Mihai Eminescu – ”Ondina” (fragment, I)

”În coruri nymphele cântă la hore
Şi gem în lyrele blânde, sonore,
Ascunse gândure de dor de ducă
Triste şi palide ca o nălucă,

Apoi în cytere ele-ncordară
Şi plin şi limpede încet cântară
Glas a trecutului, ce însenină
Mintea cea turbure de gânduri plină:

Pe râul dorului, mânat de vânture,
Veni odat’
Pe-un vas cu vâslele muiate-n cânture,
Lin-împărat.

Venit-a regele să calce văile
Cătând o sor’,
Eroi se-ninimă şi plâng femeile
De-a lui amor.

El fură munţilor ecouri tinere,
Cântul la dor,
Răpeşte buzelor naivei Vinere
Vorba d-amor.

Pe munţi în negură, pe stânci de cremene,
El a cătat
O albă vergină, să-i fie gemene
Şi te-a aflat.

Tu eşti cântărilor sororă gemene,
Sufletul lor,
Regele inimei trebuie să-ţi semene
Ca vis cu dor.

În tine vede-se că e în ceriure
Un dumnezeu,
Purtând simètria şi-a ei misterure
În gândul său.

Mână dar coardele unele-ntr-altele,
Mână-le lin.
Căci ca în sufletu-ţi n-a găsit altele
Regele Lin.

Cântă cu doliul, ce-l varsă bèlele
Când plâng de-amor,
Să creadă lumile, să creadă stelele
Că-i tactul lor.”

Mihai Eminescu, ””Ondina” (fragment)