care prozaic și concentrat se numește „întors pe dos”.”

Marin Sorescu, ”Trei dinți din față”

”Demult așteptam eu să aud una ca asta. Dar nu știi oare că dacă două ființe se odihnesc la umbra aceluiași arbore și își potolesc setea la același izvor, aceasta nu este doar rodul întâmplării? O străveche înțelepciune ne învață că la mijloc este rânduiala ursitei. Haci a devenit soția mea. Și nu este îngăduit să curmi legăturile căsniciei, chiar dacă ești nevoit s-o lipsești de moștenirea părintească, ori să te cufunzi în adâncul mării, la o mie de stânjeni.
Cel care se leapădă de iubirea și încrederea părintească îndură toate chinurile iadului, dar eu sunt gata să rabd orice, numai și numai ca să rămân alături de aleasa inimii mele.”

”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)

”Iar eu, iată, n-am împlinit douăzeci de ani, dar am fost lipsit de dragoste până azi. Îmi puneam căpătâiul unde mă cuprindea somnul și trăiam într-o tristă singurătate. Și cred că s-a întâmplat astfel pentru că soarta era legată tainic de a ta. Aici este urzeala puternicei karme, ascultă ce-ți spun! Tu ai rătăcit mult prin lume, dar până la urmă ai venit aici, spre a pune capăt așteptării mele.
Întâlnești multe femei frumoase în viață, dar dacă printre ele nu se află cea hărăzită ție, nu-ți farmecă ochiul. Tu, și nu-alta, ești cea ursită mie, fiindcă altfel nu te-aș fi îndrăgi de mult, de cum te-am văzut. Din clipa în care ți-ai părăsit casa părintească până ne-am întâlnit aici, totul s-a săvârșit după voia destinului. Și totul ne făgăduiește o mare fericire în cer.
Niciodată nu se va destrăma iubirea noastră.”

”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)

”- Eu nu sunt ca râul Tațuta , să știi. Trainic ca veșnicia e brocatul iubirii mele. Simțămintele mele nu se vor stinge niciodată, chiar dacă buzele tale vor spune nu. Asprimea ta mă întristează, dar nădejdea îmi șoptește: Asprimea stâncilor e leagănul măreților pini, se știe. Poate că mâna altuia a deșteptat înaintea mea din amorțire strunele uitatei citere. Dacă se află pe lume un asemenea norocos, eu voi muri chinuit de durerea dragostei neîmpărtășite, dar n-am să-ți aduc nicio învinuire.”

”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)

”„Părinte’-al nostru care-n ceruri stai, nu ţărmurit, ci mai vârtos de dragul făpturilor ce-ai zămislit în rai,
slăvită fie numa Ta şi pragul
puterii Tale-n veci şi-n osanale
îţi mulţumească pruncul şi moşneagul.
Pogoare pacea-mpărăţiei Tale
spre noi ce-n van cu mintea-ne săracă
ne străduim s-aflăm spre dânsa cale.
Ca îngerii ce vrerea lor şi-o pleacă şi Ţie Ţi-o jertfesc, cântând osana, la fel şi omul pe pământ să facă.
Şi dă-ne, Doamne, harul Tău şi mana de zi cu zi, căci fără ea-n pustie zadar ne zbatem şi-i degeaba goana.
Şi precum omul a ierta se-mbie,
nu sta nici Tu să-l judeci cât plăteşte,
ci iartă-i lui păcat şi silnicie.
Virtutea noastră care-ades tânjeşte n-o ispiti cu cel ce tronu-Ţi scurmă, ci mântuie-o de el care-o pândeşte.
Nu-i ruga-aceasta pentru-a noastră turmă
ce n-are lipsă aici de ajutor;
ci-i pentru cei care-au rămas în urmă.”
Astfel urându-şi cale bună lor şi nouă, bieţii, sub poveri îndură (precum în vis înduri poveri aori)
dureri şi chin cu fapta pe-o măsură” şi se rotesc pe primul brâu trudiţi, spălându-se de neguri şi de zgură.
Şi dacă-acolo, pentru noi, smeriţi, ei milă cer, ce s-ar cădea pe lume să facă cei de ceruri îndrăgiţi?
Să-i ajutăm s-ar cuveni anume
ca limpezi şi curaţi cum e izvorul,
cu Domnu-n cer curând să se-mpreune.
„Vă ierte de păcat Mântuitorul şi-aripa vă descarce de povară, ca să zburaţi unde vă mână dorul,
ci ne-arătaţi, de ştiţi cumva, vreo scară; iar de mai multe se deschid vederii, pe cea mai lină ne-ndrumaţi şi-uşoară;”

Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Purgatoriul”, Cântul XI

“E greu, e foarte greu când ai voi să-i grăiești cuiva o vorbă, care-ți vine din fundul inimii, și nu poți; e însă mai greu când simți că numai această vorbă poate să alunge gândul rău pe care și-l face despre tine un om la care ții…”

Ioan Slavici, ”Moara cu Noroc”

“- Ce întuneric, Doamne, ce întuneric s-a lăsat pe pământ…”

Liviu Rebreanu, ”Pădurea spânzuraţilor”