Minulescu, Ion  Comentariile sunt închise pentru
oct. 302024
 

”N-a fost nimic din ce-a putut să fie, Și ce-a putut să fie s-a sfârșit… N-a fost decât o scurtă nebunie Ce-a-nsăngerat o lamă lucioasă de cuțit!… N-am fost decât doi călători cu trenul, Ce ne-am urcat în tren fără tichete Și fără nici un alt bagaj decât refrenul Semnalului de-alarmă din perete… Dar n-am putut călători-mpreună… Și fiecare-am coborăt în căte-o gară, Că două veverițe-nspăimăntate de furtună Furtuna primei noastre nopți de toamnă ! Și-atăta tot!… Din ce-a putut să fie, N-am fost decât un searbăt început De simplu,, fapt divers”, ce nu se știe În care timp și-n care loc s-a petrecut!…” Ion Minulescu

Ion Minulescu – ”Ce faci tu?”

 Ion Minulescu – ”Ce faci tu?”  Minulescu, Ion  Comentariile sunt închise pentru Ion Minulescu – ”Ce faci tu?”
oct. 212024
 

”Ce faci tu? de-atâta vreme N-am mai rătăcit prin crânguri, N-a-ncercat să te mai cheme Dorul ca să fim iar singuri?… Haide, fii copil cuminte N-aștepta să vin la tine Să te fac cu rugăminte Să pricepi ce este bine. De-ai ști tu ce farmec dulce E sub teiul singuratic!… Vino, crângu-o să ne culce Pe-al lui pat de flori, sălbatic. Și-ochii tăi ca doi luceferi Să-i lumine ca-n trecut. Să te văd cum o să-i aperi, Dacă-oi vrea să ți-i sărut. Pe poteca înfundată Iarba deasă să ne-ascunză S-ascultăm ca și-altădată Freamătul duios de frunză. Și privind cum de povară Teiul floarea-ncepe-ați cerne Să-nvățăm pe din afară Cântul dragostei eterne.” Ion Minulescu, ”Ce faci tu?”

 Minulescu, Ion  Comentariile sunt închise pentru
oct. 122024
 

„Şi-n enorma Ta colecţie de patimi, câte buze nu-ncercară Să-ţi transcrie madrigaluri Pe obrajii tăi de ceară?… Câte tragice-nceputuri nu sfârşiră-n simfonia Mută-a lacrimilor? Câte nu pieriră-n veşnicia Inutilului? Căci noaptea cea dintâi fu cea din urmă, Iar dorinţa ta… nimicul – şi nimicul nu se curmă!…” Ion Minulescu

 Minulescu, Ion  Comentariile sunt închise pentru
mart. 282024
 

”Dezleagă-mă, Părinte, de ce-am jurat să fiu Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât ce sunt – Un cântec prea devreme, sau poate prea târziu, Un ropot scurt de ploaie Şi-un mic vârtej de vânt. Dezleagă-mă de vina de-a fi-ncercat să fac Granit din cărămidă, Colan de pietre scumpe din sâmburi de dovleac” Ion Minulescu

Ion Minulescu – ”Romanță fără muzică”

 Ion Minulescu – ”Romanță fără muzică”  Minulescu, Ion  Comentariile sunt închise pentru Ion Minulescu – ”Romanță fără muzică”
sept. 262023
 

”Ca să-ajung până la tine, i-am zis calului: – Grăbeşte… Pune-ţi aripi ca în basme Şi te-nalţă până-n nori… Tot mai sus, Tot mai departe — Ca şireagul de cocori Ce pluteşte colo-n zare !… Haide, calule, grăbeşte !… Ca să-ajung până la tine, i-am zis vântului: – Dă-mi mâna Şi târăşte-mă cu tine până unde poţi pătrunde Până-n zarea-nsângerată unde soarele s-ascunde Ca s-ajung cât mai degrabă, Haide, vîntule, dă-mi mâna !… Ca să-ajung până la tine, i-am zis morţii: – Mergi nainte Şi coseşte-mi fără milă tot cei viu Şi-mi ţine calea… Netezeşte-mi munţii-n zare Şi-umple-mi de cadavre valea Dintre ea şi mine — Haide !… Haide, moarte, mergi nainte!… Ca să-ajung până la tine, Pentru tine-au obosit Calul, Vântul, Moartea — Toate mi-au făcut pe voie, Dar… Dintre cutele perdelei, ochii-ţi verzi nu-mi mai răsar. Strunele chitărei-s rupte Şi… romanţa s-a sfârşit!” Ion Minulescu, ”Romanță fără muzică”

Ion Minulescu – ”Multașteptatei”

 Ion Minulescu – ”Multașteptatei”  Minulescu, Ion  Comentariile sunt închise pentru Ion Minulescu – ”Multașteptatei”
sept. 182023
 

”De când te-aştept !… Sânt ani… Şi anii ce lungi îţi par când n-ai cu cine S-asculţi ciudatele romanţe ce plîng viorile-n surdine… Şi violetele apusuri ce triste-ţi par când n-ai cui spune Ce-nfiorări plutesc în zare Şi-n plînsul celor patru strune !… Te-am aşteptat la-ncrucişarea potecilor pe care-alt’dată Multaşteptatele amante soseau grăbite să-şi sărute Amanţii, Ce-aşteptau în umbră, tăcuţi ca nişte statui mute… Şi câte primăveri, de-a rândul, castanii roşii nu-mi vestiră Că nimeni n-a trecut pe-acolo Şi-n zare nimeni nu s-arată Te-am aşteptat pe ţărmul mării — Pe ţărmul nalt ca şi terasa Castelului regesc pe care un prinţ şi-ar aştepta mireasa… Dar valurile, ştiutoare de soarta celor ce porniră Spre ţărmul unde stam de strajă, Când le-ntrebai ce ştiu de tine, îmi spuseră c-aştept zadarnic… Şi azi viorile-n surdine… Ce-mi plîng ciudatele romanţe Mai trist de cum le plînse ieri, Par lacrimi picurate-n cupa netălmăcitelor dureri…” Ion […]

Ion Minulescu – ”Romanța zilelor de ieri”

 Ion Minulescu – ”Romanța zilelor de ieri”  Minulescu, Ion  Comentariile sunt închise pentru Ion Minulescu – ”Romanța zilelor de ieri”
sept. 052023
 

”Taci, Să nu-mi deştepţi tristeţea amintirilor culcate în sicriurile-albastre ale zilelor de ieri !… Taci, Să nu-mi deştepţi în suflet tragediile jucate în aplauzele mute ale-ntîielor dureri! Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul, Treci tăcut ca cel ce-şi pune mâinile-n cruciş pe piept, Şi să nu mă chemi pe nume — Să-mi deştepţi din piatră chipul Sfinxului, Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deştept., Ocoleşte-mă cu groază, ca pe-un stîrv de om ucis — Nu de oameni, Ci de mâna ne-ntrupatelor dorinţi — Şi pe piatra-mi funerară nu ceti poemul scris De nebunul din cetatea plină numai de cuminţi !… Ocoleşte-mă cu groază… Dar opreşte-te deoparte, Să mă poţi privi de-a-ntregul Şi să-mi spui ce vezi… Eu sânt Stropul vinului ce scade prin paharele deşarte Şi romanţa nesfârşită, căci arcuşele s-au frânt !” Ion Minulescu, ”Romanța zilelor de ieri”

Ion Minulescu – ”De vorbă cu diavolul”

 Ion Minulescu – ”De vorbă cu diavolul”  Minulescu, Ion  Comentariile sunt închise pentru Ion Minulescu – ”De vorbă cu diavolul”
aug. 032023
 

”Azi-noapte, Diavolul din mine – Un Diavol ce pretinde-a fi profet – M-a luat cu vorba-ncet… încet… Și m-a băgat în tainele divine, Pe care eu -spun drept- mi-e frică Să nu care cumva să le-nțeleg, Fiindcă sunt taine care -când se strică- Nu se mai dreg… De-aceea nici nu sunt prea lămurit Asupra celor ce mi-a povestit… Dar cum azi-noapte Diavolul din mine Vorbea ca un profet adevărat, Să nu-l ascult deloc mi-a fost rușine, Și curios, ca orice om, i-am suportat Năzbâtia cu care m-a-ngrozit De la-nceput și până la sfârșit… Mi-a spus că-n viață trebuie să știi Ce nu știu decât morții Când pleacă dintre vii. Să știi că dacă-ntâmplător vei fi flămând, Să nu te-arăți bogaților așa cum ești, Să nu te-audă prietenii plângând, Să nu-ntinzi mâna dreaptă să cerșești Femeilor ce ți-au păpat avutul, Să nu-ți compari prezentul cu trecutul, Să nu blestemi… și să […]

 Minulescu, Ion  Comentariile sunt închise pentru
iul. 292023
 

”Sântem departe — Da… departe!… Şi vântul mării ne sărută Pe frunte, Pe obraji, Pe gură… Şi parcă ne cunoaşte, vântul Cu nevăzutele lui braţe ne-arată drumul Şi ne-nvaţă Să ne ferim de sfatul zării, Căci zarea-i veşnic prefăcută… Şi-apoi ne lasă, vântul pricepe Că noi i-am tălmăcit cuvântul!…” Ion Minulescu, ”Spre insula enigmă” (fragment)

Ion Minulescu – ”Romanța cheii”

 Ion Minulescu – ”Romanța cheii”  Minulescu, Ion  Comentariile sunt închise pentru Ion Minulescu – ”Romanța cheii”
iul. 282023
 

”Cheia ce mi-ai dat aseară — -Cheia de la poarta verde — Am pierdut-o chiar aseară !… Dar ce cheie nu se pierde? Cheia ce mi-ai dat aseară Mi-a căzut din turn, Pe scară, Şi căzînd, mi-a stins lumina. Cheia ce-am pierdut aseară Am cătat-o ; Dar pe scară Era noapte ca şi-afară — Noapte ca sub boltuita Cupolă de mănăstire, Cinci s-au stins pe la icoane Lumânările de ceară. Şi-am rămas în turnul gotic — Turnul celor trei blazoane: Al Iubirii, Al Speranţei, Şi-al Credinţei viitoare… Şi-am rămas în turnul gotic Domn pe-ntinsele imperii Ale negrului haotic. Şi-au trecut de-aseară clipe, Şi-au trecut de-aseară ore, Şi-ale zorilor, aripe Fluturatu-mi-au grăbite, Ca şi clipele trăite Pe-aîbul treptelor sonore. Şi m-am coborît pe scară… Dar pe cea din urmă treaptă Cheia ce mi-ai dat aseară Am găsit-o prefăcută Într-o cupă albă, plină Cu vin verde de cucută. Şi pe cea din […]

 Minulescu, Ion  Comentariile sunt închise pentru
iun. 292023
 

”O!… câte nu poţi să-ntâlneşti Când drumu-i lung Şi nesfârşită e năzuinţa ce te mână Tot mai departe Şi te poartă, Ca pe un orb ţinut de mână, Spre-ntrezărite — Nimicuri scumpe pămînteşti !… Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri!… Şi mândri poate ca seninul albastru-al sângelui regesc. Dar va veni o zi în care Ne vom opri deodată-n drum, înspăimîntaţi că-n urma noastră Zări-vom pe-alţii cum sosesc, Cum ne ajung, Ne trec-nainte Şi râd că nu-i putem opri… Da… Va veni şi ziua-n care vom obosi, Şi va veni Un timp în care-al năzuinţii şi-al aiurărilor parfum Ne va părea miros de smirnă, Iar cântul ţiterelor sparte Un Psalm cântat de-un preot gângav La căpătîiul unei moarte (…)” Ion Minulescu, ”Romanța noastră” (fragment)

 Minulescu, Ion  Comentariile sunt închise pentru
feb. 232023
 

”Ei mă urăsc că nu-s ca Ei.. Eu îi iubesc că nu-s ca Mine” Ion Minulescu