“Înainte chiar de a afla vreun răspuns satisfăcător, și numai prin faptul că a fost rostită, întrebarea justă regenerează și fertilizează; și nu numai ființa omenească, ci întreg Cosmosul. Ghicesc în acest simbolism solidaritatea omului cu Firea întreagă; intreaga viața cosmică suferă și se ofilește prin nepăsarea omului față de problemele centrale. Uitând să ne punem întrebarea justă, pierzându-ne timpul cu futilități sau întrebări frivole, ne omorâm nu numai pe noi, ci omorâm prin moarte lentă și sterilizare o părticică din Cosmos. Aș putea merge și mai departe. Aș putea presupune că oamenii continuă să trăiască sănătoși și Cosmosul își continuă ritmurile datorită exclusiv întrebărilor pe care și le pun acei câțiva aleși care, asemenea lui Parsifal, pătimesc pentru lenea noastră spirituală. Poate că am deveni, peste noapte, sterpi și bolnavi dacă n-ar exista, în fiecare țară și în fiecare moment istoric, anumiți oameni hotărâți și luminați, care să-și pună întrebarea justă… Și n-ar fi deloc exclus ca haosul și catastrofa în care ne pregătim să intrăm și noi să se datoreze, în ultimă instanță, dispariției acestor oameni hotărâți și luminați, sau faptului că nimeni nu se mai îndreaptă spre ei ca să le pună, din nou, întrebarea justă…”

Mircea Eliade, ”Noaptea de Sinziene vol. 2”