Wallflowers

“The greatest tragedy of the family is the unlived lives of the parents.”

Carl Gustav Jung

”De aceea va trebui să punem temelia şi piatra unghiulară a înţelepciunii noastre pe puncte de sprijin solide. Primul punct este Rugăciunea sau dorinţa puternică şi aspiraţia spre tot ce este bine. Este necesar să cercetăm şi să batem, şi în felul acesta să ne adresăm cererea Celui Atotputernic din noi, şi să-I amintim de promisiunile Sale, păstrându-le treze. Dacă vom face acest lucru în chip potrivit şi cu o inimă sinceră şi curată, vom căpăta ceea ce am cerut, şi vom afla ceea ce am căutat. Porţile Celui Veşnic, care au fost închise înaintea noastră, se vor deschide, şi tot ce a fost ascuns înaintea privirii noastre va ieşi la lumină. Următorul punct este Credinţa: nu simpla credinţă în ceva care poate fi sau nu adevărat, ci o credinţă bazată pe o cunoaştere şi o încredere nestrămutată, o credinţă care poate să mute munţii din loc şi să-i arunce în mare, o credinţă care poate să facă totul, aşa cum Christos însuşi a mărturisit. Cel de-al treilea punct este Imaginaţia; dacă puterea aceasta ia naştere în sufletele noastre, nu vom avea nici o dificultate în a o armoniza cu credinţa noastră.”

Franz Hartman, ”Paracelsus, viața și învățătura”

“Show me a Great Man and I will show you a Woman of Substance”

Samuel Asumadu-Sarkodie

”Şi am văzut – tu n-ai putea vedea
Pe Àmor înarmat plutind sub lună;
Ţinti-n vestala mândră,-nscăunată
Pe-un tron din Soare-apune, slobozind
Din tolba lui săgeata cea mai iute,
De parcă ar fi vrut ca dintr-o dată
Vreo zece mii de inimi să străpungă,
Dar am văzut săgeata-nflăcărată
Stingându-se în raza rece-a lunii.
Nevătămată a trecut fecioara,
Netulburată-n gândurile ei.
Săgeata a căzut atunci pe-o floare
Ce-n purpură-şi schimbă pe loc albeaţa,
Şi fetele-i spun „dragoste” de-atunci.”

William Shakespeare, ”Visul unei nopți de vară”

“Când n-o mai văzu, se simți brusc atât de singur, parcă și-ar fi pierdut sufletul.”

Liviu Rebreanu, ”Adam și Eva”

”Precum atunci, la fel şi azi mă doare tot ce-am văzut umblând prin iad cândva şi-a minţii forţă-o ţin în frâu mai tare,
ca-n veci virtuţii ce-i al ei să-i dea; căci dacă cerul sau ursita mie mi-au dat-o-n dar, să nu-mi bat joc de ea.”

Dante Aligheri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul XXVI