”N-au mai putut exista două suflete atât de sincere, nici gusturi atât de asemănătoare, nici sentimente atât de la unison, nici priviri atât de îndrăgostite ca ale lor. Şi acum erau ca nişte străini; nu, mai rău ca nişte străini, pentru că nu se mai puteau cunoaşte. Era o înstrăinare eternă. Când vorbea, îi auzea aceeaşi voce şi-i desluşea acelaşi suflet.” Jane Austen
“Cu siguranță, nu-l ura. Nu, ura trecuse cu mult timp în urmă și cam tot de atunci se născuse senzația de rușine pentru că avusese față de el un sentiment care s-ar fi putut numi astfel. Respectul față de el, generat de credința că avea calități de preț, deși cu greu acceptat la început, încetase de la un timp a-l mai considera în neconcordanță cu simțămintele ei, iar acum respectul acesta crescuse, se modificase, devenise un soi de prietenie, datorită mărturiilor ce-i fuseseră atât de favorabile și datorită luminii atât de bune în care se plasase în ziua aceea. […] Îl respecta, îl stima, îi era recunoscătoare, îi dorea numai binele, ar fi vrut doar să știe cât dorea el ca binele acela să fie legat de ea și în ce măsură ar fi fost spre fericirea amândurora să-și folosească puterile, pe care-și imagina că încă le mai are, pentru […]
”There is a stubbornness about me that never can bear to be frightened at the will of others. My courage always rises at every attempt to intimidate me.” Jane Austen, ”Pride and prejudice”
”Eşti prea generos pentru a mă lua în râs. Dacă sentimentele tale sunt încă aşa cum erau în ultima lună aprilie, spune-mi asta de îndată. Simţămintele şi dorinţele mele sunt neschimbate, însă o singură vorba a ta mă va amuţi pe acest subiect pentru totdeauna.” Jane Austen
