”MAMA!”

„Viaţa nu trece, ci se prelungeşte
O ştiu şi eu, şi tu, de bună samă,
Şi nimenea, iubind, nu-mbătrâneşte,
Ci ca o stea, spre ziuă, se destramă.
Copiii, ştii, nu cresc, ci doar devin,
La rândul lor, părinţi şi se-nfăşoară
Într-un surâs născut dintr-un suspin
Ce se repetă, vai, a câta oară.
Îţi simt ades atingerea de mână
Cum buclele de prunc mi le destramă
Şi văd în vis căluţi de plastelină
Pe care mi-i făceai cu grijă, mamă.
Azi părul meu de-acuma e cărunt
Şi vântul singuratec mi-l răsfiră,
Dar am în piept o inimă de prunc
Şi-ţi dăruiesc un crai cântând la liră.
Viaţa nu trece, ci se prelungeşte!
O ştii şi tu, şi eu, iubită mamă,
Că nimenea, iubind, nu-mbătrâneşte,
Ci ca o stea, spre ziuă, se destramă…”