Cuvintele unui tânăr, în ceasul cel după urmă al vieții sale (poezie populară)

”Cuvintele unui tânăr, în ceasul cel după urmă al vieții sale

Ah, fraţii mei prea iubiţi,
Plângeţi toţi şi mă căiţi!
Cu durere suspinaţi,
Ca d-un frate lăcrămaţi!
Că fără vreme mă duc.
De la voi ca un năluc;
Nu la vrun osebit loc.
De unde să mă întorc,
Ci merg p-un drum neştiut.
Şi la loc necunoscut,
Nu ştiu la bun sau urât,
La dulce sau amărât;
Căci nu e să-l aleg eu,
Să fie pe placul meu;
Decât ştiu că-ntr-acest ceas
Plec, mă duc, de tot vă las;
Şi merg cu adevărat
Într-un loc prea depărtat, De
Unde nu mai gândesc.
Nici nu mai nădăjduiesc
A mai veni înapoi,
Să mai fiu iarăşi cu voi.
Ah, ce proaste năluciri
Şi slabe adăpostiri!
Mă rezimam cu păreri.
L-ale tinereţii puteri
Și la moarte nu gândeam,
Ci o să trăiesc credeam;
Dar acum văz că am fost.
Fără de minte şi prost:
C-astă boală ce-o trag eu.
Nu-mi e de la Dumnezeu,
Ci singur o căutai.
Ş-alergai d-o căpătai;
Nici altui vină nu bag,
Că pe dreptate o trag,
Ş-îmi pierz viaţa singur eu.
Cu acest prost cap al meu.
Ah, doriţii mei părinţi!
Unde sunteţi? Nu veniţi
Să vedeţi cum am ajuns.
De arma morţii pătruns?
Şi cum cu moartea mă lupt.
L-al peirii mele punct!
Mă lupt cu dânsa cumplit,
Dar văz că m-a biruit,
Ş-în grab dup-acest pământ.
Va să m-arunce-n mormânt;
Ci voi, prietini şi fraţi,
Vă rog toţi să mă iertaţi,
Că merg tânăr de la voi.
La locul cel de apoi
Și iar ne vom întâlni.
Acolo când veţi veni.”

(poezie populară)