Ion Minulescu – ”Multașteptatei”

”De când te-aştept !… Sânt ani…
Şi anii ce lungi îţi par când n-ai cu cine
S-asculţi ciudatele romanţe ce plîng viorile-n surdine…
Şi violetele apusuri ce triste-ţi par când n-ai cui spune
Ce-nfiorări plutesc în zare
Şi-n plînsul celor patru strune !…
Te-am aşteptat la-ncrucişarea potecilor pe care-alt’dată
Multaşteptatele amante soseau grăbite să-şi sărute Amanţii,
Ce-aşteptau în umbră, tăcuţi ca nişte statui mute…
Şi câte primăveri, de-a rândul, castanii roşii nu-mi vestiră
Că nimeni n-a trecut pe-acolo Şi-n zare nimeni nu s-arată
Te-am aşteptat pe ţărmul mării — Pe ţărmul nalt ca şi terasa
Castelului regesc pe care un prinţ şi-ar aştepta mireasa…
Dar valurile, ştiutoare de soarta celor ce porniră
Spre ţărmul unde stam de strajă,
Când le-ntrebai ce ştiu de tine,
îmi spuseră c-aştept zadarnic…
Şi azi viorile-n surdine…
Ce-mi plîng ciudatele romanţe
Mai trist de cum le plînse ieri,
Par lacrimi picurate-n cupa netălmăcitelor dureri…”

Ion Minulescu, ”Multașteptatei”