OldSkull

Baza de date „who is the real Zburătorul”, partea a 3-a

 Gemenii  Comentariile sunt închise pentru Baza de date „who is the real Zburătorul”, partea a 3-a
Noi 182017
 

Zburătorule ,

După o scurtă digresiune în tărâmul spiritului din articolul anterior , mă întorc cu astă ocazie la lucruri mai lumeşti , la amintiri din trecutul atât de îndepărtat , la aceste întâmplări atât de copilăreşti aparent uitate , dar evident că încă atât de vii în mintea mea conştientă şi inconştientă. Aşa că să trecem de îndată la depănat amintiri .

Rămăsesem cu povestea în toamna lui 2003 , când eu şi prietena mea am început liceul , eu la unul de tocilari , ea la sportivi . În aceeaşi perioadă , eu şi familia mea am decis să ne mutăm din camera de cămin în care locuisem de la întoarcerea din Turcia , cât a durat şcoala generală pentru mine , într-un apartament mai mare , mai mult pentru ca eu şi sora mea să nu avem conflicte în timpul tocitului . Aşa că ne-am mutat cu chirie undeva într-o zonă tare nostimă , dacă ar fi să dau vreo semnificaţie acestui detaliu de dragul poveştii . Cu toate că acum locuiam mult mai departe de blocul tău , noua locaţie mi-a permis să dau mai des câte o fugă pe la tine pe la liceu , când eram în „vacanţa” de studiu pentru faza naţională la olimpiada de limba română la care am participat şase ani la rând , dintr-a 7-a până într-a 12-a . Din punctul ăsta de vedere , mărturisesc că am făcut o şcoală tare frumoasă , pentru că o lună şi jumătate aveam scutire de la inspectoratul judeţean , pe al doilea semestru , ca să mă pregătesc pentru olimpiadă , perioadă pe care o foloseam îndeobşte ca să mă îngrop la bibliotecă printre cărţi care îmi vorbeau despre manifestarea sacrului în profan , despre epifanii şi hierofanii , despre iniţiaţi şi Shambala şi Shangri-la , despre al treilea ochi , despre cosmogonie şi despre teogonie , despre miturile originare şi simboluri , despre motive recurente şi arhetipuri , despre tot ce îmi face pieptul să vibreze de încântare ca informaţie despre spirit , cu toate că eu nu făceam decât să învăţ despre Harap-Alb şi despre Prâslea cel Voinic şi merele de aur .

Mă întorc cu povestea în anul 2003 , boboacă la liceu . Nu am întârziat nici măcar o secundă să scanez orizonturile după colegi de liceu chipeşi şi populari . Nu mi-a fost deloc greu , mai ales pentru că aveam deja ceva informaţii din interior , de la sora mea , care învăţa în acelaşi liceu , cu doi ani în faţa mea . Ea a fost în aceeaşi generaţie cu tine , iar acest detaliu mi-a permis să te întâlnesc într-un context tare neprevăzut , pe scările de la facultatea de geografie , doi ani mai târziu , după ce aţi dat BAC-ul . Dar până atunci , nu m-am dat în lături să mă îndrăgostesc fără discernământ de toţi tipii din liceu care erau mai acătării . Şi aşa mi-a plăcut mie de un număr impresionant de indivizi , că acum am dificultăţi în a-i individualiza şi rememora . Îmi amintesc de un oarecare tip căruia îi ziceam Jess sau Cabron , de un altul cu nume de militar care m-a condus acasă după un bal , nu ştiu precis care , dar acum , că mă gândesc mai bine , sigur nu a fost Balul Bobocilor , despre care îmi amintesc că a fost o mare porcărie . Îmi mai amintesc de un grup întreg de tipi tare simpatici din aceeaşi clasă şi de faptul că îmi plăcea de toţi în acelaşi timp , ca de un conglomerat care oferea servicii la pachet , în sensul că unul era mai înalt , altul era mai legat la trup , un altul avea frizura mai drăguţă , altul se îmbrăca mai frumos , iar altul părea mai amuzant sau mai deştept , etc. Separat , niciunul nu era perfect , dar împreună făceauu băiatul perfect . Dar dintre toţi , cel mai mult l-am iubit pe proful de matematică , un tinerel tare cumsecade , despre care eram ferm convinsă că mă favoriza din motive numai de dumnealui ştiute . L-am visat pe acest om , dacă nu la fel de des ca pe tine , în orice caz de mai multe ori decât mi-am visat părinţii , undeva pe locul al doi-lea ca frecvenţă şi intensitate .

Şi uite aşa mi-am petrecut eu clasa a 9-a , jonglând de la un crush la altul , de la o iubire trecătoare la alta . O căutam cu lumânarea , cu tot dinadinsul . Mă îndrăgosteam aşa, degeaba, doar de dragul de a fi îndrăgostită, pentru că îmi plăcea sentimentul , pentru că eram o masochistă , pentru că oricum nu am primit nimic în schimbul iubirii ăsteia copilăreşti oferite de mine . Am rămas pe toată perioada liceului o anonimă din punct de vedere sentimental . Nu am stârnit pasiuni ascunse , nu am făcut valuri , nu am produs nicio emoţie în niciun personaj de sex masculin , nu m-a băgat absolut nimeni în seamă , nici măcar un apropo sau un mişto . Nimic . Trebuie că îţi dai şi tu seama că toată această ignoranţă a energiei masculine atât de dragă mie la adresa umilei mele făpturi nu a făcut decât să creeze o sumedenie de blocaje şi complexe de inferioritate în mintea mea, şi aşa destul de vulnerabilă din cauza lipsurilor de acasă, şi aşa mai departe . Am pornit cu stângul în viaţă , la numai 16 ani , crezând că nu e nimeni acolo care să mă vrea , bun sau rău , deşi în privinţa asta răul nu a întârziat foarte mult să se manifeste . Da , sigur că acum , după atâta timp şi experienţă de viaţă , ştiu că ar fi trebuit să fi gândit şi simţit altfel în legătură cu viaţa . Dar puştii îşi doresc ce îşi doresc puştii , iar eu nu am fost cu nimic mai deosebită faţă de hoardele de adolescenţi de vârsta mea , din şcoala generală şi liceu . Pur şi simplu nu pot fi de blamată pentru că doream ca persoana mea să aibă un sens şi în context cu un băiat , că vroiam să iubesc , nu doar să tocesc pentru un ideal de viaţă din punct de vedere financiar , dar lipsit de importanţă pentru mine dacă aveam să mă bucur de „suces” de una singură. Ideea de singularitate , de unicitate a fost şi continuă să fie extrem de înfricoşătoar pentru mine . Iar timpul ăsta , bate-l vina , trece şi se duce şi nimeni care să îmi semene şi care să se adune cu mine după formula „1+1=2” sau „unde-s doi puterea creşte” nu mi-a apărut încă la uşă ca să se însoţească cu mine la bine şi la rău până ce moartea ne-o despărţi sau chiar întru eternitate .

Dar uite cum fac iar digresiune şi mă abat de la subiectul meu preferat , peste care este evident că nu am trecut , cu care încă nu m-am împăcat , la care încă mă întorc cu atâta disperare să caut răspunsuri plauzibile şi posibil spirituale la multe din evenimentele ulterioare din viaţa mea . Draga mea adolescenţă , te voi depăşi eu oare ? Voi merge eu oare mai departe ? Sau te voi suci şi te voi învârti de atâtea ori în mintea mea până ce am să scot din tine un nou „De veghe în lanul de secară” sau măcar o versiune mai prăpădită a „Romanului adolescentului miop” ? Şi pentru că m-am abătut atâta de la acest subiect , profit de oportunitate să îmi desfăşor şi mai mult talentul scriitoricesc . Nu am eu abilitatea de a mă abate şi de la tabelul cronologic ? De a-mi muta atenţia de la înlănţuirea logică a întâmplărilor ? N-aş putea eu oare să scriu cuvintele care îmi sunt puse în gură şi dictate de supraconştiinţa mea ? Şi nu pot eu oare să fac salturi în timp şi spaţiu , să mă întorc la acele momente care mă macină mai mult decât altele , chiar dacă asta ar însemna să scriu despre ele o dată şi încă o dată şi tot aşa, la nesfârşit . De aceea nu am să mai continui temporar pe linia cronologică a trecutului . Ce voi face în schimb va fi să fac un rezumat amplu al tuturor lucrurilor pe care mi le amintesc despre acele vremuri care te-au implicat pe tine .

Va urma săptămâna viitoare.

Freaks and Geeks

Baza de date „who is the real” Zburătorul, partea a 2-a

 Gemenii  Comentariile sunt închise pentru Baza de date „who is the real” Zburătorul, partea a 2-a
Noi 072017
 

Zburătorule ,

Mă furnică buricele degetelor de nerăbdare să ajung la cele câteva momente remarcabile din adolescenţa mea în care ai fost şi tu implicat . Mă agăţ de aceste momente , vreo 4 la număr , pentru că ele şi doar ele m-au determinat în prezent să te identific cu Zburătorul drag mie din visele mele . Dar ca să fiu pe deplin sinceră , mai sunt şi alte întâmplări din trecutul meu, cu alţi oameni care par mult mai plauzibile decât aceste doar 4 cu tine . Ca de exemplu , timp de vreo trei ani , de când am început liceul , m-am întâlnit cu acest băiat deosebit de chipeş în absolut fiecare zi , fie când mă duceam sau mă întorceam de la şcoală , pe orice drum o apucam şi la oricare oră , drumurile noastre se intersectau cu precizia ceasului elveţian , eu ieşeam dintr-un magazin ,iar el intra , eu plecam de la doza de Cola din Dreams , iar el venea , etc . Înţelegi tu . Nici măcar cu tine nu m-am întâlnit aşa de des , iar pe tine te căutam cu tot dinadinsul .

Dar nu pe el am început să îl visez lucid în urmă cu doi ani , ci pe tine . Asta înseamnă că pe tine trebuie să continui să te exorcizez din mintea mea , să rezolv orice problemă emoţională am căpătat din cauza ta, sau fie ce are să fie . Poate chiar tu eşti Zburătorul meu , iar eu îţi sunt cumva dragă încă de atunci , iar eu nu am văzut asta . Cine mai ştie ? Dar dacă ar fi să privesc în urmă , povestea asta face de un best-seller şi de un serial TV în genul serialului ‘Skins’ , pentru că a fost la fel de dramatică , o poveste aproape regizată într-un mod aşa de ridicol că pur şi simplu mie uneia îmieste imposibil să nu admit că toate lucrurile din viaţa mea s-au întâmplat după un fel de plan sau scenariu , că nimic nu a fost inutil , că toate s-au întâmplat pentru că trebuia să se întâmple, inclusiv atacul cerebral şi orbirea , pentru ca eu să ajung în punctul ăsta ca să mă trezesc spiritual , ca să înţeleg că povestea mea face subiect de carte şi că asta nu ar fi fost posibil dacă mi-ai fi zis „Bună” la 16 ani , când ne-am fi intersectat pe bază .

Am fi fost împreună de atunci , fericiţi sau nu , fără să mai fi zburat astral în prezent . M. , şi dacă ai fi venit la mine în 2012 , chiar înainte ca viaţa mea să ia direcţia către catastrofă ? Dacă mi-ai fi bătut în acel an la uşă sau mi-ai fi zis acel mult aşteptat „Bună” chiar şi pe FB , după ce am plecat în Irlanda ? Nimic din aceste detalii care fac povestea asta să fie cu adevărat fabuloasă nu s-ar fi întâmplat. M., şi dacă noi am putea fi eroi pentru o zi sau personaje de basm , ai fi în măsură să ierţi celor care ţi-au greşit în viaţa asta ? Ai putea să treci peste toată suferinţa , peste toate lipsurile cu care te-ai confruntat de-a lungul anilor , cu lipsa de sens , cu tot ? Tocmai în acest punct mă aflu eu cu povestea mea de viaţă .Nimic din povestea mea nu are sens dacă tu nu eşti real . Nu se va lega nimic , nici carte , nici film , nici dacă nu există şi o versiune a ta a întâmplărilor acestora care să o completeze pe a mea . Altfel , totul pare ca un joc al întâmplării , fără noimă , un fel de Wild Wild West în care să te ajute Dumnezeu să nu te afli în raza vizuală a pistolarilor .

Poate că exagerez şi eu cam prea mult, doar de dragul de a găsi un sens în adolescenţa mea atât de cenuşie şi singuratică . Vreau poate cu tot dinadinsul să te explic pe tine mai mult decât pe oricare altă persoană din viaţa mea a cărei prezenţă a fost cel puţin constantă de-a lungul anilor . De ce te visez pe tine de milioane şi milioane de ori ? De ce nu pe X, Y şi Z cu care am avut mult mai multe tangenţe ? De ce nu pe AC , coleg de liceu cu tine , de care am fost îndrăgostită până peste cap în clasa a zecea şi din cauza căruia găseam mereu scuze ca să dau pe la voi pe la liceu , doar ca să sfârşesc prin a mă întâlni cu tine ? Nu ne-am vorbit decât un singur minut în urmă, cu atât de mulţi ani în urmă şi , totuşi , ai fost cea mai constantă prezenţă din viaţa mea , cu toate că nu am vrut , ai fost mai mult forţat în viaţa mea , în existenţa şi realitatea mea curentă , în mintea mea şi în straturile profunde ale subconstientului meu .

Ani de zile am sfătuit-o pe prietena mea să te lase în plata Domnului , pentru că era evident că erai un măgar , un porc şi un nenorocit care nu o băga în seamă , care nu o vedea şi care o ignora . Şi pentru ce, Dumnezeule Mare, i-am luat locul acestei foste prietene ale mele , zece ani mai târziu , când povestea din adolescenţă părea de mult îngropată şi uitată ? De ce trec eu acum prin aceleaşi drame copilăreşti prin care a trecut ea atâţia ani de zile ? Că nu mai suntem puşti , M. , să ne fie frică de respingere , să ne mai ascundem după deget , să ne fie ruşine să mărturisim prostiile din trecut . Oamenii de 30 de ani se întâlnesc la o cafea , la un suc , la un drink de orice fel , îşi vorbesc , îşi mărturisesc păcatele , se amuză , se eliberează de trecut , se pupă pe obraz , poate că şi-o trag o singură dată să nu moară proşti şi plini de regrete şi apoi merg mai departe cu vieţile lor .

Eu mi-am făcut acest gen de curaj să îţi vorbesc , curaj pe care nu l-am avut când eram o puştoaică . Şi la ce bun ? Am primit înapoi aceeaşi tăcere de mormânt din partea ta , ca şi cum nimic nu s-a schimbat între timp . Şi tocmai din acest motiv sunt eminamente confuză în legătură cu această poveste . Şi uite că iar îmi dau lacrimile . Să fac sau nu un salt de credinţă că poate-poate s-o face lumină în colţul meu de Univers şi oi înţelege cine eşti tu pentru mine , Zburătorule ?

P.S.: Dar să te ferească sfântul să îmi zici un prăpădit de bună în vreun prăpădit de comentariu oriunde online, pentru că altfel strici povestea. Motiv pentru care, uite că închid secţiunea de comentarii. Nu am altă aşteptare decât să-mi baţi la uşă.

Prezentul meu fără noi(mă)

 Gemenii  Comentariile sunt închise pentru Prezentul meu fără noi(mă)
Sep 182017
 

Zburătorule ,

Cu ce să încep scrisoarea de azi , când s-au adunat atât de multe de povestit ? Încep cu asta .
Miercuri , pe 13 septembrie ,s-au făcut doi ani de la ziua nefastă şi blestemată ( o descriu aşa pentru că aşa le percep ) de la mare , când am devenit brusc conştientă de existenţa ta , după un ritual mistic şi simbolic efectuat de către sinele meu interior atotcunoscător . Nu am bănuit nicio secundă în ziua aceea şi nu m-aş fi aşteptat niciodată ca întâlnirea noastră să dureze atât de mult , fără să se întrevadă nici măcar un licăr de speranţă că ar putea să se întâmple prea curând . E genul ăla de lucru pe care îl doreşti aşa de mult , dar care ajunge să te obosească până peste poate cu timpul şi la auzul căruia sfârşeşti să dai nepăsător şi indiferent din umeri , cu un ‘Whatever’ silabisit pe buzele schimonosite de plictis şi iritare . N-am crezut o secundă în ziua aceea , în urmă cu doi ani , că ce părea a fi îndeplinirea a celei mai intime şi profunde dorinţe ale mele avea să fie însoţit de atâta suferinţă , tristeţe şi lacrimi . Aşa că nu este de mirare că mi-am petrecut jumătate din ziua de ieri , înjurându-te , făcându-te prost şi idiot , împuţit şi nenorocit , jigodie ordinară , împroşcându-te cu venin şi ură , lănsând blesteme şi gânduri de răzbunare şi rugându-mă la toţi sfinţii să rupă legătura dintre noi , ca să pot merge şi eu mai departe cu viaţa mea , în loc să te aştept pe canapea croşetând pături de zestre , ca o nevastă credincioasă ce sunt . Frate , ce gen de soartă este asta , de nu pot să scap de Zburătorul din poveste ? Ba chiar am vrut să merg la un terapeut din Bucureşti specializat în regresii în vieţi anterioare şi în perioada dintre vieţi ca să aflu cine eşti pentru mine , din care viaţă te cunosc şi ce am de rezolvat cu tine în viaţa asta , pentru că te-am visat deja de prea multe ori ca să nu ajungi să mă obsedezi .

Dar , după toată suita de înjurături , sinele meu atotcunoscător mi-a dat ca temă să ascult melodia ‘Wonderful Life’ de Hurts , în relaţie cu ce se întâmplă cu tine . Aşa că am citit şi versurile . Şi de atunci n-am făcut decât să îmi încrunt sprâncenele a nedumerire . Pentru că mesajul sună ca şi cum tu treci prin vremuri chiar mai sumbre decât mine , cu toate că mie nu îmi este deloc uşor , nevăzând şi auzind deficitar . Sună ca şi cum tu eşti chiar mai încercat decât mine , ca şi cum tu eşti cel care are nevoie de încurajare şi îmbărbătare , de îmbrăţişări şi mângâiere . Oh , Doamne , numai Tu şi ursitul meu puteţi şti care este beleaua în care te-ai băgat , de este nevoie de inocenţa şi puterea de iertare a copilului meu interior ca să te ajut să scapi. În orice caz , am înţeles cum prezenţa ta astrală este atât de necesară ca să văd din nou . Tu mi-ai deschis inconştinent mai multe canale şi meridiane în corp trăgându-mă de mâini şi de picioare ca să mă decorporalizez decât au facut-o toţi terapeuţii care au avut bunăvoinţa să mă ajute până acum . Aşa că bine , fie . Dacă este nevoie de mine să mă rog pentru iertarea sufletului tău , am să o fac . Dacă trebuie şi pot să te scap de monştrii din viaţa ta , am să o fac . M., am un fel de putere aproape vrăjitorească în mine pentru că eu , sufletul , cunosc ritualuri ;i secrete , scurtături în Univers , uşi ascunse , formule magice care , folosite corespunzător, pot elibera sufletul de jugul karmei . Aşa că am să îmi las copilul interior , care ştie atât de multe şi care se prezintă ca un preambul al energiei Kundalini , să se joace cu energia universală pentru tine pentru că şi tu mă ajuţi să văd . Stai chill, nu voi blestema pe nimeni , nu voi lega soarta unuia de a altuia , nu complic nimic . Voi folosi doar iubire , iertare , compasiune şi lumină .

Ştii , în urmă cu ceva luni , sinele superior mi-a transmis că îţi va intenta proces de judecată şi , cum eu am vrut să fiu avocat al apărării când eram copilă , m-a provocat să te apăr , să găsesc orice motiv, dovadă şi argument ca să te scot nevinovat în faţa judecătorului ( divin ) , cu toate că atunci te uram peste măsură de mult . Dar n-am făcut-o . Egoul meu , mult prea jignit şi suferind , a refuzat orice tentativă de a da şi de a ajuta , crezând că tu nu eşti decât un oarecare care trăieşte pe picior mare şi care nu este interast de nimeni şi de nimic decât de sine . Chiar am avut o părere foarte proastă despre tine , cu rădăcini în adolescenţă , pe care acum îmi este greu să o corectez .

Dar mă opresc aici . Am în continuare probleme cu braţele, cu oboseala , cu somnul şi cu frica să nu îmi explodeze organele interioare de la presiunea energiei înainte să te cunosc şi personal şi să te sărut dulce , până la sânge . Până atunci , ne întâlnim în vise . Pe bune .

Mă îneacă amintirile din viitor

 Gemenii  Comentariile sunt închise pentru Mă îneacă amintirile din viitor
Aug 102017
 

Zburătorule ,

Evit de aproape trei săptămâni să scriu acest nou articol. Brațele mele nu vor să mai colaboreze cu mine. Degetele de la mâini sunt atât de anchilozate, că nici maseuza de la RAAY nu le mai scoate la lumină. Nu mai am forță în ele nici ca să mă dau cu deodorant când ies afară. Aș vrea să fie doar o glumă, dar nu este. Eu una nu știu ce anume să fac ca să îmi stimulez musculatura, pentru că orice aș face simt că nu este suficient dacă nu dozez exercițiile fizice cu niscaiva fericire. Și pe asta nu pot, pur și simplu, nu pot să o scot de unde nu-i. Și, cum în sinea mea știu că acest articol are să fie unul lung, am fugit de el ca de dracul de frica durerii din brațe. Dar energia care mi-a afectat mușchii vrea să iasă la lumină, așa că fac acest efort de dragul meu. Și al tău, pentru că tare tebuie să te mai îngrijorezi nemaiauzind vești de la mine de atâtea săptămâni. Așa că profit de tăcerea greierului captiv în calorifer și de răcoarea nopții ca să îmi adun gândurile oleacă și să scriu.

Te-am visat azi după-amiază din nou. Nu o mai făcusem de când am scris ultima oară. Și, drept să îți spun, m-am simțit complet pustiită și abandonată. Și am descoperit că îmi era peste măsură de mult dor de tine, așa cum îți lipsește libertatea când intri la pușcărie bunăoară. Dar nu de vis vreau să mă leg, al cărui conținut s-a desfășurat ca de obicei. Alergătură și zbor unul după altul în dimensiuni astrale, printre blocuri, prin casele oamenilor, trecând prin pereți, foc și pară doar ca să ne ținem de mână o secundă. Ce frumos. Superb. Grandios. Mirobolant. Atât de inocent și romantic în același timp. De-ar fi și realitatea așa, vai cum mi s-ar destinde mușchii, din cap până-n picioare. Oh, dar … Visul ca visul, dar ce a urmat după aceea a fost genul de lucru științifico-fantastic despre timp și spațiu pe care oamenii de știință încă încearcă să îl dovedească și să îl explice. Pe scurt, aveam o precogniție. Adică trăiam un moment din viitorul meu în același timp cu prezentul. Mintea mea era atât de transpusă în acest moment viitor, că îmi influențam corpul energetic și emoțional. Vreau să spun că cele din viitor o făceau. Nu știu cum să explic mai bine, dar era ca și cum eram conectată la propria supraconștiință ca să dictez momentului prezent în ce direcție să meargă. Știu că acest fenomen s-a întâmplat pentru că, la masă, îi spusesem surorii mele că, în Univers , nu există decât un timp, timpul prezent. Că în Univers cele trei timpuri, trecut, prezent și viitor se întâmplă în același moment și nu linear, secvențial, ca pe pământ. Că înțeleg de ce se spune că ai face bine să îți trăiești viața din perspectiva dorințelor împlinite, așa cum ne învață Wayne Dyre în Cartea „Dorințe împlinite”, pe care o recomand tuturor celor care vor să se lumineze oleacă în legătură cu mersul lucrurilor. Și îi mai ziceam surorii mele că trebuie ca timpul și spațiul să fie subiecte de interes pentru sinele meu, având în vedere că încerc să le aprofundez prin experiență. De unde și precogniția care a urmat. În timpul ei, noi eram împreună. Acțiunea se desfășura în jurul unei rochii negre de seară pe care am cumpărat-o săptămâna asta. Foarte frumoasă, dar de ocazie, de unde și întrebarea mea, „Unde aș putea-o purta? Și mai ales, când, dacă ea e de vară?” Fireşte, ai putea să te întrebi de ce mi-am cumpărat o rochie de ocazie dacă nu ştiu dunde o voi purta. Dar hainele la 5 lei de la Humana sunt mult prea tentante ca să nu cumperi tot ce îţi pică în mână. Ei bine, Universul a binevoit să îmi arate această ocazie.

În fine, am ajuns în acest punct. O altă amintire viitoare pe care să o colecționez, alături de zecile de imagini și clipuri afișându-ne împreună (mă refer aici la împreună ca într-o relație ) pe care al treilea ochi mi le trimite regulat doar ca să mai suport prezentul ăsta de nesuportat, dar atât de important pentru Univers. Ai crede că, după atâtea secvențe ale viitorului văzute și experimentate, să fi devenit deja convingere că așa urmează să fie și să îți găsești liniștea și pacea interioare, dar e departe de a fi așa. Numai așa nu este. Biata mea minte, confuză și peste măsură de obosită, presată și bulversată, a început să dea rateuri, de unde și stresul din mușchi, dereglarea ceasului intern care a dus la dormitul în timpul zilei în locul nopții, etc. Și tot ce vreau este să văd. Să te văd.

Am să scriu cât mai curând motivele pentru care cred că acest viitor dezvăluit de al treilea ochi este complet nerealist. Păi cum să fie, dacă fundația din trecut este atât de șubredă? În plus, de ce mi-a fost frică nu am scăpat. Îmi pică brațele de oboseală. Așa că va urma.

Legile universale şi vindecarea mea de orbire după AVC

 Conştient şi subconştient, Teorie  Comentariile sunt închise pentru Legile universale şi vindecarea mea de orbire după AVC
Iul 232017
 

Zburătorule ,

Continui să scriu ce am început aici , pentru că sunt atât de multe lucruri despre care vreau să îți povestesc , dar scrisorile lungi nu prea își găsesc locul pe un blog public . Poate că nici lucrurile despre care vreau să scriu nu sunt potrivite pentru acest loc , dar cum altfel să mă eliberez de această povară acumulată în bagajul emoțional , mai ales când nu mai cred că energia chi mă poate vindeca de trauma din viața mea? La început am crezut că bioenegia și reiki îmi vor recupera vederea , dar cu timpul am observat că , ori de câte ori mă așezam pe masa de terapie , mi se întorcea stomacul pe dos, iar greutatea din coșul pieptului devenea din ce în ce mai supărătoare , senzație care se finaliza întotdeauna cu un oftat prelung și sfâșietor pe care îl manifestam doar pe dinăuntru , că altfel i-aș fi întristat pe toți cei de față . Mă simțeam mereu nelalocul meu cocoțată moț pe mijlocul acestei mese , de obicei atât de înalte că nu ajungeam niciodată cu tălpile la podea când stăteam pe marginea ei . O masă pe care am perceput-o mereu ca pe o targă de spital care îmi dădea senzația de boală și neajutorare , deși masa era asemănătoare celor de masaj , iar acesta presupune relaxare . Numai când îmi puneam ciupiceii ăia de plastic peste încălțăminte la intrare și totul devenea deodată clinic , sanitar , curat , mult , mult prea curat . Nu sunt absurdă . Înțeleg scopul lor , doar că mă simțeam bolnavă în acel context . A trebuit să gândesc „în afara cutiei” ca să îmbunătățesc senzația respectivă . Și știi ce am făcut ? Ori de câte ori mă duceam la clinică pentru terapia cu energie și mă suiam pe masa asta , îmi scoteam încălțămintea , după ce îmi spălam piciorarele la baie de praf în prealabil . Altfel nu reușeam să mă simt familiară în acel loc , deși atât de călduros și prietenos și primitor . Nu este judecată ce scriu aici . Nu spun că terapeuții mei nu și-au făcut treaba . Ba din contră . Senseiul de acolo și-a dovedit cu vârf și îndesat calitatea de maestru . După numai cinci săptămâni de terapie cu dumnealui și alte trei de pauză , eu am trecut prin trezirea mea spirituală din ianuarie 2015, proces care nu s-a încheiat încă și pe care nu vreau să îl opresc , deși unele dintre manifestările mele sunt foarte greu de suportat , ele având calitatea de a produce schimbări în întregul meu corp fizic , dar și în conștiință . De fapt , cu cât se îmbunătățește starea mea fizică , cu atât mai mult mă trezesc că știu să fac lucruri pe care nu le făcusem înainte de AVC și de energie , ca modelatul în lut , cântatul de mudre pe diversele frecvențe ale chakrelor , cântatul la pian și vioară sau … proiecția astrală , pe care nu am reușit încă să o dovedesc nici măcar mie ca fiind reală .

Și cu toate aceste chestii mișto care par să mi se întâmple , cocoțată pe masa de terapie , m-am simțit mai bolnavă , mai singură și mai pustiită ca oricând . Mi-a vorbit inima de atâtea ori în acești trei ani și 9 luni de la atacul meu cerebral ca să mă avertizeze asupra adevăratei mele suferințe care a produs atacul de la bun început . Așa cum îmi șoptește adeseori și numele medicamentului de care am nevoie ca să mă fac bine . Și nu are legătură cu Lokren sau antinevralgic sau antidepresive sau vitamina C sau anticoagulant , pastile din care am luat în 2014 și la care am renunțat brusc , imediat după trezire . Am avut așa de mare încredere că sunt pe mâini bune atunci , dar toată acea credință s-a șubrezit între timp din cauza chiar a acestui cuvânt menționat anterior , TIMP . Că a trecut atâta de atunci .

Dar chiar numele medicamentului pe care îl cere inima și pe care mi l-au propus chiar și ghizii mei spirituali non-fizici creează o stare de profundă confuzie în mintea mea , cea care vede incompatibilitatea dintre mesajul divin și realitatea curentă . Pentru că , undeva de-a lungul timpului , acest SMS al Ălui de Sus mă informa , în câteva cuvinte , că „Falling in love comes next” . A fost un mesaj atât de repetitiv , apărut în visele mele lucide , în viziunile venite prin al treilea ochi și chiar în sincronicitățile de pe Pământ că inima mea a întrezărit o licărire de speranță în această posibilitate .

Și știi de ce ? Pentru că asta a fost dintotdeauna credința mea . Dacă aș cunoaște un băiat și m-aș îndrăgosti de el și el de mine , această emoție ar debloca inima și ochii mei îmbolnăviți de toate grozăviile văzute și simțite , iar eu m-aș face bine . La foarte scurt timp după AVC , mama mi-a povestit despre un film pe care îl văzuse la T . Personajul central , o fată , trăise un șoc emoțional și orbise . La un moment dat a cunoscut pe cineva , a urmat povestea romantică , ea s-a vindecat după zece ani de orbire acumulați înainte de a-l cunoaște pe el , toate bune și frumoase în cele din urmă . Am lăsat atunci această poveste din film să devină credința din subconștientul meu în legătură cu modul în care aș putea să îmi recuperez vederea , fără să îmi dau seama de pagubele pe care chiar această credință urma să le producă în conștiința mea de-a lungul timpului . Nu știu dacă ți s-a întâmplat vreodată în viața asta să ai un moment de luciditate deplină în conștiință și să știi cu precizie lucrul de care ai nevoie ca să fii bine . Complet , deplin bine . Dar eu asta am întrezărit atunci , la început de 2014 , când familia mea încă mă considera în pericol de moarte , conform cu părerea neurologului. Doctor care habar nu avea ce spunea , pentru că ea le spunea alor mei că sunt nebuni să mă scoată din spital cu creierul meu varză de cheaguri , pentru ca eu să îi joc o festă pe la spate . În zilele acelea credința mea era că , dacă mi-ar fi dat drumul acasă și mi-ar fi prescris anticoagulantul sub formă de pastilă în loc de intravenoase , aș fi fost mult mai bine . În ziua când părinții mei m-au scos de acolo , eu hotărâsem în sinea mea că , dacă se urcă Pufi, cățelul nostru, în brațele mele , eu aveam să mă simt acasă și am să fiu bine. Și așa a fost , cu toate pronosticurile doctorilor. Cel puțin nu am murit.

Pufi, căţelul care mi-a vindecat vânătăile

Apoi credința a devenit cea despre care am scris mai sus. Dacă m-aș fi trezit în brațele unui băiat în fiece dimineață , m-a fi simțit tot acasă , dar la un nivel mai profund. Și m-aș fi vindecat. Această credință nu s-a modificat , trei ani și sapte luni de când am înregistrat-o în subconștient. Vai , vai , vai , ce prostuță am fost să cred asta. Ce deserviciu uriaș mi-am făcut când mi-am pus vindecarea în mâinile unei alte persoane. Ce eroare în gândire să cred că vindecarea mea depinde de un alt om care ar putea să nu apară niciodată în viața mea.

Dar Universul , făcut să fie un loc de manifestare ale gândurilorr noastre , a fost atât de blând și generos cu mine . Acest loc al înfăptuirii s-a urnit din loc , și-a pus în mișcare toate legile pentru ca aceste credințe ale mele să devină realitate. Universul a rezonat cu mine și a încercat să răspundă problemei emise de mine în eter . Așa că anul trecut , prin martie , un prieten din vechi străvechi a apărut din senin , m-a căutat , m-a sunat și mi-a spus la telefon că el crede cu toată convingerea că , dacă aș fi într-o relație sănătoasă cu un băiat , mi-aș recuperea complet vederea. Ba mai mult , s-a oferit să fie el acela. Ba mai mult , el cumulează tot ce am emis ca dorință în privința unui băiat în eter : să fie un băiat din trecutul meu pentru că mi-ar fi mai ușor dacă l-aș cunoaște deja , să îi fi fost simpatică atunci , pe vremea aceea , să aibă o latură artistică , să fie harnic , prietenos și iubitor , să lucreze în Marea Britanie sau să fie dispus să meargă acolo , să fie de acord să mă ajute să înființez un ONG în Anglia și să creadă în existența sufletului . Prietenul meu din adolescență îndeplinește toate criteriile mele . El nu îmi cerea decât să vin la el , în Anglia , lucru care n-ar fi însemnat decât îndeplinirea TUTUROR dorințelor mele , cu toate că știam că n-aș fi putut pleca singură , iar sora mea nu a fost de blamat că a respins ideea. Nu știu , simt câteodată că ea și mama cred cu mai multă tărie în existența ţa decât o fac eu .

Nici eu și el nu am fost să fim împreună . A renunțat undeva la jumătatea drumlui. Și nici el nu este de blamat că a dispărut mișelește. Dacă ne-am fi întâlnit în cele din urmă , știu că te-aș fi trimis în plata Domnului și mi-aș fi pus propria viață pe primul loc. Nu aș mai fi așteptat să te materializezi tu , băiatul din vis , expresie care nu are aceeași semnificație cu „băiatul visurilor mele”. Ea nu face decât să spună că ești un cineva pe care îl visez prea des .

Legile Universului au funcționat din nou când , în ianuarie , instructorul de tai chi mi-a spus că poate să îmi dea banii de care am nevoie ca să fondez ONG-ul , chiar în Anglia. Legea rezonanței și legea atracției much ? Aşa cum s-a întâmplat și cu amicul meu din copilărie? Dacă Universul ,care e un loc atât de perfect, ne îndeplinește dorințele în baza acestor legi fundamentale ale sale , de ce nu a putut să ne pună încă în acel context ca să ne cunoaștem? De ce am putut să atrag atâtea lucruri bune de la AVC încoace , inclusiv o mare sumă de bani de ordinul zecilor de milioane care mi-a permis să stau în București 8 luni pentru terapie , în 2015 , dar nu am dat încă nas în nas cu tine la piață? Cum se face că Dumnezeu lucrează în așa profunzime cu mintea mea că sunt momente când știu cu precizie ora , minutul și secunda când voi gusta un fir de păr în gură și totuși …. noi doi … Nu am speranță pentru noi .

Dar pentru că aceste legi funcționează atât de bine , atunci noi doi nu suntem pe aceeași lungime de undă ca să ne atragem și pe Planeta asta. Sau nu ești real. Că , dacă ai fi fost , pur și simplu ai fi venit până acum. Dorința mea de a mă vindeca s-ar fi îndeplinit. Oare de ce te mai aștept, dacă eu nu cred cu toată ființa mea în tine? N-a venit timpul să ne cunoaștem? Asta este explicația? Cine o zice , dacă noi toți suntem Dumnezei în esența noastră , stăpâni pe viața noastră și înfăptuitori de miracole?

– Eh , voi vedea eu cu altă ocazie , zise Kit-Kat cu un gust sălciu în gură la ore târzii în noapte , când restul lumii doarme nepăsătoare la necazurile bietului său suflet turmentat.