”Cum mângâie dulce, alină uşor Speranţa pe toţi muritorii! Tristeţe, durere şi lacrimi, amor Azilul îşi află în sânu-i de dor Şi pier, cum de boare pier norii. Precum călătorul, prin munţi rătăcind, Prin umbra pădurii cei dese, La slaba lumină ce-o vede lucind Aleargă purtat ca de vânt Din noaptea pădurii de iese: Aşa şi speranţa — c-un licur uşor, Cu slaba-i lumină pălindă — Animă-nc-o dată tremândul picior, De uită de sarcini, de uită de nori, Şi unde o vede s-avântă. La cel ce în carcere plânge amar Şi blestemă cerul şi soartea, La neagra-i durere îi pune hotar, Făcând să-i apară în negru talar A lumii parànimfă — moartea. Şi maicii ce strânge pruncuţu-i la sân, Privirea de lacrime plină, Văzând cum geniile morţii se-nclin Pe fruntea-i copilă cu spasmuri şi chin, Speranţa durerea i-alină. Căci vede surâsu-i de graţie plin Şi uită pericolul mare, L-apleacă mai […]
“Am legat copacii la ochi Cu-o basma verde Şi le-am spus să mă găsească. Şi copacii m-au găsit imediat Cu un hohot de frunze. Am legat păsările la ochi Cu-o basma de nori Şi le-am spus să mă găsească. Şi păsările m-au găsit Cu un cântec. Am legat tristeţea la ochi Cu un zâmbet, Şi tristeţea m-a găsit a doua zi Într-o iubire. Am legat soarele la ochi Cu nopţile mele Şi i-am spus să mă găsească. Eşti acolo, a zis soarele, După timpul acela, Nu te mai ascunde. Nu te mai ascunde, Mi-au zis toate lucrurile Şi toate sentimentele Pe care am încercat să le leg La ochi.” Marin Sorescu
Tudor Arghezi – ”Tâlharul pedepsit”
”Într-o zi, prin asfinţit, Şoaricele a-ndrăznit Să se creadă în putere A prăda stupul de miere. El intrase pe furiş, Strecurat pe urdiniş, Se gândea că o albină-i Slabă, mică şi puţină, Pe când el, hoţ şi borfaş, Lângă ea-i un uriaş. Nu ştiuse că nerodul Va da ochii cu norodul Şi-şi pusese-n cap minciuna Că dă-n stup de câte una. Roiul, cum de l-a zărit C-a intrat, l-a copleşit. Socoteală să-i mai ceară Nu! L-au îmbrăcat cu ceară, De la bot până la coadă Tăbărâte mii, grămadă, Şi l-au strâns cu meşteşug, Încuiat ca-ntr-un coşciug. Nu ajunge, vream să zic, Să fii mare cu cel mic, Că puterea se adună Din toţi micii împreună.” Tudor Arghezi, ”Tâlharul pedepsit”
”Aș vrea să uit tot ce-a durut, să nu-mi aduc aminte… Că am trecut cum am putut, trecutul ce încă-l am în minte. Am suferit și am plâns mereu, pe-al vieții mele drum, Dar l-am avut pe Dumnezeu, să-i țin săi mulțumesc acum! Când nimeni nu mia fost aproape la greu și la durere, El îmi spunea mereu în șoaptă: mergi mai departe… c-ai putere! Și-așa cu ajutorul lui, eu am trecut prin toate… Și astăzi… spun și eu oricui; mergi mai departe… Că se poate!”
“O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat! Să nu se simtă Dumnezeu în mine un rob în temniţă – încătuşat. Pământule, dă-mi aripi: săgeată vreau să fiu, să spintec nemărginirea, să nu mai văd în preajmă decât cer, deasupra cer, şi cer sub mine – şi-aprins în valuri de lumină să joc străfulgerat de-avânturi nemaipomenite ca să răsufle liber Dumnezeu în mine, să nu cârtească: „Sunt rob în temniţă!” Lucian Blaga, ”Vreau să joc”
Mihai Eminescu – ”Nu mă-nțelegi”
”În ochii mei acuma nimic nu are preț Ca taina ce ascunde a tale frumuseți. Căci pentru care altă minune decât tine Mi-aș risipi o viață de cugetări senine Pe basme și nimicuri, cuvinte cumpenind, În vorbe peritoare ca-n lanț să te cuprind, Și în senin de stele durerile să-mi ferec Pân’nu s-o stinge umbra iar dulce-n întunerec? Și azi când a mea minte, a farmecului roabă, Din orișice durere îți face o podoabă, Și când răsai nainte-mi ca marmura de clară Iar ochii tăi cei mândri scânteie în afară, Încât de-ale lor raze nu pot pătrunde încă Ce-adânc trecut de gânduri e-n noaptea lor adâncă; Azi – când a mea iubire e-atâta de curată, Ca aura de care tu ești împresurată, Ca steaua ursitoare ce-o au după olaltă Lumina de-ntunerec și marmura de daltă, Când sufletu-mi atârnă plutind în ochii mei De un cutremur tainic al tinerei femei Și […]
”Doamne, inima nu mi-e bună de nici o treabă, Prea am ținut-o-n piept numai podoabă!… N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la școală; Am cruțat-o… și mi-a rămas nepricepută, goală. Am crescut-o mai rău ca pe prințese: Nu stăruie-n nimic, nu coase, nu țese. Voinică, se plânge că obosește îndată: Inimă făr’ de rost, inimă răsfățată. Credeam că așa trebuie: „poeții Să-și poarte inima mai presus de greul vieții!” Dar iată că acum mi-e plină de toane și nazuri, Stă numai de dragoste, îmi face doar necazuri. Sare, s-aprinde, o apucă atacuri Că nu-i dau raiul, scări la cer, punți peste veacuri! …Doamne, eu nu mai izbutesc s-o îndrept. Numai singur Tu de-acum poți… Te aștept. Intră, Doamne, acolo, la ea în piept.” Vasile Voiculescu
Rumi – ”Unde e Dumnezeu?”
”Am încercat să-L găsesc pe Dumnezeu pe crucea creştină, dar nu era acolo. Am fost la Kaaba musulmană de la Mecca, dar nici acolo nu era. M-am dus la vechea sinagogă evreiască şi la templul hindus al idolilor, însă n-am dat de urma Lui. I-am întrebat pe învăţaţi şi filozofi, dar Dumnezeu era cu mult mai presus de înţelegerea lor. Atunci, am privit în inima mea şi L-am văzut acolo. Dumnezeu nu poate fi găsit altundeva.” Rumi, ”Unde e Dumnezeu?”
Mihai Eminescu – ”Adio”
”De-acuma nu te-oi mai vedea, Rămâi, rămîi cu bine! Mă voi feri în calea mea De tine. De astăzi dar tu fă ce vrei, De astăzi nu-mi mai pasă Că cea mai dulce-ntre femei Mă lasă. Căci nu mai am de obicei Ca-n zilele acele, Să mă îmbăt și de scântei Din stele, Când degerând atâtea dăți, Eu mă uitam prin ramuri Și așteptam să te arăți La geamuri. O, cât eram de fericit Să mergem împreună, Sub acel farmec liniștit De lună! Și când în taină mă rugam Ca noaptea-n loc să steie, În veci alături să te am, Femeie! Din a lor treacăt să apuc Acele dulci cuvinte, De care azi abia mi-aduc Aminte. Căci astăzi dacă mai ascult Nimicurile-aceste, Îmi pare-o veche, de demult Poveste. Și dacă luna bate-n lunci Și tremură pe lacuri, Totuși îmi pare că de-atunci Sunt veacuri. Cu ochii serei cei dintâi Eu […]
Lucian Blaga – ”Încheiere”
”Frate, o boală învinsă ți se pare orice carte. Dar cel ce ți-a vorbit e în pământ. E în apă. E în vânt. Sau mai departe. Cu foaia aceasta închid porțile și trag cheile. Sunt undeva jos sau undeva sus. Tu stinge-ți lumânarea și-ntreabă-te: taina trăită unde s-a dus ? Ți-a mai rămas în urechi vreun cuvânt ? De la basmul sângelui spus întoarce-ți sufletul către perete și lacrima către apus.” Lucian Blaga, ”Încheiere”
Rugăciune de Mihai Eminescu
”Crăiasă alegându-te Îngenunchem rugându-te, Înalţă-ne, ne mântuie Din valul ce ne bântuie: Fii scut de întărire Şi zid de mântuire, Privirea-ţi adorată Asupră-ne coboară, O, Maică prea curată, Şi pururea Fecioară, Marie! Noi, ce din mila Sfântului Umbră facem pământului, Rugămu-ne-ndurărilor, Luceafărului mărilor; Ascultă-a noastre plângeri, Regină peste îngeri, Din neguri te arată, Lumină dulce clară, O, Maică prea curată Şi pururea Fecioară, Marie!” (Rugăciune de Mihai Eminescu)
”Oh do you have time to linger for just a little while out of your busy and very important day for the goldfinches that have gathered in a field of thistles for a musical battle, to see who can sing the highest note, or the lowest, or the most expressive of mirth, or the most tender? Their strong, blunt beaks drink the air as they strive melodiously not for your sake and not for mine and not for the sake of winning but for sheer delight and gratitude – believe us, they say, it is a serious thing just to be alive on this fresh morning in the broken world. I beg of you, do not walk by without pausing to attend to this rather ridiculous performance. It could mean something. It could mean everything. It could be what Rilke meant, when he wrote: You must change your life. Mary […]
Mihai Eminescu – ”Basmul ce i l-aș spune ei”
”O, dă-mi arpa de aramă Şi mi-o pune-n braţul stâng. Ochii tăi se plec cu teamă, Tu roşeşti — glasu-mi te cheamă, Coardele încet te plâng! Vino dar, palidă zână, Pune faţa pe-al meu piept, Gâtul tău pe braţu-mi drept, Tu, a ochilor lumină, Mă iubeşti, tu? Spune drept! Mă iubeşti! Surâzi şireată Şi îţi pleci ochii în jos! O, lumină prea curată, De-ai cunoaşte vre odată Sufletul meu dureros; De ai şti, palide înger, Cât de mult te iubesc eu, Câte nopţi de-amor şi rău Am vegheat zdrobit de plângeri, Scumpa mea, odorul meu! O, atunci mi-ai cere seamă Ca să-ţi spun câte-am visat, M-ai fixa fără de teamă, Ai da-ncet neagra maramă De pe păru-ţi blond, curat; Netezind cu mâna-ţi albă Tâmpla ta — tu m-ai privi, Cu durere mi-ai zâmbi, Eu, jucându-mă cu salba De pe sânii-ţi, aş vorbi. Şi ţi-aş spune, a mea iubită, Că de […]
”Copilul râde: „Înțelepciunea și iubirea mea e jocul!” Tânărul cântă: „Jocul și înțelepciunea mea-i iubirea!” Bătrânul tace: „Iubirea și jocul meu e-nțelepciunea!” Lucian Blaga, ”Trei fețe”
Mihai Eminescu – ”Ondina” (fragment, I)
”În coruri nymphele cântă la hore Şi gem în lyrele blânde, sonore, Ascunse gândure de dor de ducă Triste şi palide ca o nălucă, Apoi în cytere ele-ncordară Şi plin şi limpede încet cântară Glas a trecutului, ce însenină Mintea cea turbure de gânduri plină: Pe râul dorului, mânat de vânture, Veni odat’ Pe-un vas cu vâslele muiate-n cânture, Lin-împărat. Venit-a regele să calce văile Cătând o sor’, Eroi se-ninimă şi plâng femeile De-a lui amor. El fură munţilor ecouri tinere, Cântul la dor, Răpeşte buzelor naivei Vinere Vorba d-amor. Pe munţi în negură, pe stânci de cremene, El a cătat O albă vergină, să-i fie gemene Şi te-a aflat. Tu eşti cântărilor sororă gemene, Sufletul lor, Regele inimei trebuie să-ţi semene Ca vis cu dor. În tine vede-se că e în ceriure Un dumnezeu, Purtând simètria şi-a ei misterure În gândul său. Mână dar coardele unele-ntr-altele, Mână-le lin. Căci […]
”Văd acum ce sta să zică Botul tău. Ştii vreo pisică! Şi ţii minte că mi-e dragă, Miorlăita, care-şi bagă Prin cămări, prin aşternuturi, Ochi-pucioasă, de te scuturi: Dracu-aducător de boale, Cald inel, cu blană moale Şi cu prefăcut răsuflet Ca păcatele din suflet! Stai un pic, Că mă ridic Şi-i venim acum de hac! Lasă numai să mă-mbrac Şi-ţi ajut să urci în pom, Câine vorbitor şi om, S-o dăm jos din pom şi cracă, Apoi – tava Şi-n tarbacă (…)” Ion Barbu, ”In memoriam (stihuri pentru pomenirea unui câine nemțesc)”
”Știu unde Nu știu de unde, Nu știu de ce Și nu știu Pentru ce merit Dumnezeu te-a trimis Pe buzele mele.” Adrian Păunescu, ”Detalii”
”Coboară-n lut părinții, rând pe rând, în timp ce-n noi mai cresc grădinile. Ei vor să fie rădăcinile, prin cari ne prelungim pe sub pământ. Se-ntind domol părinții pe subt pietre, în timp ce în lumini mai adastăm, în timp ce fericiri ne-mprumutăm și suferinți și apă vie pe la vetre.” Lucian Blaga, ”Părinții”
Mihai Eminescu – ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”
”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Țara mea de glorii, țara mea de dor? Brațele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ți mare, mare viitor! Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc; Căci rămâne stânca, deși moare valul, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Vis de răzbunare negru ca mormântul Spada ta de sânge dușman fumegând, Și deasupra idrei fluture ca vântul Visul tău de glorii falnic triumfând, Spună lumii large steaguri tricolore, Spună ce-i poporul mare, românesc, Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Îngerul iubirii, îngerul de pace, Pe altarul Vestei tainic surâzând, Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face, Când cu lampa-i zboară lumea luminând, El pe sânu-ți vergin încă să coboare, Guste fericirea raiului ceresc, Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Tânără mireasă, mamă cu amor! Fiii tăi […]
”Intelectualul se dă mereu în spectacol Îndrăgostitul se simte întotdeauna pierdut. Intelectualul fuge departe, de teamă să nu se înece. Însă iubirea înseamnă să te îneci în mare. Intelectualii îşi planifică odihna Îndrăgostiţilor le e ruşine să se odihnească. Îndrăgostitul e veşnic singur, chiar şi în mijlocul mulţimii, precum uleiul şi apa, rămâne separat. Omul care se încumetă să dea sfaturi unui îndrăgostit nu se alege cu nimic. Căci un astfel de om are sufletul tulburat. Iubirea e ca moscul, îţi atrage atenţia. Iubirea e un copac, iar îndrăgostiţii sunt umbra lui.” Rumi, ”Iubirea e un copac”