Nicolae Labiș – ”Geografia timpului (II)”

”Trecând prin timp, îl însemnăm sub pas —
Aşa îl reprimeşte universul.
Dar însuşi timpul, când prin el păşim,
Ne schimbă tainic inima şi mersul.

Nu bătrâneţea,-n urmă alergând,
Spre moarte pasul cearcă să ni-l poarte,
Ci doar maturitatea creşte-n noi
Şi ne maturizăm până la moarte.

Din epocă, din zborul ei şi-al meu,
Uzina e o parte, o arteră.
Nu fierbe-n doar fier şi minereu,
Ci seve ce hrănesc această eră.

Pulsaţiile ei se pot simţi
Până şi-n iarba fâşâind sub coaste —
Cu ele-amestecate se aud
Pulsaţiile noastre furtunoase.”

Nicolae Labiș, ”Geografia timpului (II)”