Nicolae Labiș – ”Baladă” (fragment)

”Şi vântul de toamnă şi noapte şi chinuri revine
Şi mi-a mai murit o iubire, în suflet lăsând
Dureroase canale ce-odată fuseseră pline
De rădăcinile ei dizolvate acum în nimic şi în vânt.
Toamna se-agită cu gleznele vinete-n ploaie,
Trupul bătrân învelindu-şi în zdrenţe de foi,
Razele lămpii elecrice-n vânt se îndoaie,
Dansează sinistru în pomi şi-n oglinzi de noroi.
Amintirile zac ciuruite de-atâtea erori
În spitalele mele şi nu vor să moară odată,
Le-năbuş în ritmuri, în crini, în idei şi vapori,
Şi ele-aiurează ciudat şi se zbat şi m-arată.
Cum vântul de toamnă şi noaptea şi chinuri încinge
Lumea cu urletul lui răguşit, uriaş,
Micşorând şi mărind depărtările; cum sub meninge
Amintirile zac aiurind; cum dansează-n oraş
Razele lămpii electrice; cum se dezbină
Stuful subţirilor ploi între maluri de zid,
Mă gândesc la pescarii din delta cu voci în surdină,
La prietenii mei care-noată în frigul putrid
Şi inima-ntr-înşii îşi mişcă-ngrozitele clape,
Şi mă simt împreună cu dânşii în stuh şi pe ape”

Nicolae Labiș, ”Baladă” (Noaptea întreagă de 9 spre 10 octombrie/21 octombrie 1956)