”Şi dacă printre oameni trăiesc precum un orb, ca şi cum nici nu i-aş cunoaşte, este pentru că braţul meu nu-şi pierde încrederea într-un puternic sprijin.
Oameni, vă cunosc! Această întunecime şi con¬solare mă cuprind adesea.
Rămân pe praguri, pradă la hoţi şi întrebând: „Cine mai vrea să mă Înşele ?”
Întâia mea prudenţă omenească este de-a mă lăsa-nşelat şi de-a mă încrede în înşelători.”

Nietzsche, ”Așa grăit-a Zarathustra”, cap. ”Despre prudența omenească”)