”Drăcescul iureş care-n veci nu moare pe morţi îi poartă-n voia lui, orbeşte, şi crunt îi zbate-n apriga vâltoare.
Iar când vântoasa-i smulge şi-o porneşte, ţâşnesc strigări şi vaier lung pe vale şi blesteme spre cel ce zămisleşte.
Văzui atunci că pe-astă cruntă cale sunt osândiţi cei ce-au robit în gând puterea minţii poftelor carnale.
Şi cum pe-aripi se lasă rând pe rând fugind de toamnă păsări călătoare, la fel şi ei se lasă duşi de vânt,
în sus, în jos, de-a valma, fără stare, şi-n veci sunt puşi să se-nfăşoare-n caier, şi-n veci sortiţi să geamă şi să zboare.”

Dante Alighieri, ”Divina Comedie”, ”Infernul”, Cântul V