„E-n zori, e frig de toamnă, Şi cât cu ochii vezi Se-ncolăceşte fumul, Şi-i pâclă prin livezi. Răsună, trist, de glasuri Câmpiile pustii, – Şi pocnet lung, şi chiot S-aude-n deal la vii. C-un zmeu copiii aleargă, Copil, ca ei, te vezi, Şi plângi… şi-i frig de toamnă… Şi-i pâclă prin livezi.” George Bacovia, ”Alean”
Te uită cum ninge decembre Spre geam, iubito, privește Mai spune s-aducă jăratec Și focul s-aud cum trosnește Și mâna-n fotoliu spre sobă La foc să ascult vijelia Sau zilele mele totuna Aș vrea să le-nvăț simfonia Mai spune s-aducă și ceaiul Și vino și tu mai aproape Citește-mi ceva de la poluri Și ningă zăpada ne-ngroape Ce cald e aicea la tine Și toate în casă-mi sunt sfinte Te uită cum ninge decembre Nu râde, citește-nainte E ziuă și ce întuneric Mai spune s-aducă și lampa Te uită zăpada-i cât gardu Și-apris’ promoroacă și clampa Eu nu mă mai duc azi acasă Potop e-napoi și-nainte Te uită cum ninge decembre Nu râde citește-nainte Versuri după George Bacovia. Doar pentru utilizare non-comercială. Date de la: versuri.ro
”Te uită cum ninge decembre… spre geamuri, iubito, priveşte – mai spune s-aducă jăratec și focul s-aud cum trosneşte. Şi mână fotoliul spre sobă, la horn să ascult vijelia, sau zilele mele – totuna – aș vrea să le-nvăţ simfonia. Mai spune s-aducă şi ceaiul, și vino şi tu mai aproape, – citește-mi ceva de la poluri, și ningă… zăpada ne-ngroape. Ce cald e aicea la tine, și toate din casă mi-s sfinte, – te uită cum ninge decembre… nu râde… citeşte nainte. E ziuă şi ce întuneric… mai spune s-aducă şi lampa – te uită, zăpada-i cât gardul, și-a prins promoroacă şi clampa. Eu nu mă mai duc azi acasă… potop e-napoi şi nainte, te uită cum ninge decembre… nu râde… citeşte nainte.” George Bacovia, ”Decembre”
”Eram să te aştept prin parc Văzând că singurătăţi pe-aici m-au oprit… Dar, mereu aceleaşi uitări ! Dar, tot aceeaşi poezie la infinit !? Filosofia vieţii mi-a zis: Undeva este, cu mult mai departe… Atâtea şi-atâtea… lasă ! Visezi, ca din carte !” George Bacovia, ”Requiem”
”Noaptea-ncet, ticnit se lasă- Poezie, sau destin- Luna urcă somnoroasă,- Vino, vin! Este linişte, răcoare, Codrul e de farmec plin- Pe sub teii încă-n floare,- Poezie, sau destin. În suavele parfume Poezie, sau destin- Ori pe unde-ai fi în lume,- Vino, vin! Îngerii deasupra noastră Vor cânta un imn divin- Ah, ce clară noapte-albastră,- Poezie, sau destin.” George Bacovia, ”Noapte de vară”
”Poetizează luna Fereastra ta iubită- Prin tainicile umbre Te-aştept ca şi-n trecut,- Cu plânsul meu pe coarde, La ora tăinuită,- Şi care, poate-odată, Prin lume ţi-a plăcut. Poetizează luna Grădina de parfume,- Prozaicile hoarde De-acuma au tăcut… Prin tainicile umbre, Străin ca-ntotdeauna,- Cu plânsul meu pe coarde, Te-aştept ca şi-n trecut.” George Bacovia, ”Serenadă”
”Murea prin seară strada şi zilnicul ei muget… Asemeni unei râncezi îngrămădiri de seu. Un nor se prăvălise pe streşini – iar pe cuget O bură de-nnoptate tristeţi cădea mereu. Se-amestecase ceaţa din noi cu cea din slavă… Şi, silnici, paşii noştri trezeau – o cât de rar!- Ecouri fără nume, prin linişte buhavă Din acel trist şi umed sfârşit de Făurar. Intrasem în penumbra stâpânitoarei unde Strivite-n vrăjmăşia puterilor din jur, Nici sufletele noastre nu-şi mai puteau răspunde Iar vorbele şoptite loveau greoi şi dur. Hordii întregi de duhuri, lungi stoluri de destine Îşi împleteau în preajmă înfricoşatul rit: Căci blestemul căzuse… În gândul meu şi-n Tine Biruitor pustiul scurma… Şi ne-am oprit Să cercetăm o clipă răspântia şi bruma Şi-am stat, şi-am stat sub neguri, de asprul ţărm legaţi: Doi arbori singuratici şi desfrunziți de-acuma, Pe unda ne-nturnată a orei înclinaţi. . . . . . . . […]
”Plouă… şi numai ploaia dă cuvânt” George Bacovia
”Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă, Când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă, Lăsând gândul spre amorul înţeles de-atâtea ori?… Aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca niciodată Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări Te duceai mereu nainte înspre-o umbră-ntunecată Ca o pală rătăcire coborând din alte zări. Ah, mi-ai spus atât de simplu că ţi-i sete de iubire Neascultând decât şoptirea singuratecei păduri, Îţi opreai cu mâna sânul şi zâmbea a ta privire, Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri. – Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere, Între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut, Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut. Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă, Când, în şoaptele pădurii, poate că te-am sărutat Ascultând ecoul […]
”Şi vara, şi nopţile ei, S-a dus, şi câmpu-i veştejit – Te-am aşteptat pe lângă tei, Tu, n-ai venit! Târziu, şi toamna a plecat, Frunzişul tot e răvăşit – Plângând, pe drumuri, te-am chemat, Tu, n-ai venit!” George Bacovia
“Tot mai tăcut şi singur în lumea mea pustie – și tot mai mult m-apasă o grea mizantropie” George Bacovia, ”Complete Poetical Works and Selected Prose, 1881-1957”
”Un strat lăptos de aburi mai stărui pe zare… Dar într-o zi se rupse şi prin spărturi văzui Copacul despletindu-şi în coame şi frunzare Tot aurul lui verde şi toată floarea lui. Orbit, plecat minunii, mi-am spus: să nu mai pregeţi! El numai pentru tine şi-a pus un alt vestmânt, Zoreşte spre belşugul miresmei şi alege-ţi Pat neted în plocadul de ierburi şi pământ. II Aşa am pus deoparte şi munca migăloasă, Şi trândăvia iernii, şi grijile de ieri. Ca singur, în şoptirea născândei adieri S-o iau pe cărăruia de humă lunecoasă. Curând în miezul luncii, un neştiut fior Simții urcând prin lucruri spre fiinţa mai deplină, Din jgheabul pietrii,-n lujer, din brazdă, în tulpină: Nestânjenitul vieţii fior biruitor.” George Bacovia, ”Driada” (fragment)
”S-a dus albastrul cer senin Şi primăvara s-a sfârşit- Te-am aşteptat în lung suspin, Tu, n-ai venit ! Şi vara, cu nopţile ei, S-a dus, şi câmpu-i vestejit- Te-am aşteptat pe lângă tei, Tu, n-ai venit ! Târziu, şi toamna a plecat, Frunzişul tot e răvăşit- Plângând, pe drumuri, te-am chemat, Tu, n-ai venit ! Iar, mâni, cu-al iernei trist pustiu, De mine-atunci nu vei mai şti- Nu mai veni !” George Bacovia, ”Ecou de romanță”
”Sunt clipe când toate le am… Tăcute, duioase psihoze- Frumoase poveşti ca visuri de roze… Momente când toate le am. Iată, sunt clipe când toate le am… Viaţa se duce-n şir de cuvinte- Un cântec de mult… înainte… Momente când toate le am.” George Bacovia, ”În fericire”
