mart. 152015
 

Dragă cititorule ,

Mai jos este un exercițiu de vizualizare pe care un psihoterapeut mi l-a propus . L-a numit Când dorințele se împlinesc . Așa că am scris o scurtă notă , imaginându-mă în versiunea mea împlinită și fericită .

E încă dimineață. Mă uit pe geamul de la studio, la copacii de afară. Deschid geamul să las aer proăaspăt să intre. Nu port încălțăminte. Îmi place prea mult să simt până și praful pe tălpi. Studioul în care mă aflu e, de fapt, un dormitor special amenajat în casa în care locuiesc. Am un birou micuț cu un calculator numai bun de folosit pentru treburile mele pe internet. O canapea cu două locuri stă lângă. Ori de câte ori vreau să iau o pauză, mă întend pe canapé și mă uit cu ochii pe tavan, pe fereastră sau pe pereți. Pereții sunt albi, dar sunt încărcați de rame mici cu fotografii. Fotografii despre orice, dar mai ales despre oameni și locuri. Toate sunt făcute de mine, făcute în călătoriile pe care mi le permit ocazional an de an.
Câteodată mă însoțește sora mea, câteodată o altă cunoștință sau prieteni. Nu îmi este teamă să merg singură. De altfel, lângă un perete este pregătit un bagaj, un troler de mici dimensiuni, pentru că nu-mi place să car cu mine lucruri inutile și o geantă de mână cu echipamentul meu foto video. Destinația … India. Sunt convinsă că o dată ajunsă acolo, nu mă voi bucura doar într-un mod egoist de oameni și locuri. Știu că voi și ajuta.
Pe un alt perete se află o bibliotecă. Printe cărți, se află și câteva ale mele. Iau o carte de pe un raft. Șterg un pic praful de pe el, ca să văd mai bine anul publicării. E veche. Praful din cameră nu mă deranjează. Nu este dezordine sau murdar. Este un loc în care mă simt excelent și în care mă pot abandona. Mă așez din nou la birou să verific statistici.
Se aude ușa scârțâind ușor. Nu simt nevoia de a o închide ca să nu fiu deranjată. Știu cine vine. și îmi place să fiu deranjată. Este un tip grozav. Cum arată și cum se comportă sunt lucruri fără importanță. Am spus déjà că este grozav. Stăm împreună o perioadă, ba pe canapea, ba pe jos, ba oriunde.
Mai târziu, azi, învăț să înot. Nu uit niciodată să-mi aloc câteva minute să mă relaxes, să meditez și să tac. La finalul zilei, îi sun pe ai mei să le dau binețe. Îmi este drag să o aud pe mama certându-mă că iar am mâncat prost. Știe, de fapt, că acum am foarte mare grijă de mine.
Adorm. Pare-mi-se că o fac mereu cu un zâmbet ștrengăresc pe buze.

Sorry, the comment form is closed at this time.