Lasă de la tine

 Gemenii  Comentariile sunt închise pentru Lasă de la tine
Mar 022017
 

M.,

Observi că toate postările mele încep cu „Nu vreau să îţi scriu , dar mă obligă sinele meu interior …” , De data asta e un fel de excepţie . Mi-a lipsit inspiraţia în aste ultime două săptămâni . Vorba vechii mele profesoare de desen , poţi să scrii zeci de pagini la rând pentru ca , mai apoi , să te opreşti brusc şi să nu mai scrii cu lunile . Deşi eu ţi-am scris mental de sute ori până acum , în fiecare minut treaz al zilei . Dar fie cum ar fi . Nu am cum să ignor celălalt detaliu care m-a îndemnat să îmi răresc compoziţiile literar-spirituale de pe acest blog fără de cititori . Nu ai mai venit la mine pe timp de noapte . Sau am dormit eu mai blană decât de obicei , probabil de la călăritul bicicletei , ceea ce m-a facut să fiu mai puţin conştientă de prezenţa ta . Şi numai Dumnezeu ştie cât am putut să implor cerurile să nu te mai lase să vii la mine . Poate că mi s-a împlinit dorinţa ? Poate te-ai săturat tu să tot auzi că nu cred că eşti real şi că te urăsc pentru că mă laşi în expectativă cu ochii blegiţi în soare ? Dispreţul meu faţă de tine din acest motiv , în genere , din tăcerea ta prelungită din totdeauna . De fapt …chiar că din totdeauna . Chestie care a facut ca personajul Map să îmi fie atât de antipatic . Dar în fine . Te obişnuieşti cu această tăcere prelungită , îţi pierzi entuziasmul faţă de idei , le laşi deoparte , te apuci de altele şi mergi mai departe . Nu toată lumea e Napoleon să facă multitasking . Şi , în ultima perioadă , sinele meu suprem mi-a propus să îmi recuperez vederea , cu toţi paşii pe care trebuie să îi urmez pentru ca această minune să se întâmple . Tare mi-e că am să văd până îţi faci tu curaj să îmi zici „Bună” , chiar şi virtual . Dar , în sensul ăsta , am primit următoarea afirmaţie despre tine de la sinele meu : „El nu este interesat de ochii tăi . Nu vine pentru că are o datorie morală faţă de altcineva.” Oare? zic eu . „Voi doi sunteţi două pietre exact la fel . În Univers nu există coincidenţe . Tu crezi că a fost o coincidenţă că cele două pietre au stat una lângă alta ?” Mi-am dat seama ulterior că pietrele astea din mesaj se referă „la pietre” . Adică , ştii tu … la bănci , locul de unde te-am urmărit de la distanţă vreo patru ani la rând , în timp ce tu stăteai cu ai tăi prieteni pe banca de lângă a mea , fără să îmi fi dat vreodată senzaţia că ai luat aminte de mine . Dar ajung şi acolo .

Şi cum îţi ziceam . M., am să îmi recuperez vederea până la urmă . Şi , când are să se întâmple , am să îţi plasez o pungă cu bălegar în căsuţa poştală de aici , de acasă , unde am înţeles că mai vii din când în când . Iar mi se întoarce stomacul pe dos când mă gândesc că ai putea să treci pe sub balconul meu fără să clipeşti sau să îţi bată inima câtuşi de puţin de emoţie . Ce ciudă îmi este , că îmi vine să arunc cu roşii în geamul tău , chiar dacă stai la patru . Dar balegă tot ţi-o aduc şi îţi zic de acum că eu am fost , pentru că mie nu mi-e ruşine , nene . Mă inspir din „Patul lui Procust” , carte pe care tocmai am isprăvit-o de ascultat { a doua oară } . Mă inspir din descrierea făcută de Fred Vasilescu iubirii de mahala , cu mă-ta şi cu tac-tu , pentru că eu nu mă simt deloc o femeie superioară , conştientă de suferinţa pe care o provoacă într-un bărbat , etc . Nici pe departe de aşa ceva în cazul meu . Bietul meu suflet nu a făcut nici un val , nici la şcoală , liceu sau universitate , la pietre sau măcar pe site-urile pornografice de videochat unde soarta m-a dus să rezolv probleme de natură karmică . Nici măcar pe perverşi nu i-am impresionat .

Şi ,uite că , acum că am început să scriu , nu mă mai pot opri . Tu ştii că până şi orbirea mea e datorie karmică ? E închisoare ? Un fel de arest la domiciliu , ca să nu mă duc propriu-zis la una adevărată ? Tu te-ai întrebat vreodată de ce eu nu vin niciodată la tine ca să te scot din corp ? Te-a făcut acest detaliu să crezi că nu îmi pasă câtuşi de puţin de tine ? Pentru că nu e aşa . Eu văd că interpretez un rol , de ocnaş , în timp ce tu eşti torţionarul meu . ” Alesandro Mauro este tiranul tău ” , mi-a mai zis sinele cu altă ocazie . De ce „tiran”? m-am întrebat eu de atâtea ori după aceea . De ce a trebuit să te urâsc , când sinele m-a înştiinţat că tu eşti cel de care am să mă îndrăgostesc trully , madly , deeply ? Şi cum să nu ştiu răspunsurile ? Ba le ştiu . Dar să ştii şi tu că eu nu pot ajunge la tine astral . Şi mai bine aşa , decât să ajung în dormitorul tău şi să te văd ţinând o altă fată în braţe . Aş încremeni acolo şi te-aş urî şi mai mult . M., tu oare de ce crezi că nu văd , când universul se controlează şi se experimentează pe sine cu atâta precizie ? Eu văd toate astea zi de zi , deşi sunt , zice-se , oarbă . Şi oare ţie nu îţi este aşa frică de această defecţiune fizică a mea ? Eu de unde să ştiu ? „Şi ce ar fi să vă întâlniţi , ca să auzi şi versiunea lui ?” adaugă sinele meu .
– Îi voi da lui ocazia să îţi explice de ce nu a venit mai devreme , continuă tot sinele . Dar el este un băiat cumsecade , deşi megaloman . Aşteaptă o noapte întreagă pentru cinci minute în direct cu tine . Să te încrezi orbeşte în el . Să nu existe nicio diferenţă între vis şi trezire . Dar tu alegi să îi întorci spatele , dezamăgită .

Toate astea sunt mesaje de la suflet , mesaje pe care le obţin în moduri fabuloase şi strălucite . Şi mai sunt aşa de multe . Uite una bună:
– Între ochii voştri interiori există un fel de cordon ombilical , ceea ce face ca tu să ai visele lui , iar el pe ale tale . Sau altul : Lasă-l până la urmă în pace . Pacea va veni la tine . Aşteaptă şi vei vedea . Este inevitabil .
– Of , Doamne , Dumnezeule Mare . Dar toată ignoranţa asta din ultimul an ? Nu pot să îl sufăr pe acest băiat . Îmi distruge nervii. Şi cum să nu îi fi fost frică de orbirea mea ?
– Ce-a mai însemnat un an? Lasă de la tine . Totul este iertare . Roagă-te pentru iertarea sufletului lui .

Şi , în felul ăsta , am obţinut ziua şi ora când am să te întâlnesc . Şi locul . Ca să nu alerg după tine cine ştie pe unde . I can’t wait to kick your ass .
Şi … M., până la urmă am să văd .

– Dar , Doamne , mă oftică pentru că pare ca şi cum numai eu depun efort să îl cunosc . El ce face ?
– Eu ţi-am oferit antidotul . Te rog , acceptă-l . Îmi vei fi recunoscătoare . Dar ai urechi să asculţi ?

N-am eu cel mai tare aliat din Univers ?

P.S.1: Nu, ţie nu îţi zic data. Sâc, sâc!!
P.S.2: Scriu despre poveste antipatiei şi a pietrelor cu altă ocazie.
P.S.3: Stai liniştit. N-am să îţi trimit bălegar prin poştă, dar de împroşcat cu apelative jignitoare pe blog tot am s-o fac.

Acum ascult „La Medeleni”
Care e leg[tura cu poza?