Apr 292017
 

M. and M. and M.,

Se fac câte luni de când nu ţi-am mai scris ţie , în mod deosebit ? Şi câte lucruri nu s-au întâmplat între timp … Vărul meu a devenit tătic , mătuşa mea a plecat în altă ţară să aibă grijă de nepoată , la capătul opus, la mamaia la ţară au găsit rămăşiţele cuiva îngropat pe un teren pe care se creştea porumb pe vremuri , mie mi s-a deschis al treilea ochi chiar mai mult , în aşa măsură că pot face citirea unui nume , adică pot accesa cartea vieţii cuiva , deşi este o ‘funcţie’ pe care de-abia o descopăr , etc . Aventuri . Numai noi doi nu ne mai întâlnim . Dar azi sunt mult prea bine dispusă ca să plâng din cauza ta ! Aşa că te salut , M. , şi îţi scriu despre lucruri care au fost de mult şi care nu şi-au găsit încă rezolvarea .

M. , M. , M. , de ce îţi spun eu M. ? De ce cred eu că ai putea fi acel M. la care mă gândesc eu ? De unde a venit ideea asta ? Şi de ce nu vreau să se schimbe ?

Aşa că mă întorc în timp cu povestirea mea , la final de 2015 ,nu mai ştiu ce lună , posibil octombrie sau noiembrie , dar , în orice caz , după evenimentul mistic ‘fatal’ de la mare , din septembrie, acelaşi an , când am devenit conştientă de tine în măsura în care îţi simt [ţeam] erecţiile matinale , bătăile inimii , lucru care m-a făcut să ajung la urrgenţă cu atac de panică pentru că simţeam că îmi bate inima pe dreapta { trebuie să vezi simbolul din asta , dreapta fiind echivalentul energiei masculine ] , sau chiar partidele tale amoroase cu prietena ta sau whatever [ da , evident că atunci mi-e ciudă de mor şi sunt peste poate de geloasă , ca un copil mic răzgâiat şi supărat că i-a fost furată jucăria preferată asupra căreia nu avea , în fapt , drept de posesiune pentru că acea jucărie are free licence , aşa că oricine poate să se înfrupte după poftă din ea , mai puţin eu , copilul care îşi doreşte acea jucărie numai pentru sine mai mult decât orice altceva pe lume . M., mă îndoiesc că te mai vrea altcineva , fie fată sau băiat , aşa cum te vreau eu , dar dacă ne întâlnim vreodată , am să neg TOTUL . Ce ditamai paranteza . ] Deşi , despre acest ultim aspect de dinainte de paranteză , îţi aminteşti care ? Sinele interior mi-a transmis că a fost vorba despre amintirile tale despre mine de la 16 ani , asemănătoare cu impresiile pe care încă le emiţi în eter în legătură cu mine . Sau cel puţin asta s-a petrecut aici , la celălalt terminal . La care eu am reacţionat cu un ” Ohohohoooooo , what ? Ce ? Stai , stai că îmi stă inima în loc de la atâtea şocuri emoţionale . M. ştia cine sunt la 16 ani ? M. , acel M. , mă observase ?L-am urât atâţia ani DEGEABA ? De unde şi până unde ? ” Dar pentru că am început să fac citirea unui nume , te-am hack-uit în fiecare zi în ultimele două săptămâni … Măcar aşa să văd ce mai faci . Şi te-am văzut cu roba de absolvire [ ştiu că am fost lăsată să asist la acest moment pentru că am fost prezentă la ‘bucuria’ de la BAC , din întâmplare , când cu acel 5 la fizică , ştii tu … Păreai aşa fericit că trecuseşi … E una din puţinele amintiri pe care le am cu tine . Nostime , vreau să zic . Şi te-am mai văzut cărându-l în cârcă pe N.M.M. Şi puşti îmbrăcat în trening de cocalar dormind într-un pat care părea de ţară . În imaginea asta îţi tremurau labele picioarelor , făceau ca acul de la cântar , de parcă aveai friguri . Aşa mi se întâmplă şi mie de la trezire încoace , mai ales când visez lucid . Şi când i-am zis mamei că este posibil ca tu chiar să mă ştii de la bănci până la urmă , până şi ea a manifestat confuzie şi îndoială generală , având în vedere câte i-am povestit despre tine . Adică totul . Şi nimic . Nu a fost nimic acolo . . Am trecut de sute de ori pe lângă tine , am stat vară de vară nas în nas , bancă lângă bancă şi nimic . Mai ţii minte că pe bănci fusese adăugat textul ‘Totul împreună’ ? N-a fost chiar aşa . Şi nici acum nu este .

Dar mă întorc la finele lui 2015 , când îmi storceam creierii şi întorceam problema pe toate părţile . Şi cum altfel ? Să îţi spună Doamne-Doamne că ai un gagiu garantat în lume , că el este ca tine şi că nu e altul mai bun nici dacă ai căuta în gaură de şarpe , iar tu să stai bine-mersi cu mâinile în sân , împăcat cu tine însuţi [ în cazul meu , însăţi ] , fără să te întrebi măcar cine ar putea fi zmeul ăsta de băiat ? Vai , şi cum tremura carnea pe mine de încântare când mă gândeam că există un om , acolo , care înţelege totul , aşa cum este şi la tine . Vreau să zic , nu doar bănuieşte şi o face pe drăguţul binevoitor , pentru că , pe la spatele tău , să caute simptome ale diferitelor boli ale minţii .

Şi m-am zvârcolit zi şi noapte să îţi aflu numele . Iar , într-o noapte , în timpul uneia dintre primele mele proiecţii , am auzit o voce în spatele meu care mi-a zis ‘C., eu sunt .’ . Tu, cine , mai precis , că ai uitat să menţionezi . Dar , Doamne , Zburătorule , ai fost chiar tu atunci ? Pentru că , dacă ai fi real [ te rog , citeşte OM ] , te-aş aştepta până la sfârşitul veacurilor . Şi nu m-aş mai mulţumi cu altcineva în vecii vecilor , amin . Dar să am grijă ce spun , pentru că orice promisiune este captată în înregistrările acaşe . Şi tare mi-e că eu am făcut deja această promisiune . Altfel nu îmi explic de ce nu mi-am permis nici măcar un răgaz de fericire în braţele altui tip , în aceşti 30 de ani pe care aproape că îi am . Nu îmi explic de ce , ce nebunie a făcut sufletul meu , ce jurământ , ce învoială , târguială , ce contract am semnat să nu mai fiu bună de nimic , aşa oarbă cum sunt acum , doar să nu mai văd altceva decât pe tine ? Că mi-a şoptit sufletul un ‘Cum altfel să nu îţi fugă ochii ? cum altfel să fi făcut ca să nu nu te fi fiinţat pe balcon , cu ochii pironiţi pe stradă numărând maşinile albastre ?’ Şi după acel ‘C., eu sunt’ , zile la rând subconştientul încerca să îmi răspundă la cea mai arzătoare întrebare a mea , ‘Cine eşti , într-adevăr?’ Într-una era difuzată în mintea mea o melodie din vechi , cu tot cu imaginea cântăreţului , Xavier Naidoo . Şi ştii de ce ? Pentru că , pe vremuri , mi se păruse că semeni cu respectivul . Şi cam aşa te porecliserăm noi , în grupul nostru de fete anonime . Şi ştiu că aşa am fost , mai ales după ce D.M. mi-a confirmat anul trecut că nu îşi aminteşte de mine de la pietre , deşi am fost şi colegi de liceu, dar că atunci era un puşti prost . Oh , Doamne … şi răsuna melodia asta în capul meu , Ich kenne nichts dass so schon ist wie du , care înseamnă că eu nu cunosc pe nimeni altcineva aşa de frumos precum eşti tu .Şi dacă vrei să ştii , chiar aşa este . Fărâma mea făptură a stat acolo lângă tine în toti acei ani , fără să creadă o secundă că poate există un tip mai nostim şi cool ca tine . Şi , vai , vai , vai , cât de drag mi-ai fost , fără să am voie să îmi placă de tine din cauza prietenei mele .

Dar back la Xavier Naidoo . Şi la momentul în care sinele interior m-a întrebat de ce cred eu că am fost prietenă cu cele mai bune două prietene ale mele din liceu ? Care este elementul comun care le leagă pe cele două de mine ? În noaptea aceea am văzut că una locuia peste drum de tine , ceea ce mi-a oferit pretextul de a te urmări cu binoclul de pe balconul ei pentru cealaltă prietenă a mea , chipurile . Tu , M. , erai motivul să fiu şi eu pe acolo . „M., el este ?” , am urlat în sinea mea în noaptea aia . Poţi tu să înţelegi că nu am simţit bucurie mai mare să descopăr aşa un adevăr minunat ? Eu cea care te-am îndrăgit cu atâta inocenţă in toţi acei ani . Vreau să zic inocenţă pentru că nu te-am vrut din punct de vedere sexual , deşi partea asta s-a dus la dracul din motive evidente . Ştii , mama râde de mine câteodată pentru că ea a văzut poze actuale cu tine , iar reacţia ei a fost un fel de ‘Arată ca un ţigan . Sau ca un arab , tuns scurt şi cu barbă . Nu ai gusturi grozave la băieţi . În comparaţie cu V.V.V. , nu ştiu ce să zic …’ Să mori de râs , nu alta , dacă ai auzi ce spunem despre tine la taifas , când stăm la şezătoare şi croşetăm pături pentru zestrea mea , ceea ce este un fel de tehnică white hat ca să te întâlnesc , materialiceşte vorbind, în loc să te înrobesc într-o relaţie prin mersul la vrăjitoare şi folosirea de blesteme şi de chestii gen ” I put a spell on you.”

Bun . Şi sinele a vehiculat numele tău ca potenţial partener de joacă în clasicul ‘hai să ne jucăm de-a mama şi de-a tata ‘ , iar eu am acceptat propunerea ca o formă avansată de extaz . Îmi amintesc şi acum noaptea aia a descoperirii . Intram şi ieşeam dintr-o transă moderată , deşi nu lipsită de ochii daţi peste cap , de vorbitul prin mudre şi câte şi mai câte … M., am muşcat din pătură şi mi-am acoperit faţa cu perna ca să înăbuş gemetele de extaz . Nu ştiu de ce , dar am fost aşa de fericită că eşti tu . Doar aşa , pur şi simplu . Pentru că aşa toate evenimentele din viaţa mea ar căpăta sens . Pentru că nimic nu ar mai părea fi lăsat să pară că s-a petrecut la voia întâmplării . Pentru că până şi duzinile de plicuri şi pixuri pe care le cumpăram en detail de la librăria de peste drum de tine ca să îi scriu scrisori de amor unui tip cunoscut într-o tabară şi cu care îmi jurasem că aveam să mă mărit , deşi el nu manifestase tendinţe romantice de niciun fel în direcţia mea , dar din cauza căruia căutam un pretext inconştient să fiu în permanenţă pe lângă blocul sau chiar în blocul tău , chiar din clasa a patra până am plecat la facultate şi nu am mai avut motiv să fiu prietenă cu cele două … cu care nici nu prea am mai fost , deşi atunci lucrurile astea păreau să aibă o altă semnificaţie .

Dar , în curând după ce am aflat de tine , cel mai frumos vis s-a transformat în cel mai îngrozitor coşmar . Să vrei cu atâta ardoare cel mai delicios biscuite şi să te pună dracul ştie ce forţă din univers cu botul pe labe , în timp ce te altoieşte cu nuiaua pentru că ai vrut să furi din the cookie jar , înainte de vreme , pentru că borcanul era pregătit pentru Crăciun şi Doamne-Fereşte să te înfrupţi mai devreme .

Eh , am obosit şi este târziu tare de tot şi nu vreau să te ratez , în caz de vii . Crezi că glumesc ? Asta este singura formă de libertate pe care o cunosc . Mai scriu chestii ridicole cu altă ocazie .
Ah!!! Şi că mi-am amintit! dacă eşti M., de unde ai putea să ştii tu că mi se spune Kit Kat, adică forma prescurtată a numelui meu? De unde?!!!

Sorry, the comment form is closed at this time.