”Tat: Atunci, tată, sunt cu totul neputincios s-o fac.
Hermes: Ferească Zeul, fiule! Cheamă la tine şi va veni, doreşte, şi se va împlini; leapădă lucrarea simţurilor trupului, iar Divinitatea ta se va naşte; curăţă-te de chinurile animalice, de lucrurile materiei.
Tat: Am eu vreun lucru chinuitor în mine, tată?
 Hermes: Da, şi nu puţine, ci multe, şi încă de temut.
Tat: Eu nu le cunosc, tată.
Hermes: Primul chin, fiule, este Neştiinţa: al doilea, Mâhnirea; al treilea, Lipsa de măsură; al patrulea, Desfrânarea; al cincilea, Nedreptatea; al şaselea, Lăcomia; al şaptelea, Greşeala; al optulea, Invidia; al nouălea, înşelătoria; al zecelea, Mânia; al unsprezecelea, Pripeala; al doisprezecelea, Răutatea.
Acestea sunt douăsprezece la număr şi, supuse acestora, încă multe altele; strecurându-se prin închisoare trupului’, ele îl silesc pe omul dinlăuntru să sufere în simţurile sale. Dar ele pleacă (deşi nu toate dintr-o dată) de la cel ce a dobândit îndurarea Zeului-, şi aici se află felul şi cauza Naşterii din nou-,
Şi acum, fiul meu, rămâi tăcut, păstrează tăcere.”

Hermes Trismegistos, ”Corpus Hermeticum”