Feb 042017
 

Tipule ,

M-am aflat ieri într-un context care , în mod normal , nu aş fi vrut să se întâmple . În mod normal , aş fi refuzat să stau în mijlocul unui grup foarte religios şi să vorbesc despre Dumnezeu . Vezi tu , eu am fost complet atee pentru mulţi ani la rând , dar asta este o discuţie pe care am s-o port cu altă ocazie . Şi , totuşi , ieri am stat vreo 90 de minute în faţa acestor oameni vorbind despre dumnezeire , suflet , conştiinţă şi eternitate . Şi nu mi-a displăcut deloc să fiu orator şi să vorbesc despre cine sunt . Şi , cu toate că am avut noroc să dau peste nişte oameni cumsecade şi deschişi la minte , nu am reuşit să îl găsesc pe acel om care să ştie despre visarea lucidă şi proiecţia astrală din proprie expertienţă . Şi , stând acolo ,aşa , micuţă şi stingheră , tăindu-mă toate transpiraţiile , cu picioarele atârnându-mi în vid pentru că sunt cam scundă şi nu ajung din principiu cu tălpile la podea , am lăsat cea mai mare frică a mea să iasă la lumină: mi-e tare frică de singularitate , de singurătate , de unicitate . M-am simţit tot timpul aşa, in a league of my own . De când eram foarte mică am simţit această frică . Mi-am dorit cu disperare să cunosc pe cineva ca mine , aşa că l-am căutat peste tot în lume . Şi Dumnezeu mi-e martor că l-am căutat peste tot pe unde am putut , fără să îmi dau seama că unele lucruri sunt bătute în cuie în Univers, cu tot liberul nostru arbitru şi cu tot .

Eram de o şchioapă când locuiam în Progresu şi făceam frăţii de cruce cu toţi coppii cu pielea mai neagră decât a mea din cartier , fie că erau ei fete sau băieţi . Şi eram şi mai mică atunci când îmi puneam o pernă pe sub haine şi spuneam cu certitudine că meseria mea este să fiu mamă atunci când eram întrebată ce îmi doresc să fac când am să fiu mare .

Dar timpul a trecut şi dorinţa asta a mea nu s-a întâmplat . Despre această căutare voi scrie cu altă ocazie . În cele din urmă , mi-am pierdut speranţa că am să întâlnesc pe cineva chiar şi banal, darămite unul ca mine . Şi de la trezire încoace , a fost şi mai rău . Un om care să înţeleagă când îi spun că un vis nu e doar vis ? Că eu sunt conştiinţă atunci când devin lucidă în timpul visului ? Că eu sunt suflet atunci când mă decorporalizez sau călătoresc la distanţă prin al treilea ochi ? Cineva care să înţeleagă implicaţiile faptului că eu vorbesc prin mudrele tuturor sfinţilor din icoane ? Că am flash-uri din vieţi anterioare ? Până şi T. a vrut să îmi facă cunoştinţă cu un psiholog de frică să nu fi dezvoltat un prieten imaginar sau o a doua personalitate , deşi el a fost cel care m-a ţinut în cantonament la el acasă şi mi-a vorbit despre sinele meu autentic timp de o lună până mi-au dat lacrimile pentru că mă făcea superficială , încuiată şi adormită şi câte şi mai câte . Dar nu de puţine ori discipolul ajunge să îl întreacă pe maestrul său .

Şi cu cât mă trezeam , cu atât mai mult vedeam imposibilitatea de a mai cunoaşte pe cineva care să ştie despre ce vorbesc şi trăiesc la ordinea zilei . Am ajuns să fiu lipsită de speranţă .

La începutul verii lui 2015 m-am rugat la toţi sfinţii să îmi scoată pe cineva trezit cu care să mă înţeleg măcar oleacă . La foarte scurt timp după aceea , l-am cunoscut pe acest tip , Cătălin , un individ cu numai opt clase , un fel de gigolo cu o istorie tare tumultoasă în spate , incluzând un accident de maşină , o comă , experienţe mistice precum decorporalizarea în timpul acestei come. Un tip discipol yoghin al unui maestru din Italia care vorbea cu tata despre mulsul vacilor şi despre cultura de leuştean pentru ca, mai apoi , să întoarcă capul spre mine şi să întrebe dacă ştiu ce este meditaţia transcendentală . Un tip care mi-a vorbit despre al treilea ochi şi despre cum să îndoi linguriţe cu puterea minţii ca acei copii din Matrix care se credeau Alesul . Dar Cătălin a dat bir cu fugiţii chiar în ziua următoare . Nu toţi treziţii sunt cumsecade şi nici nu făcea de gagiu , pentru că era gigolo . Chiar a şi recunoscut despre el că beleaua cu el este că îi plac prea mult fetele .

În orice caz , întâlnirea asta mi-a mai suflat un pic de încredere că aş putea cunoaşte pe cineva chiar şi mai şi . Zmeul zmeilor, dragonul deagonilor , etc, etc .

Aşa că , vezi tu , ce s-a întâmplat la mare , la a atât de scurt timp după plecarea din Bucureşti , m-a dat pur şi simplu pe spate . Să repet jocul copilăriei cu crearea unei legături cu un frate de cruce , cu … tot ritualul pe care doar sufletul ştie să îl facă . … m-a dat gata . În cineva ca mine . Singura mea dorinţă permanent activă în timpul vieţii acesteia prezente .

Şi , Doamne , cât de curioasă şi entuziasmată am fost . Ştii … să nu mai pleci către lună singur , să nu mai zbori peste mări şi ţări de unul singur , să nu mai treci prin ziduri , foc şi pară de unul singur . Trebuie că ai înţeles şi tu ideea .

În orice caz , la toate astea mă gândeam ieri , în timp ce vorbeam despre sufletul cosmic în faţa acestor oameni , şi nu puteam să mă abţin să nu îmi doresc să treacă timpul mai repede , să vină noaptea, să vii din nou şi să ne fugărim în dimensiuni astrale .
Şi zice sinele meu suprem : ” Puteai să îl combaţi , dar ai ales să îl tolerezi , iar acum a devenit indispensabil „.

Oh , well , iubitul meu imaginar …

Sorry, the comment form is closed at this time.