Poezie  Comentariile sunt închise pentru
iun. 172022
 

“Sufletul tău funcționează cu lemne, Iar al meu cu electricitate. Dragostea ta umple cerul de fum, A mea e din flăcări curate. Totuşi vom mai merge împreună O bună bucată de pământ, O bună bucată de cer, O bună bucată de lună. Vom fi fericiţi pentru iarbă Şi pentru lac, Vom râde pentru copac, Vom slăvi drumul drept cu câte-o gură Şi vom ţine un moment de reculegere Pentru fiecare cotitură. Ne vom lua după umbra mea Care merge înainte, Ne vom lua după primul gând, Ne vom lua după două-trei cuvinte. Până când ne va ieşi în cale Sfânta Vineri Să ne spună printre altele Că nu mai suntem tineri. Şi că ea n-o să ne mai dea de-acum Nici electricitatea pentru flacără, Nici lemne pentru fum.” Marin Sorescu

 Permalink  Gând pe rând, Poezie  Comentariile sunt închise pentru
apr. 222022
 

”Entul: Când fagu-i verde-n April şi creanga de sevă-i plină, Când soarele se joacă-n râu şi vântul fruntea ţi-alină, Când pasu-i lung şi sorbi în piept a munţilor răcoare, Întoarce-te şi spune-mi că ţara mea-i splendoare. Entsoaţa: Când în April firul de grâu răsare pe câmpii, Când în livezi se-aprind în flori ninsorile târzii, Când aerul e-nmiresmat de ploaie şi de Soare, Aici adăst şi nu mă-ntorc, căci holda mea-i splendoare. Entul: Când vine Vara peste fire în aurul de-amiază, Sub poala frunzei picotind copacii lin visează; Când bolţile sunt verzi şi reci şi vântu-i la apus . Întoarce-te, iubito! Ţinuturi ca acestea nu-s. Entsoaţa: Când vara arde-n fruct pe ram şi mura-i iar în pârg, Când spicu-i aur, pielea-i tuci şi rodu-i dus la târg, Când mierea se revarsă, măru-i greu, iar vântu-i Ia Apus, Sub Soarele de-aici adăst. Căci plaiuri ca acestea nu-s. Entul: Când urâciunea Iernii ucide […]

Mihai Eminescu – ”Viața mea fu ziuă”

 Muzică și versuri, Poezie  Comentariile sunt închise pentru Mihai Eminescu – ”Viața mea fu ziuă”
apr. 142022
 

”Viaţa mea fu ziuă şi ceru-mi un senin, Speranţa, steaua de-aur mie-mi lucea în sân Până ce-ntr-al meu suflet deodat-ai apărut — O, îngere căzut! Şi două stele negre luciră-n negru foc Pe cerul vieţei mele; — iar geniul-noroc Mă lasă-n lume singur, dispare în abis De nour şi de vis. O rază din privire-ţi viaţa mi-a-nnegrit, Din sânul meu speranţa divină a fugit; Norocul şi-a stins steaua… De m-ai iubi măcar — O, înger de amar! Dar nu!… Din lumea-mi neagră tu zbori în calea ta; Sub pasul tău pe-arenă de aur vei călca Când eu pierdut în noapte-mi nimic nu mai sperez, Ci vecinic te visez.” Mihai Eminescu, ”Viața mea fu ziuă”

Mihai Eminescu – ”Phylosophia copilei”

 Mihai Eminescu – ”Phylosophia copilei”  Poezie  Comentariile sunt închise pentru Mihai Eminescu – ”Phylosophia copilei”
mart. 272022
 

”Glasul plăcerei dulce iubit Cheamă gândirea pe a mea frunte, Ce zboară tainic ca şi o luntre În oceànu-i nemărginit. Stelele toate angeli îi par, Angeli cu aripi strălucitoare, A căror inimi tremurătoare Candele d-aur nouă mi-apar. Falnică-i pare legea Creării, Lumi ce de focuri în lumi înot, Candeli aprinse lui Zebaot, Ce ard topirei şi re’nvierei. Dar mai puternic, mai nalt, mai dulce Îi pare legea de a iubi, Fără ea nu e de a trăi, Fără ea omul ca stins se duce. De-aceea nu voi ca eu să fiu: Pală idee-a Dumnezeirei, Şotă copilă a nesimţirei, Foc mort ce pare a arde viu. Ci voi să-mi caut pe-ntinsa lume O frunte albă să o desmierd Şi-n ea gândirea mea să o pierd, Cum pierde-un èco pribeagul nume. Să-ncunun capul unui iubit Cu vise d-aur în rai ţesute, Până ce ginii necunoscute Mi-ar rumpe lanţul d-a fi trăit.” Mihai […]

Tudor Arghezi – ”S-aștept”

 Tudor Arghezi – ”S-aștept”  Poezie  Comentariile sunt închise pentru Tudor Arghezi – ”S-aștept”
mart. 122022
 

”S-aştept să vie viaţa cu coşurile pline Şi să-mi aştearnă daruri din zări până la mine? S-aştept în noaptea goală s-aud suind un pas De prieten fără nume, străin şi fără glas? Cu aripi adormite în dimineaţa lunii S-ştept să mi se-ntoarcă în streaşină lăstunii? S-ştept poat-amintirea să-şi mai încerce cheia La poarta dintre dafini, s-aştept cumva scânteia Luminilor pierdute în pulbere şi scrum? La mine nu mai urcă de-a dreptul nici-un drum; De-abia o cărăruie, o dâră ca de fum. Nu intră nici o uşă, n-am prag, n-am pălimar, Doar stelele se-ngână cu noaptea-ntr-un arţar. Ce să aştept să vie şi ce să înţeleg, Când peste mine timpul se prăbuşeşte-ntreg?” Tudor Arghezi, ”S-aștept”

Lucian Blaga – ”Mi-aștept amurgul”

 Lucian Blaga – ”Mi-aștept amurgul”  Poezie  Comentariile sunt închise pentru Lucian Blaga – ”Mi-aștept amurgul”
mart. 112022
 

”În bolta înstelată-mi scald privirea – și știu că și eu port în suflet stele multe, multe și căi lactee, minunile-ntunericului. Dar nu le văd, am prea mult soare-n mine de-aceea nu le văd. Aștept să îmi apună ziua și zarea mea pleoapă să-și închidă, mi-aștept amurgul, noaptea și durerea, să mi se-ntunece tot cerul și să răsară-n mine stelele, stelele mele, pe care încă niciodată nu le-am văzut.” Lucian Blaga, ”Mi-aștept amurgul”

 Poezie  Comentariile sunt închise pentru
mart. 062022
 

”Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud cum se izbesc de geamuri razele de lună. O, cine ştie – suflete,-n ce piept îţi vei cânta şi tu odată peste veacuri pe coarde dulci de linişte, pe harfă de-ntuneric – dorul sugrumat şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie? Cine ştie?” Lucian Blaga

 Citate, poezie și literaturăCitate, Poezie  Comentariile sunt închise pentru
mart. 032022
 

”Voi născuţi la miezul nopţii, Treji în duh pe jumătate. Voi pentru părinţi pierduţii, Dar dobândă-n sfere-nalte Pentru îngeri! Dragi îmi sunteţi, Să-mi veniţi deci mai aproape! Pe pământ voi aspre drumuri Nu cuprindeţi sub pleoape. Coborâţi degrabă-n mine, Vă-mprumut eu ochii mei , Folosiţi-i ca pe-ai voştri, Şi priviţi în preajmă ce-i.” Johann Wolfgang von Goethe, ”Faust”

Rumi – ”Alchimia iubirii”

 Poezie  Comentariile sunt închise pentru Rumi – ”Alchimia iubirii”
ian. 242022
 

”Tu vii la noi dintr-o altă lume. De dincolo de stele, din vidul infinit. Transcendent şi pur De o frumuseţe inimaginabilă Aducând cu tine esenţa iubirii. Tu îi transformi pe toţi aceia pe care îi atingi. Preocupări lumeşti, necazuri şi dureri se topesc în prezenţa ta, căci tu aduci bucurie stăpânului şi robului, ţăranului şi împăratului. Tu ne uimeşti pe toţi cu graţia ta. Şi tot ce este rău devine bunătate. Tu eşti stăpânul alchimist. Tu aprinzi focul iubirii pe pământ şi în cer, în inima şi în sufletul tuturor fiinţelor. Prin iubirea ta existenţa şi nonexistenţa se contopesc. Opuşii se unesc. Şi tot ce e profan devine sacru iar.” Rumi, ”Alchimia iubirii”

Rumi – ”Prietenul mărinimos”

 Poezie  Comentariile sunt închise pentru Rumi – ”Prietenul mărinimos”
ian. 232022
 

”Prietenul mărinimos îşi dă şi viaţa pentru un prieten. Aşa că hai să renunţăm la această purtare lipsită de omenie şi să fim buni unul cu celălalt. Duşmănia întunecă prieteniile, şi atunci de ce să nu alungi această vrajbă din inima ta? Căci de îndată ce te vei gândi că am murit şi că m-am dus te vei împăca din nou cu mine. Îţi va fi dor să mă vezi şi poate chiar o să m-adori. Dar de ce să venerezi un mort? Mai bine gândeşte-te că am pierit şi vino să ne împăcăm acum. Fiindcă mai târziu vei veni la mine la mormânt să arunci sărutări. N-ar fi mai bine să mi le dai acum? Pentru că eu sunt acelaşi.” Rumi

Mihai Eminescu – ”Ce te legeni”

 Poezie  Comentariile sunt închise pentru Mihai Eminescu – ”Ce te legeni”
ian. 222022
 

”- Ce te legeni, codrule, Fără ploaie, fără vânt, Cu crengile la pământ? – De ce nu m-aș legăna, Dacă trece vremea mea! Ziua scade, noaptea crește Și frunzișul mi-l rărește. Bate vântul frunza-n dungă – Cântăreții mi-i alungă; Bate vântul dintr-o parte – Iarna-i ici, vara-i departe. Și de ce să nu mă plec, Dacă păsările trec! Peste vârf de rămurele Trec in stoluri rândunele, Ducând gândurile mele Și norocul meu cu ele. Și se duc pe rând, pe rând, Zarea lumii-ntunecând, Și se duc ca clipele, Scuturând aripele, Și mă lasă pustiit, Veștejit și amorțit Și cu doru-mi singurel, De mă-ngân numai cu el!” Mihai Eminescu, ”Ce te legeni” (1883, decembrie)

Mihai Eminescu – ”La moartea lui Neamțu”

 Mihai Eminescu – ”La moartea lui Neamțu”  Poezie  Comentariile sunt închise pentru Mihai Eminescu – ”La moartea lui Neamțu”
ian. 122022
 

”Lăsaţi clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă, Lăsaţi turnul ca să mişte a lui inimă de fier, Căci de stele mai aproape el le dă acuma samă Că un suflet bun şi nobil se îndreaptă cătră cer. Clopote, tu simţi durerea şi urmezi cu-a ta cântare, Când din stea în stea se suie sufletul într-un avânt, Pe când noi urmăm cu pasul cel rărit de întristare Lutul palid, fără suflet, să-l depunem în pământ. Ochii? Câte dulci imagini au sorbit a lor lumine! Capul? O, de câte gânduri el a fost împopulat! Inima? Câtă simţire frământat-a ea în sine? Sufletul? Câte speranţe, câte visuri a păstrat? Şi-azi nimic. Lumea gândirei e o lume sfărâmată, De lemnoasa mân-a morţii inima e stoars-acum. Şi imaginile-s şterse, ce prin el treceau odată, Sufletul (dacă există) printre nori îşi face drum. Ai ştiut tu, scumpe frate, că pământu-i o ruină? Că-i o […]

Rumi – ”Frumusețea și iubirea”

 Rumi – ”Frumusețea și iubirea”  Poezie  Comentariile sunt închise pentru Rumi – ”Frumusețea și iubirea”
nov. 262021
 

”Din vremuri imemoriale Frumuseţea îşi dezvăluie forma ei minunată în singurătatea nefiinţei. Ea se uită în oglindă şi îşi contemplă propria frumuseţe. Ea e cunoscătorul şi lucrul cunoscut, Privitorul şi lucrul privit. Numai ochii ei au văzut acest Univers. Toate calităţile ei s-au întrupat: Veşnicia e câmpul verde al Spaţiului şi Timpului. Iubirea e grădina dătătoare de viaţă a acestei lumi. Fiecare creangă şi frunză şi fruct dau la iveală o trăsătură a perfecţiunii sale. Chiparosul sugerează măreţia ei Trandafirul ne arată cât e de frumoasă. Ori de câte ori se iveşte Frumuseţea, Iubirea e şi ea prezentă. Ori de câte ori Frumuseţea îşi arată obrazul îmbujorat Iubirea se aprinde de la flacăra lui. Când Frumuseţea se ascunde în cutele întunecate ale nopţii Iubirea vine şi găseşte o inimă tulburată. Frumuseţea şi Iubirea sunt ca trupul şi sufletul. Frumuseţea e ca o mină, iar Iubirea e diamantul. Ele au fost […]

 Citate, poezie și literaturăCitate, Poezie  Comentariile sunt închise pentru
nov. 172021
 

Drept răspuns, Hacikazuki îi șopti: „Așa se pare că ni-i dat: În necuprinsul marilor câmpiei, Eu fir de-iarbă, prea plăpând, să fiu, Iar tu un strop de rouă, trecător, Și neștiuți, deodată pierim”. Tânărul îngână oftând, la rândul său: „Pe marginea tremurătoarei frunze Se clatină suav un bob de rouă; Vai, bucuria lor ce scurtă e! Tot astfel farmecul iubirii noastre Sortit e să nu dăinuie prea mult…” ”Povestea frumoasei Hacikazuki” (poveste japoneză)

 Poezie  Comentariile sunt închise pentru
sept. 182021
 

“A venit o noapte ca o piatră albastră, Despletită, Şi mai era acolo şi un turn. Un turn cu geamuri rotunde, nesparte şi cafenii. Omul acela cu privire de colţ de cremene, Când a dat cu ochii de noapte, Acesta s-a împleticit, Gata să intre în pământ. Dar a mai venit un om care, Când i-a călăuzit celuilalt o palmă albastră Peste privire i-a umplut ţeasta de gânduri. Eu eram şi unul şi celălalt: Am privit în fântâna sufletului Şi m-am văzut rătăcind Între obtuz şi isoscel. Am avut totuşi curajul Să trag o perdea între mine şi eu. O perdea mare, împădurită. Şi cerul s-a umplut deodată de cozi de păun. Cine ştie, poate că erau stele? Atunci mi-am adunat toate fulgerele Mâniei Şi am înţepat turnul Drept în ferestre… S-a făcut praf, l-am luat în palmă Şi l-am suflat în patru vânturi. Cerul era plin de cozi de […]

Lucian Blaga – ”Amurg de toamnă”

 Lucian Blaga – ”Amurg de toamnă”  Poezie  Comentariile sunt închise pentru Lucian Blaga – ”Amurg de toamnă”
sept. 112021
 

”Din vârf de munți amurgul suflă cu buze roșii în spuza unor nori și-atâta jăraticul ascuns sub valul lor subțire de cenușă. O rază ce vine goană din apus și-adună aripile și se lasă tremurând pe-o frunză: dar prea e grea povara – și frunza cade. O, sufletul! Să mi-l ascund mai bine-n piept și mai adânc, să nu-l ajungă nici o rază de lumină: s-ar prăbuși. E toamnă.” Lucian Blaga, ”Amurg de toamnă”

 Poezie  Comentariile sunt închise pentru
aug. 182021
 

“Mai avem încă multe Să ne spunem, De aceea cădem Pe unde apucăm Și-ncepem lacomi Să vorbim în somn. Cu lucrurile din cameră, Ivarele, caloriferul, Cărora încă nu le-am spus Nici pe jumătate din ce-ar trebui.” Marin Sorescu

Mihai Eminescu – ”Când”

 Mihai Eminescu – ”Când”  Poezie  Comentariile sunt închise pentru Mihai Eminescu – ”Când”
mart. 272021
 

”Când luna prin nouri pe lume veghează, Când fiece undă se-mbracă c-o rază, Când cântă ai somnului ginii nătângi — Tu tremuri şi plângi. Când luna aruncă o pală lumină Prin merii în floare-nşiraţi în grădină, La trunchiul unuia pe tine te-aştept — Visând de deştept. Când soarele arde şi ceru-i văpaie, Pe-a lacului valuri profunde bălaie, Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg — La tine alerg. Când vântul e-o taină, când frunza e mută, Misterul surâde prin lumea tăcută, Culeg pe-a ta frunte sublime visări — Pe ochi sărutări. Amorul îşi moaie aripele-i stinse, Tu-nchizi surâzândă lungi genele-ţi plânse, Şi fruntea mea pală pe pieptu-ţi aşezi — Surâzi şi veghezi. Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea Cu lacrimi pe care le naşte durerea, Nebună copilă cu-amorul ceresc — O, cât te iubesc!” Mihai Eminescu, ”Când”

 Poezie  Comentariile sunt închise pentru
mart. 122021
 

“Mi-am împlântat lopata tăioasă în odaie. Afară bătea vântul. Afară era ploaie. Şi mi-am săpat odaia departe subt pământ. Afară bătea ploaia. Afară era vânt. Am aruncat pământul din groapă, pe fereastră. Pământul era negru: perdeaua lui, albastră. S-a ridicat la geamuri pământul până sus. Cât lumea-i era piscul, şi-n pisc plângea Isus. Săpând s-a rupt lopata. Cel ce-o ştirbise, iată-l, Cu moaştele-i de piatră, fusese însuşi Tatăl. Şi m-am întors prin timpuri, pe unde-am scoborât, Şi în odaia goală din nou mi-a fost urât. Şi am voit atuncea să sui şi-n pisc să fiu. O stea era pe ceruri. În cer era târziu.” Tudor Arghezi

Lucian Blaga – ”Vei plânge mult ori vei zâmbi”

 Lucian Blaga – ”Vei plânge mult ori vei zâmbi”  Poezie  Comentariile sunt închise pentru Lucian Blaga – ”Vei plânge mult ori vei zâmbi”
mart. 112021
 

”Eu nu mă căiesc, c-am adunat în suflet și noroi – dar mă gândesc la tine. Cu ghiare de lumină o dimineață-și va ucide-odată visul, că sufletul mi-așa curat, cum gândul tău îl vrea, cum inima iubirii tale-l crede. Vei plânge mult atunci ori vei ierta ? Vei plânge mult ori vei zâmbi de razele acelei dimineți, în care eu ți-oi zice fără umbră de căință: „Nu știi, că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?” Lucian Blaga, ”Vei plânge mult ori vei zâmbi”