Noi 182017
 

Zburătorule ,

După o scurtă digresiune în tărâmul spiritului din articolul anterior , mă întorc cu astă ocazie la lucruri mai lumeşti , la amintiri din trecutul atât de îndepărtat , la aceste întâmplări atât de copilăreşti aparent uitate , dar evident că încă atât de vii în mintea mea conştientă şi inconştientă. Aşa că să trecem de îndată la depănat amintiri .

Rămăsesem cu povestea în toamna lui 2003 , când eu şi prietena mea am început liceul , eu la unul de tocilari , ea la sportivi . În aceeaşi perioadă , eu şi familia mea am decis să ne mutăm din camera de cămin în care locuisem de la întoarcerea din Turcia , cât a durat şcoala generală pentru mine , într-un apartament mai mare , mai mult pentru ca eu şi sora mea să nu avem conflicte în timpul tocitului . Aşa că ne-am mutat cu chirie undeva într-o zonă tare nostimă , dacă ar fi să dau vreo semnificaţie acestui detaliu de dragul poveştii . Cu toate că acum locuiam mult mai departe de blocul tău , noua locaţie mi-a permis să dau mai des câte o fugă pe la tine pe la liceu , când eram în „vacanţa” de studiu pentru faza naţională la olimpiada de limba română la care am participat şase ani la rând , dintr-a 7-a până într-a 12-a . Din punctul ăsta de vedere , mărturisesc că am făcut o şcoală tare frumoasă , pentru că o lună şi jumătate aveam scutire de la inspectoratul judeţean , pe al doilea semestru , ca să mă pregătesc pentru olimpiadă , perioadă pe care o foloseam îndeobşte ca să mă îngrop la bibliotecă printre cărţi care îmi vorbeau despre manifestarea sacrului în profan , despre epifanii şi hierofanii , despre iniţiaţi şi Shambala şi Shangri-la , despre al treilea ochi , despre cosmogonie şi despre teogonie , despre miturile originare şi simboluri , despre motive recurente şi arhetipuri , despre tot ce îmi face pieptul să vibreze de încântare ca informaţie despre spirit , cu toate că eu nu făceam decât să învăţ despre Harap-Alb şi despre Prâslea cel Voinic şi merele de aur .

Mă întorc cu povestea în anul 2003 , boboacă la liceu . Nu am întârziat nici măcar o secundă să scanez orizonturile după colegi de liceu chipeşi şi populari . Nu mi-a fost deloc greu , mai ales pentru că aveam deja ceva informaţii din interior , de la sora mea , care învăţa în acelaşi liceu , cu doi ani în faţa mea . Ea a fost în aceeaşi generaţie cu tine , iar acest detaliu mi-a permis să te întâlnesc într-un context tare neprevăzut , pe scările de la facultatea de geografie , doi ani mai târziu , după ce aţi dat BAC-ul . Dar până atunci , nu m-am dat în lături să mă îndrăgostesc fără discernământ de toţi tipii din liceu care erau mai acătării . Şi aşa mi-a plăcut mie de un număr impresionant de indivizi , că acum am dificultăţi în a-i individualiza şi rememora . Îmi amintesc de un oarecare tip căruia îi ziceam Jess sau Cabron , de un altul cu nume de militar care m-a condus acasă după un bal , nu ştiu precis care , dar acum , că mă gândesc mai bine , sigur nu a fost Balul Bobocilor , despre care îmi amintesc că a fost o mare porcărie . Îmi mai amintesc de un grup întreg de tipi tare simpatici din aceeaşi clasă şi de faptul că îmi plăcea de toţi în acelaşi timp , ca de un conglomerat care oferea servicii la pachet , în sensul că unul era mai înalt , altul era mai legat la trup , un altul avea frizura mai drăguţă , altul se îmbrăca mai frumos , iar altul părea mai amuzant sau mai deştept , etc. Separat , niciunul nu era perfect , dar împreună făceauu băiatul perfect . Dar dintre toţi , cel mai mult l-am iubit pe proful de matematică , un tinerel tare cumsecade , despre care eram ferm convinsă că mă favoriza din motive numai de dumnealui ştiute . L-am visat pe acest om , dacă nu la fel de des ca pe tine , în orice caz de mai multe ori decât mi-am visat părinţii , undeva pe locul al doi-lea ca frecvenţă şi intensitate .

Şi uite aşa mi-am petrecut eu clasa a 9-a , jonglând de la un crush la altul , de la o iubire trecătoare la alta . O căutam cu lumânarea , cu tot dinadinsul . Mă îndrăgosteam aşa, degeaba, doar de dragul de a fi îndrăgostită, pentru că îmi plăcea sentimentul , pentru că eram o masochistă , pentru că oricum nu am primit nimic în schimbul iubirii ăsteia copilăreşti oferite de mine . Am rămas pe toată perioada liceului o anonimă din punct de vedere sentimental . Nu am stârnit pasiuni ascunse , nu am făcut valuri , nu am produs nicio emoţie în niciun personaj de sex masculin , nu m-a băgat absolut nimeni în seamă , nici măcar un apropo sau un mişto . Nimic . Trebuie că îţi dai şi tu seama că toată această ignoranţă a energiei masculine atât de dragă mie la adresa umilei mele făpturi nu a făcut decât să creeze o sumedenie de blocaje şi complexe de inferioritate în mintea mea, şi aşa destul de vulnerabilă din cauza lipsurilor de acasă, şi aşa mai departe . Am pornit cu stângul în viaţă , la numai 16 ani , crezând că nu e nimeni acolo care să mă vrea , bun sau rău , deşi în privinţa asta răul nu a întârziat foarte mult să se manifeste . Da , sigur că acum , după atâta timp şi experienţă de viaţă , ştiu că ar fi trebuit să fi gândit şi simţit altfel în legătură cu viaţa . Dar puştii îşi doresc ce îşi doresc puştii , iar eu nu am fost cu nimic mai deosebită faţă de hoardele de adolescenţi de vârsta mea , din şcoala generală şi liceu . Pur şi simplu nu pot fi de blamată pentru că doream ca persoana mea să aibă un sens şi în context cu un băiat , că vroiam să iubesc , nu doar să tocesc pentru un ideal de viaţă din punct de vedere financiar , dar lipsit de importanţă pentru mine dacă aveam să mă bucur de „suces” de una singură. Ideea de singularitate , de unicitate a fost şi continuă să fie extrem de înfricoşătoar pentru mine . Iar timpul ăsta , bate-l vina , trece şi se duce şi nimeni care să îmi semene şi care să se adune cu mine după formula „1+1=2” sau „unde-s doi puterea creşte” nu mi-a apărut încă la uşă ca să se însoţească cu mine la bine şi la rău până ce moartea ne-o despărţi sau chiar întru eternitate .

Dar uite cum fac iar digresiune şi mă abat de la subiectul meu preferat , peste care este evident că nu am trecut , cu care încă nu m-am împăcat , la care încă mă întorc cu atâta disperare să caut răspunsuri plauzibile şi posibil spirituale la multe din evenimentele ulterioare din viaţa mea . Draga mea adolescenţă , te voi depăşi eu oare ? Voi merge eu oare mai departe ? Sau te voi suci şi te voi învârti de atâtea ori în mintea mea până ce am să scot din tine un nou „De veghe în lanul de secară” sau măcar o versiune mai prăpădită a „Romanului adolescentului miop” ? Şi pentru că m-am abătut atâta de la acest subiect , profit de oportunitate să îmi desfăşor şi mai mult talentul scriitoricesc . Nu am eu abilitatea de a mă abate şi de la tabelul cronologic ? De a-mi muta atenţia de la înlănţuirea logică a întâmplărilor ? N-aş putea eu oare să scriu cuvintele care îmi sunt puse în gură şi dictate de supraconştiinţa mea ? Şi nu pot eu oare să fac salturi în timp şi spaţiu , să mă întorc la acele momente care mă macină mai mult decât altele , chiar dacă asta ar însemna să scriu despre ele o dată şi încă o dată şi tot aşa, la nesfârşit . De aceea nu am să mai continui temporar pe linia cronologică a trecutului . Ce voi face în schimb va fi să fac un rezumat amplu al tuturor lucrurilor pe care mi le amintesc despre acele vremuri care te-au implicat pe tine .

Va urma săptămâna viitoare.

Freaks and Geeks

Sorry, the comment form is closed at this time.