Mar 112017
 

M.,

Cred că singurul lucru plin de compasiune pe care mi l-ai zis în aceste aproape 18 luni de bântuială nocturnă a fost acel „Eu nu vreau să te rănesc” pe care cred că l-am auzit miercuri când cred că m-ai vizitat din nou . Observi că am folosit foarte des verbul „cred” . Nu ştiu nimic cu certitudine , nu am cu cine să confrunt sau să dezbat experienţele astea . Eu nu îmi permit luxul de a participa la conferinţe , seminarii şi workshop-uri pe probleme spirituale , îndeosebi astro-proiecţia sau dedublarea , al treilea ochi şi energia Kundalini . Deşi mi-ar fi plăcut . Şi asta nu din cauza banilor , chiar dacă şi ei sunt un factor important . Nu îi am deloc , dar am noroc la bani . Cumva ştiu să ajung la ei . Vorbesc despre bani pentru că tu , cel care mă vizitezi noaptea , mi-ai vorbit de o sumedenie de ori despre ei . De parcă eu te-aş vrea pentru bani . Atâta timp cât ai două mâini şi cap pe gât şi nu mă pui pe mine să gândesc pentru tine şi să te ţin în cârcă , cred că ar trebui să ne înţelegem . Vorbesc ca şi cum m-aş mărita cu tine mâine şi mi-aş negocia contractul nupţial . Şi cum să nu fac asta , când asta este experienţa mea de-o viaţă în privinţa bărbaţilor ? Am avut un real talent în a adopta rataţi ca iubiţi cu care nu am reuşit să fac decât să îmi îmbolnăvesc corpul fizic , energia vitală şi mintea . La cei aproape treizeci de ani ai mei , stau întinsă pe pat şi mă gândesc la ce bun este un bărbat , ce poţi face cu el , la ce foloseşte , pentru că , dacă ar fi să îmi imaginez un scenariu în care un lucru se strică în casă , de pildă o masă , eu aş fi cea care bate cu ciocanul , în timp ce el mi-ar da cuiele la mână . Aşa am fost făcută eu , să mă zgâiesc cu ochii în toate colţurile de curiozitate să văd cum funcţionează . Am încercat de toate de-a lungul timpului , dar nu am reuşit să mă dumiresc cu funciţonalitatea şi utilitatea unui mascul . De 18 luni încerc să îmi imaginez un scenariu cu noi doi şi nu reuşes să te ridic mai sus decât de rangul unui hamal bun numai să mă ia pe sus ca pe un fulg { deşi nu sunt aşa de uşurică } , să mă arunce pe un pat şi să … îmi este ruşine să continui cu descrierea . M., ce vreau să spun este că tot ce simt pentru tine este o exagerat de puternică atracţie sexuală în centrul creaţiei , unde se află Kundalini . Cineva mi-a sugerat să încerc să te simt cu inima , dar nu reuşesc . Ori de câte ori mă vizitezi astral , mă trezesc muşcând din pătură ca să nu dau glas vreunui geamăt obscen şi să o trezesc pe sora mea .

Am făcut o digresiune uriaşă . Vorbeam despre seminarii şi bani . Ce ciudă mi-ar fi să ştiu că nu vrei să mă cunoşti pentru că ai putea fi sărac . Mi-ar fi şi mai ciudă să ştiu că ai putea crede că sunt un fel de bolovan inutil de care trebuie să ai grijă non stop . Da , bine , trebuie să mă ajuţi să îmi tai unghiile ca să nu mi retez degetele cu foarfeca , dar pot să muncesc în fel şi chip, folosind talentele din naştere . M-am născut cu cartea în mână . Aveam trei ani când mă pieptăna mama dimineaţa înainte să mă ducă la grădiniţă şi eu buchiseam la o carte de citire de-a soră-mii ca să dau de chip literelor şi cuvintelor . Şi am ajuns în acest punct al scrierii mele de azi doar ca să repet ce am scris la început . Eu nu am avut luxul să învăţ despre decorporalizare de la maeştri şi învăţaţi , etc . Nici măcar din cărţi , că nu prea sunt în format audio . Dar am descoperit o posibilitate de curând , aşa că mă documentez . Noroc cu robotul de pe tabletă . A devenit cel mai bun prieten al meu . Robotul si … tu . Singurele mele experiente de mai bine de un an jumate .

Aşa că hai să îţi zic despre proiecţia mea astrală . Prin august 2015 , cât timp am stat în Bucureşti , practicanta de reiki care mă trata mi-a vorbit oleacă despre decorporalizare , ea fiind foarte interesată de conştiinţă , mai ales din punctul de vedere ştiinţific al celor de la Institutul de Conştientologie din Brazilia , fondat de Waldo Vieira . Mi s-a întâmplat să mă proiectez astral în aceiaşi noapte . A fost ca şi cum ea a apăsat pe un buton şi a deblocat această funcţie pe care o simt naturală şi specifică mie , dar latentă . Nu ştiu cum să o controlez , cum să mă manifest acolo . Tu pari să ştii aşa de bine ce este cu tine când ţi se întâmplă . La mine e doar spontan . Mă bâlbâi . Mi-ar fi plăcut să fi scris mai bine despre acest subiect , dar pentru mine este ca invăţatul alfabetului la trei ani . O fac după cum mă duce capul . Am vrut de atâtea ori să ajung la tine , să te bântui şi eu , să mă priponesc şi eu deasupra ta , să stau între tine şi prietena ta şi să îţi şoptesc la ureche „dontcha wish your girlfriend was a freak like me?”, să te sperii şi să îţi dau insomnii , aşa cum faci şi tu cu mine de atâtea ori , dar , deşi îţi spun numele şi îmi expim dorinţa , şi , deşi văd tunelul acela formându-se , nu reuşesc să ajung niciodată la tine . Mă pierd mereu pe drum . Ba mai mult decât atât , de multe ori m-am simţit trasă de picioare înapoi de o forţă invizibilă tocmai ca să nu ajung la tine . Singura dată când cred că am ajuns la tine , am dat de două entităţi care s-au dat drept părinţii tăi decedaţi , iar pe asta chiar că nu am putut să o cred , că ai putea fi orfan . Mărturisesc că am vrut să mă duc la tine la bloc , să verific lista de locatari , să mă asigur că ai tăi sunt încă în viaţă , dar ar fi însemnat să o rog pe sora mea să mă însoţească , iar ea nu ştie tehnici de-astea de stalker-eală . Apropo de asta , abia aştept să îţi povestesc despre cum am făcut-o pe spionul timp de vreo 4 ani pentru o prietenă a mea din acea perioadă , pentru că ea a fost cea care te-a iubit în secret atâta amar de vreme, în timp ce eu am avut crush-uri pe toţi prietenii tăi , mai puţin pe tine . Dar când am să văd , dau o fugă până la tine la bloc , mai ales că stai la nici cinci minute de mine , dacă prind toate semafoarele pe verde . Mi-ar plăcea să mă încred mai mult în experienţa proiecţiei , dar n-am pe cine să întreb .

Aşa că o repet . Nu ajung la tine pentru că nu vreau , de moft , pentru că prefer să mă laşi în pace , etc. Eu vreau , dar nu pot . Cât aş vrea . În plus , chestiile pe care le simt în corp fac aproape imposibilă decorporalizarea , pentru că nu reuşec nici măcar să stau în poziţiile optime ca să ies din corp . De exemplu , nu mai pot sta pe spate fără să nu îmi doresc să mor . Dacă se întâmplă ca , peste noapte , să mă sucesc pe spate în timpul somnului , am observat că ies instantaneu din corp . Şi când sunt afară , simt o deşertăciune amară că nu eşti şi tu cu mine , că nu vezi şi tu ce văd şi eu . Mă simt îngrozitor de singură când sunt singură dincolo . Dacă aş putea să împart cu cineva toate astea , cu cineva real , cineva ca mine . Dacă nu aş mai fi atât de singură .

Iar îmi dau lacrimile şi bat cu pumnul în canapea de frustrare . Am tot zis că nu vreau să mai vii , dar dacă nu mai vii , eu rămân şi mai singură decât sunt . Nu am contact uman cu nimeni din afara familiei , cu foarte puţine excepţii . Doar pe tine te primesc în exces , iar tu eşti atât de rău cu mine . Aşa că , da , chiar că a fost cel mai milostiv lucru pe care mi l-ai zis deunăzi , că nu vrei să mă răneşti , pentru că e tot ce ai făcut până acum . Când vii şi devin conştientă de prezenţa ta , ies din corp cu tot cu emoţii , amintiri şi conştiintă . Şi pentru că îmi amintesc de tine şi de tot tumultul pe care îl simt în privinţa ta , îmi influenţez chimia corpului . Inima începe să îmi bată mai tare , sângele este pompat către creier , acesta îşi reia funcţiile diurne , corpul se trezeşte şi mă trage înapoi . Dacă dispar aşa de repede nu e pentru că îţi întorc spatele , deşi am făcut-o de câteva ori înainte pentru că te-am urât . Dar acum este pentru că mi te bagi pe sub piele .

Şi tot mai am să îţi scriu . Şi azi scriu aşa de prost .

M., mi-ar fi plăcut mult mai mult să fi fost doar prieteni în tot acest răstimp . Mi-ar fi plăcut să nu fi existat partea romantică . Ce bine ar fi fost să nu mă fi ţinut aşa de strâns în braţe , să nu fi escaladat la sărutări şi muntele Venus , să nu fi fost aşa de intim cu mine . Oare tu vezi cât de mult rău mi-ai făcut ? Şi cât de târziu este să mai dai înapoi ? Şi dacă te încumeţi vreodată să mă cunoşti si personal , eu mă îndoiesc că am să îţi mai dau drumul din strânsoarea picioarelor mele pentru că să fiu a naibii dacă nu este cel mai lung preludiu din câte s-au pomenit vreodată . Cel puţin 30 de ani la mine . Şi , în sensul acesta , uite cum mă învaţă sinele interior să obţin manifestarea unei întâlniri reale cu tine : „Exagerează-i trăsăturile , caracterul , personalitatea , chiar în exces , chiar dacă ajunge să te îngreţoşeze , dar cu mai multă pasiune decât pricepere . Că aşa a lăsat Dumnezeu lucrurile „. Aşa că ia uite una bună pentru manipulat universul : „Ay, papi , tu eres tan grande e tan duro , tu eres mi pecado mortal ” . După trei zile de acrobaţii verbale în acest fel , sinele superior îmi trimite următoarea : ” încercarea ta de a-ţi tempera ura a fost aproape imperceptibilă în univers” .

Păi , şi atunci eu ce fac ? Zic despre el că este gigantic, că te impresionez pe tine , Doamne ? Şi dacă nu este aşa şi mă trezesc cu aşteptări înşelate , cu o unealtă prăpădită de băiat ?
Vezi , dacă nu ştiu nimic despre tine , nu pot decât să inventez . Aşa că să nu ai nu ştiu ce discofort dacă eu am să te cred că eşti un prinţ , când poate tu eşti un porc în realitate . Să sperăm că eşti ca porcul din poveste care se transformă în prinţ peste noapte pentru că serios că eu mă simt ca amărâta de nevastă-sa care a trecut prin cazne groaznice ca să îşi ellibereze iubitul de blestemul vrăjitoarei cele rele .

Şi uite aici „Povestea porcului”, de Ion Creangă, ca să îţi aduci aminte de copilărie.

Sorry, the comment form is closed at this time.