Wallflowers

”Într-o zi, prin asfinţit, Şoaricele a-ndrăznit Să se creadă în putere A prăda stupul de miere. El intrase pe furiş, Strecurat pe urdiniş, Se gândea că o albină-i Slabă, mică şi puţină, Pe când el, hoţ şi borfaş, Lângă ea-i un uriaş. Nu ştiuse că nerodul Va da ochii cu norodul Şi-şi pusese-n cap minciuna Că dă-n stup de câte una. Roiul, cum de l-a zărit C-a intrat, l-a copleşit. Socoteală să-i mai ceară Nu! L-au îmbrăcat cu ceară, De la bot până la coadă Tăbărâte mii, grămadă, Şi l-au strâns cu meşteşug, Încuiat ca-ntr-un coşciug. Nu ajunge, vream să zic, Să fii mare cu cel mic, Că puterea se adună Din toţi micii împreună.” Tudor Arghezi, ”Tâlharul pedepsit”

”Doamne, inima nu mi-e bună de nici o treabă, Prea am ținut-o-n piept numai podoabă!… N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la școală; Am cruțat-o… și mi-a rămas nepricepută, goală. Am crescut-o mai rău ca pe prințese: Nu stăruie-n nimic, nu coase, nu țese. Voinică, se plânge că obosește îndată: Inimă făr’ de rost, inimă răsfățată. Credeam că așa trebuie: „poeții Să-și poarte inima mai presus de greul vieții!” Dar iată că acum mi-e plină de toane și nazuri, Stă numai de dragoste, îmi face doar necazuri. Sare, s-aprinde, o apucă atacuri Că nu-i dau raiul, scări la cer, punți peste veacuri! …Doamne, eu nu mai izbutesc s-o îndrept. Numai singur Tu de-acum poți… Te aștept. Intră, Doamne, acolo, la ea în piept.” Vasile Voiculescu

”O, dă-mi arpa de aramă Şi mi-o pune-n braţul stâng. Ochii tăi se plec cu teamă, Tu roşeşti — glasu-mi te cheamă, Coardele încet te plâng! Vino dar, palidă zână, Pune faţa pe-al meu piept, Gâtul tău pe braţu-mi drept, Tu, a ochilor lumină, Mă iubeşti, tu? Spune drept! Mă iubeşti! Surâzi şireată Şi îţi pleci ochii în jos! O, lumină prea curată, De-ai cunoaşte vre odată Sufletul meu dureros; De ai şti, palide înger, Cât de mult te iubesc eu, Câte nopţi de-amor şi rău Am vegheat zdrobit de plângeri, Scumpa mea, odorul meu! O, atunci mi-ai cere seamă Ca să-ţi spun câte-am visat, M-ai fixa fără de teamă, Ai da-ncet neagra maramă De pe păru-ţi blond, curat; Netezind cu mâna-ţi albă Tâmpla ta — tu m-ai privi, Cu durere mi-ai zâmbi, Eu, jucându-mă cu salba De pe sânii-ţi, aş vorbi. Şi ţi-aş spune, a mea iubită, Că de […]

”În coruri nymphele cântă la hore Şi gem în lyrele blânde, sonore, Ascunse gândure de dor de ducă Triste şi palide ca o nălucă, Apoi în cytere ele-ncordară Şi plin şi limpede încet cântară Glas a trecutului, ce însenină Mintea cea turbure de gânduri plină: Pe râul dorului, mânat de vânture, Veni odat’ Pe-un vas cu vâslele muiate-n cânture, Lin-împărat. Venit-a regele să calce văile Cătând o sor’, Eroi se-ninimă şi plâng femeile De-a lui amor. El fură munţilor ecouri tinere, Cântul la dor, Răpeşte buzelor naivei Vinere Vorba d-amor. Pe munţi în negură, pe stânci de cremene, El a cătat O albă vergină, să-i fie gemene Şi te-a aflat. Tu eşti cântărilor sororă gemene, Sufletul lor, Regele inimei trebuie să-ţi semene Ca vis cu dor. În tine vede-se că e în ceriure Un dumnezeu, Purtând simètria şi-a ei misterure În gândul său. Mână dar coardele unele-ntr-altele, Mână-le lin. Căci […]

”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Țara mea de glorii, țara mea de dor? Brațele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ți mare, mare viitor! Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc; Căci rămâne stânca, deși moare valul, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Vis de răzbunare negru ca mormântul Spada ta de sânge dușman fumegând, Și deasupra idrei fluture ca vântul Visul tău de glorii falnic triumfând, Spună lumii large steaguri tricolore, Spună ce-i poporul mare, românesc, Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Îngerul iubirii, îngerul de pace, Pe altarul Vestei tainic surâzând, Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face, Când cu lampa-i zboară lumea luminând, El pe sânu-ți vergin încă să coboare, Guste fericirea raiului ceresc, Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Tânără mireasă, mamă cu amor! Fiii tăi […]