Iul 232017
 

Zburătorule ,

Continui să scriu ce am început aici , pentru că sunt atât de multe lucruri despre care vreau să îți povestesc , dar scrisorile lungi nu prea își găsesc locul pe un blog public . Poate că nici lucrurile despre care vreau să scriu nu sunt potrivite pentru acest loc , dar cum altfel să mă eliberez de această povară acumulată în bagajul emoțional , mai ales când nu mai cred că energia chi mă poate vindeca de trauma din viața mea? La început am crezut că bioenegia și reiki îmi vor recupera vederea , dar cu timpul am observat că , ori de câte ori mă așezam pe masa de terapie , mi se întorcea stomacul pe dos, iar greutatea din coșul pieptului devenea din ce în ce mai supărătoare , senzație care se finaliza întotdeauna cu un oftat prelung și sfâșietor pe care îl manifestam doar pe dinăuntru , că altfel i-aș fi întristat pe toți cei de față . Mă simțeam mereu nelalocul meu cocoțată moț pe mijlocul acestei mese , de obicei atât de înalte că nu ajungeam niciodată cu tălpile la podea când stăteam pe marginea ei . O masă pe care am perceput-o mereu ca pe o targă de spital care îmi dădea senzația de boală și neajutorare , deși masa era asemănătoare celor de masaj , iar acesta presupune relaxare . Numai când îmi puneam ciupiceii ăia de plastic peste încălțăminte la intrare și totul devenea deodată clinic , sanitar , curat , mult , mult prea curat . Nu sunt absurdă . Înțeleg scopul lor , doar că mă simțeam bolnavă în acel context . A trebuit să gândesc „în afara cutiei” ca să îmbunătățesc senzația respectivă . Și știi ce am făcut ? Ori de câte ori mă duceam la clinică pentru terapia cu energie și mă suiam pe masa asta , îmi scoteam încălțămintea , după ce îmi spălam piciorarele la baie de praf în prealabil . Altfel nu reușeam să mă simt familiară în acel loc , deși atât de călduros și prietenos și primitor . Nu este judecată ce scriu aici . Nu spun că terapeuții mei nu și-au făcut treaba . Ba din contră . Senseiul de acolo și-a dovedit cu vârf și îndesat calitatea de maestru . După numai cinci săptămâni de terapie cu dumnealui și alte trei de pauză , eu am trecut prin trezirea mea spirituală din ianuarie 2015, proces care nu s-a încheiat încă și pe care nu vreau să îl opresc , deși unele dintre manifestările mele sunt foarte greu de suportat , ele având calitatea de a produce schimbări în întregul meu corp fizic , dar și în conștiință . De fapt , cu cât se îmbunătățește starea mea fizică , cu atât mai mult mă trezesc că știu să fac lucruri pe care nu le făcusem înainte de AVC și de energie , ca modelatul în lut , cântatul de mudre pe diversele frecvențe ale chakrelor , cântatul la pian și vioară sau … proiecția astrală , pe care nu am reușit încă să o dovedesc nici măcar mie ca fiind reală .

Și cu toate aceste chestii mișto care par să mi se întâmple , cocoțată pe masa de terapie , m-am simțit mai bolnavă , mai singură și mai pustiită ca oricând . Mi-a vorbit inima de atâtea ori în acești trei ani și 9 luni de la atacul meu cerebral ca să mă avertizeze asupra adevăratei mele suferințe care a produs atacul de la bun început . Așa cum îmi șoptește adeseori și numele medicamentului de care am nevoie ca să mă fac bine . Și nu are legătură cu Lokren sau antinevralgic sau antidepresive sau vitamina C sau anticoagulant , pastile din care am luat în 2014 și la care am renunțat brusc , imediat după trezire . Am avut așa de mare încredere că sunt pe mâini bune atunci , dar toată acea credință s-a șubrezit între timp din cauza chiar a acestui cuvânt menționat anterior , TIMP . Că a trecut atâta de atunci .

Dar chiar numele medicamentului pe care îl cere inima și pe care mi l-au propus chiar și ghizii mei spirituali non-fizici creează o stare de profundă confuzie în mintea mea , cea care vede incompatibilitatea dintre mesajul divin și realitatea curentă . Pentru că , undeva de-a lungul timpului , acest SMS al Ălui de Sus mă informa , în câteva cuvinte , că „Falling in love comes next” . A fost un mesaj atât de repetitiv , apărut în visele mele lucide , în viziunile venite prin al treilea ochi și chiar în sincronicitățile de pe Pământ că inima mea a întrezărit o licărire de speranță în această posibilitate .

Și știi de ce ? Pentru că asta a fost dintotdeauna credința mea . Dacă aș cunoaște un băiat și m-aș îndrăgosti de el și el de mine , această emoție ar debloca inima și ochii mei îmbolnăviți de toate grozăviile văzute și simțite , iar eu m-aș face bine . La foarte scurt timp după AVC , mama mi-a povestit despre un film pe care îl văzuse la T . Personajul central , o fată , trăise un șoc emoțional și orbise . La un moment dat a cunoscut pe cineva , a urmat povestea romantică , ea s-a vindecat după zece ani de orbire acumulați înainte de a-l cunoaște pe el , toate bune și frumoase în cele din urmă . Am lăsat atunci această poveste din film să devină credința din subconștientul meu în legătură cu modul în care aș putea să îmi recuperez vederea , fără să îmi dau seama de pagubele pe care chiar această credință urma să le producă în conștiința mea de-a lungul timpului . Nu știu dacă ți s-a întâmplat vreodată în viața asta să ai un moment de luciditate deplină în conștiință și să știi cu precizie lucrul de care ai nevoie ca să fii bine . Complet , deplin bine . Dar eu asta am întrezărit atunci , la început de 2014 , când familia mea încă mă considera în pericol de moarte , conform cu părerea neurologului. Doctor care habar nu avea ce spunea , pentru că ea le spunea alor mei că sunt nebuni să mă scoată din spital cu creierul meu varză de cheaguri , pentru ca eu să îi joc o festă pe la spate . În zilele acelea credința mea era că , dacă mi-ar fi dat drumul acasă și mi-ar fi prescris anticoagulantul sub formă de pastilă în loc de intravenoase , aș fi fost mult mai bine . În ziua când părinții mei m-au scos de acolo , eu hotărâsem în sinea mea că , dacă se urcă Pufi, cățelul nostru, în brațele mele , eu aveam să mă simt acasă și am să fiu bine. Și așa a fost , cu toate pronosticurile doctorilor. Cel puțin nu am murit.

Pufi, căţelul care mi-a vindecat vânătăile

Apoi credința a devenit cea despre care am scris mai sus. Dacă m-aș fi trezit în brațele unui băiat în fiece dimineață , m-a fi simțit tot acasă , dar la un nivel mai profund. Și m-aș fi vindecat. Această credință nu s-a modificat , trei ani și sapte luni de când am înregistrat-o în subconștient. Vai , vai , vai , ce prostuță am fost să cred asta. Ce deserviciu uriaș mi-am făcut când mi-am pus vindecarea în mâinile unei alte persoane. Ce eroare în gândire să cred că vindecarea mea depinde de un alt om care ar putea să nu apară niciodată în viața mea.

Dar Universul , făcut să fie un loc de manifestare ale gândurilorr noastre , a fost atât de blând și generos cu mine . Acest loc al înfăptuirii s-a urnit din loc , și-a pus în mișcare toate legile pentru ca aceste credințe ale mele să devină realitate. Universul a rezonat cu mine și a încercat să răspundă problemei emise de mine în eter . Așa că anul trecut , prin martie , un prieten din vechi străvechi a apărut din senin , m-a căutat , m-a sunat și mi-a spus la telefon că el crede cu toată convingerea că , dacă aș fi într-o relație sănătoasă cu un băiat , mi-aș recuperea complet vederea. Ba mai mult , s-a oferit să fie el acela. Ba mai mult , el cumulează tot ce am emis ca dorință în privința unui băiat în eter : să fie un băiat din trecutul meu pentru că mi-ar fi mai ușor dacă l-aș cunoaște deja , să îi fi fost simpatică atunci , pe vremea aceea , să aibă o latură artistică , să fie harnic , prietenos și iubitor , să lucreze în Marea Britanie sau să fie dispus să meargă acolo , să fie de acord să mă ajute să înființez un ONG în Anglia și să creadă în existența sufletului . Prietenul meu din adolescență îndeplinește toate criteriile mele . El nu îmi cerea decât să vin la el , în Anglia , lucru care n-ar fi însemnat decât îndeplinirea TUTUROR dorințelor mele , cu toate că știam că n-aș fi putut pleca singură , iar sora mea nu a fost de blamat că a respins ideea. Nu știu , simt câteodată că ea și mama cred cu mai multă tărie în existența ţa decât o fac eu .

Nici eu și el nu am fost să fim împreună . A renunțat undeva la jumătatea drumlui. Și nici el nu este de blamat că a dispărut mișelește. Dacă ne-am fi întâlnit în cele din urmă , știu că te-aș fi trimis în plata Domnului și mi-aș fi pus propria viață pe primul loc. Nu aș mai fi așteptat să te materializezi tu , băiatul din vis , expresie care nu are aceeași semnificație cu „băiatul visurilor mele”. Ea nu face decât să spună că ești un cineva pe care îl visez prea des .

Legile Universului au funcționat din nou când , în ianuarie , instructorul de tai chi mi-a spus că poate să îmi dea banii de care am nevoie ca să fondez ONG-ul , chiar în Anglia. Legea rezonanței și legea atracției much ? Aşa cum s-a întâmplat și cu amicul meu din copilărie? Dacă Universul ,care e un loc atât de perfect, ne îndeplinește dorințele în baza acestor legi fundamentale ale sale , de ce nu a putut să ne pună încă în acel context ca să ne cunoaștem? De ce am putut să atrag atâtea lucruri bune de la AVC încoace , inclusiv o mare sumă de bani de ordinul zecilor de milioane care mi-a permis să stau în București 8 luni pentru terapie , în 2015 , dar nu am dat încă nas în nas cu tine la piață? Cum se face că Dumnezeu lucrează în așa profunzime cu mintea mea că sunt momente când știu cu precizie ora , minutul și secunda când voi gusta un fir de păr în gură și totuși …. noi doi … Nu am speranță pentru noi .

Dar pentru că aceste legi funcționează atât de bine , atunci noi doi nu suntem pe aceeași lungime de undă ca să ne atragem și pe Planeta asta. Sau nu ești real. Că , dacă ai fi fost , pur și simplu ai fi venit până acum. Dorința mea de a mă vindeca s-ar fi îndeplinit. Oare de ce te mai aștept, dacă eu nu cred cu toată ființa mea în tine? N-a venit timpul să ne cunoaștem? Asta este explicația? Cine o zice , dacă noi toți suntem Dumnezei în esența noastră , stăpâni pe viața noastră și înfăptuitori de miracole?

– Eh , voi vedea eu cu altă ocazie , zise Kit-Kat cu un gust sălciu în gură la ore târzii în noapte , când restul lumii doarme nepăsătoare la necazurile bietului său suflet turmentat.

Sorry, the comment form is closed at this time.