mai 112020
 

“C-un zâmbet îndrăzneţ privesc în mine
şi inima
mi-o prind de mână. Tremurând
îmi strâng comoara la ureche şi ascult.

Îmi pare
că ţin în mâini o scoică,
în care
prelung şi neînţeles
răsună zvonul unei mări necunoscute.

O, voi ajunge, voi ajunge
vreodat’ pe malul acelei mări,
pe care azi
o simt,
dar nu o văd ?”

Lucian Blaga, ”Scoica”

Sorry, the comment form is closed at this time.