mart. 112022
 

“Vocală

Așa cum cel în care bisturiul pătrunde
Nu-și cântă durerea,
Așa cum cel înjunghiat pe la spate
Nu are timp să-și versifice
Revolta și moartea
Și nu reușește să scoată
Decît un A înfundat,
Superior în concentrare
Poemelor lumii rămase în viață,
Aș putea pur și simplu
Să strig o lungă, nestinsă vocală,
Pentru că nu știu
Ce poem
A reușit să străbată
În măruntaiele suferinței
Mai adînc decît litera A.”

Ana Blandiana, ”Ochiul de greier”

Sorry, the comment form is closed at this time.