Nestatornicia lumii (poezie populară)

”Ah, lume! Tirană lume!
Nu te numesc cu alt nume,
Decât roată-ţi zic că eşti;
Căci câţi lăcuiesc în tine.
Şi de dobândesc vrun bine
Tu pe loc îi învârteşti.
Şi d-unde stau la-nălţime
Se văd la o adâncime
Foarte groaznecă, încât
Pururea a lor viaţă
S-o petrec ca într-o ceaţă
Prea cumplit şi amărât.
Ci, de-l scoţi la arătare,
Ţine-l tot în acea stare
În care se nasc de mici;
Că-ncai se deprind cu viaţă
Bună, rea, până să-nvaţă
Și rămân toţi mulţămiţi.
Nu-l tot premeni schimbându-l,
Din stări în stări înălţându-l,
Ş-învârtindu-l ca-n dulap;
Căci până să se deprinză,
Binele să-l mai cuprinză
Tu-l dai iarăşi peste cap.

ALTUL:
Ah, lume, lume tirană!
Mă mir cui poţi tu să placi!
Că toţi gust din a ta rană,
Pe nimenea tu nu-mpaci.
Plângând se nasc toţi în tine,
Plângând creşterea-şi apuc,
Plângând gust din al tău bine,
Plângând din tine să duc!
Că ce bine? Ce dulceaţă
Ne dai în lumina ta?
Pe cine tu în viaţă
Ne poţi vesel arăta?
La cine tu părinteşte
Duioase buze-nzâmbeşti?
Ce om ţie-ţi mulţămeşte
Că-l mângâi şi îl iubeşti?
Căci, cum naşti pe muritorul,
Fără să-l doreşti defel,
Îl îmbrânceşti cu piciorul,
Răstit zicând către el:
Ai, du-te, umblă, te poartă
Orcum va fi mai urât,
Învârtit, rotit de soartă,
Necăjit şi amărât.”
De aceea cu drept zice
Tot cel în patimi crescut
Ca numai d-acel ferice,
De cel ce nu s-a născut.”

”Nestatornicia lumii” (poezie populară)