nov. 072017
 

Zburătorule ,

Mă furnică buricele degetelor de nerăbdare să ajung la cele câteva momente remarcabile din adolescenţa mea în care ai fost şi tu implicat . Mă agăţ de aceste momente , vreo 4 la număr , pentru că ele şi doar ele m-au determinat în prezent să te identific cu Zburătorul drag mie din visele mele . Dar ca să fiu pe deplin sinceră , mai sunt şi alte întâmplări din trecutul meu, cu alţi oameni care par mult mai plauzibile decât aceste doar 4 cu tine . Ca de exemplu , timp de vreo trei ani , de când am început liceul , m-am întâlnit cu acest băiat deosebit de chipeş în absolut fiecare zi , fie când mă duceam sau mă întorceam de la şcoală , pe orice drum o apucam şi la oricare oră , drumurile noastre se intersectau cu precizia ceasului elveţian , eu ieşeam dintr-un magazin ,iar el intra , eu plecam de la doza de Cola din Dreams , iar el venea , etc . Înţelegi tu . Nici măcar cu tine nu m-am întâlnit aşa de des , iar pe tine te căutam cu tot dinadinsul .

Dar nu pe el am început să îl visez lucid în urmă cu doi ani , ci pe tine . Asta înseamnă că pe tine trebuie să continui să te exorcizez din mintea mea , să rezolv orice problemă emoţională am căpătat din cauza ta, sau fie ce are să fie . Poate chiar tu eşti Zburătorul meu , iar eu îţi sunt cumva dragă încă de atunci , iar eu nu am văzut asta . Cine mai ştie ? Dar dacă ar fi să privesc în urmă , povestea asta face de un best-seller şi de un serial TV în genul serialului ‘Skins’ , pentru că a fost la fel de dramatică , o poveste aproape regizată într-un mod aşa de ridicol că pur şi simplu mie uneia îmieste imposibil să nu admit că toate lucrurile din viaţa mea s-au întâmplat după un fel de plan sau scenariu , că nimic nu a fost inutil , că toate s-au întâmplat pentru că trebuia să se întâmple, inclusiv atacul cerebral şi orbirea , pentru ca eu să ajung în punctul ăsta ca să mă trezesc spiritual , ca să înţeleg că povestea mea face subiect de carte şi că asta nu ar fi fost posibil dacă mi-ai fi zis „Bună” la 16 ani , când ne-am fi intersectat pe bază .

Am fi fost împreună de atunci , fericiţi sau nu , fără să mai fi zburat astral în prezent . M. , şi dacă ai fi venit la mine în 2012 , chiar înainte ca viaţa mea să ia direcţia către catastrofă ? Dacă mi-ai fi bătut în acel an la uşă sau mi-ai fi zis acel mult aşteptat „Bună” chiar şi pe FB , după ce am plecat în Irlanda ? Nimic din aceste detalii care fac povestea asta să fie cu adevărat fabuloasă nu s-ar fi întâmplat. M., şi dacă noi am putea fi eroi pentru o zi sau personaje de basm , ai fi în măsură să ierţi celor care ţi-au greşit în viaţa asta ? Ai putea să treci peste toată suferinţa , peste toate lipsurile cu care te-ai confruntat de-a lungul anilor , cu lipsa de sens , cu tot ? Tocmai în acest punct mă aflu eu cu povestea mea de viaţă .Nimic din povestea mea nu are sens dacă tu nu eşti real . Nu se va lega nimic , nici carte , nici film , nici dacă nu există şi o versiune a ta a întâmplărilor acestora care să o completeze pe a mea . Altfel , totul pare ca un joc al întâmplării , fără noimă , un fel de Wild Wild West în care să te ajute Dumnezeu să nu te afli în raza vizuală a pistolarilor .

Poate că exagerez şi eu cam prea mult, doar de dragul de a găsi un sens în adolescenţa mea atât de cenuşie şi singuratică . Vreau poate cu tot dinadinsul să te explic pe tine mai mult decât pe oricare altă persoană din viaţa mea a cărei prezenţă a fost cel puţin constantă de-a lungul anilor . De ce te visez pe tine de milioane şi milioane de ori ? De ce nu pe X, Y şi Z cu care am avut mult mai multe tangenţe ? De ce nu pe AC , coleg de liceu cu tine , de care am fost îndrăgostită până peste cap în clasa a zecea şi din cauza căruia găseam mereu scuze ca să dau pe la voi pe la liceu , doar ca să sfârşesc prin a mă întâlni cu tine ? Nu ne-am vorbit decât un singur minut în urmă, cu atât de mulţi ani în urmă şi , totuşi , ai fost cea mai constantă prezenţă din viaţa mea , cu toate că nu am vrut , ai fost mai mult forţat în viaţa mea , în existenţa şi realitatea mea curentă , în mintea mea şi în straturile profunde ale subconstientului meu .

Ani de zile am sfătuit-o pe prietena mea să te lase în plata Domnului , pentru că era evident că erai un măgar , un porc şi un nenorocit care nu o băga în seamă , care nu o vedea şi care o ignora . Şi pentru ce, Dumnezeule Mare, i-am luat locul acestei foste prietene ale mele , zece ani mai târziu , când povestea din adolescenţă părea de mult îngropată şi uitată ? De ce trec eu acum prin aceleaşi drame copilăreşti prin care a trecut ea atâţia ani de zile ? Că nu mai suntem puşti , M. , să ne fie frică de respingere , să ne mai ascundem după deget , să ne fie ruşine să mărturisim prostiile din trecut . Oamenii de 30 de ani se întâlnesc la o cafea , la un suc , la un drink de orice fel , îşi vorbesc , îşi mărturisesc păcatele , se amuză , se eliberează de trecut , se pupă pe obraz , poate că şi-o trag o singură dată să nu moară proşti şi plini de regrete şi apoi merg mai departe cu vieţile lor .

Eu mi-am făcut acest gen de curaj să îţi vorbesc , curaj pe care nu l-am avut când eram o puştoaică . Şi la ce bun ? Am primit înapoi aceeaşi tăcere de mormânt din partea ta , ca şi cum nimic nu s-a schimbat între timp . Şi tocmai din acest motiv sunt eminamente confuză în legătură cu această poveste . Şi uite că iar îmi dau lacrimile . Să fac sau nu un salt de credinţă că poate-poate s-o face lumină în colţul meu de Univers şi oi înţelege cine eşti tu pentru mine , Zburătorule ?

P.S.: Dar să te ferească sfântul să îmi zici un prăpădit de bună în vreun prăpădit de comentariu oriunde online, pentru că altfel strici povestea. Motiv pentru care, uite că închid secţiunea de comentarii. Nu am altă aşteptare decât să-mi baţi la uşă.

Sorry, the comment form is closed at this time.