”De-acum, în Primăvară, prin şesuri apusene
pot flori să înflorească, pot muguri să răsară,
Şi apele să curgă prin verzile poiene
Şi vesele cinteze să cânte-n zarea clară.
Ori poate-s nopţi senine cu fagi în legănare
ce poartă-n rămurişuri ca albe nestemate
a elfilor coroană cu-mpodobiri stelare
ca-ntr-o poveste spusă din lumi îndepărtate.
Doar eu sunt la sfârşitul călătoriei mele
Şi stau în întuneric, parcă în gropi adânci,
dincolo şi de turnuri înalte, mândre, grele,
dincolo şi de munţii încremeniţi în stânci.
Dar Soarele răsare pe-o cale negreşită
Şi Stele sting în ceruri din veci acelaşi glas –
de-aceea nu voi spune că ziua e sfârşită
Şi Stelelor eu nu le voi spune bun-rămas.”

J.R.R. Tolkien, ”Stăpânul inelelor”, vol. III, ”Întoarcerea regelui”