”Poate la colţ aşteaptă şi-acum ca în trecut
O poartă mai ascunsă, un drum necunoscut,
Pe unde-am fost odată, acum nici nu mai ştiu,
De unde o să vină când singur o să fiu
Pe lungi cărări tăcute ce trec şerpuitoare
De la Apus de Lună la Răsărit de Soare.”

Şi parcă răspunzându-i de jos din vale, se auziră nişte glasuri care cântau şi ele, urcând pe acelaşi drum:

”De-aceste-ndepărtate meleaguri, noi, cei vii,
Ca de lumini de stele pe rând ne-om aminti
Pe sub copaci în foşnet şi clătinări de sus,
Peste oglinda Mării încinse la Apus.”

J.R.R. Tolkien, ”Stăpânul inelelor”, vol. III, ”Întoarcerea regelui”