”Păru-i şi barba-i albă se îmbâcsiseră şi se încâlciseră de praf şi de năduf.
O rudă de-a unchiaşului a trecut pe lângă pârâu şi, văzându-l atât de obosit, i-a zis:
– Unchiaşule, ai împlinit optzeci de ani. Cât ai să mai trăieşti? Pentru ce te prăpădeşti cu firea?
Bătrânul, trecându-şi mâna prin barbă, a ridicat atunci capul, a privit apa care curgea vijelios şi, zâmbind, a grăit:
– Pentru ce muncesc? Pentru urmaşi, de bună seamă, şi nu sunt obosit deloc, sunt în puteri şi pentru ei fac totul. Un om care trăieşte numai pentru el n-are pentru ce trăi.
Rubedenia, primind răspunsul, s-a înroşit şi a plecat.”

”Unchiașul cu toba de aramă” (poveste chinezească)