”Ades în zori de zi a fost zărit
Îmbogăţind cu lacrima lui roua,
Sporind cu norii jalei sale, norii.
Dar când voiosul soare, tot suind
Spre răsărit, spre patul Aurorii
Perdelele de umbră le resfiră,
Feciorul meu se furişează-n casă
Nemângâiat şi, oblonind lumina,
Se ferecă în fundul încăperii.
Cu geamu-nchis cu storurile trase,
Preface ziua-n noapte nefirească,
Îl doare sufletul. Tânjeşte. Poate
Cu-n sfat i l-am tămădui, nepoate.”

William Shakespeare, ”Romeo și Julieta”