OldSkull

Baza de date ” who is the real Zburătorul”, partea a 5-a

 Gemenii  Comentariile sunt închise pentru Baza de date ” who is the real Zburătorul”, partea a 5-a
Noi 282017
 

Această parte continuă de aici.

Aşadar , amintirea de la punctul 5 marchează începutul sfârşitului . Odată ce aţi plecat voi de la pietre ca să mergeţi la facultate , ceva s-a schimbat în starea lucrurilor , în grupul nostru şi în general . N-a mai fost la fel de frumos şi de haios , cu toate că eu îmi găsisem un alt grup de apartenenţă într-un ONG local încă de la finele clasei a 10-a . Poate că am fost într-o oarecare măsură mai lucidă decât prietena mea . Poate că eu am întrevăzut cât de absurd era să stărui în dorinţa mea de a vă cunoaşte şi a vă vorbi , când realitatea îmi demonstra în mod vădit că voi nu aveaţi această disponibilitate , cu toate că , probabil , nici nu ne-aţi fi respins . Dovada vie care connfirmă afirmaţia mea este această fată , E., şi ea tot o negricioasă de statură mică , punk-istă şi cumsecade , pe care am cunoscut-o în vara lui 2004 , pe la CF , înainte de a se deschide terasele de jos , de lângă scenă şi de a ne muta de la CF la bănci . Nu ştiu cum s-a întâmplat , dar cert este că s-a amestecat în vorbă cu noi . Ea este cea care ne-a spus numele tău complet şi multe alte detalii pe deasupra . Întâmplarea făcea ca ea să înveţe în acelaşi liceu cu tine , cu două clase în urma ta . De fapt , cred că de la ea am aflat şi unde înveţi . Nu te cunoştea personal ,dar te ştia din vedere . I-a luat mai puţin de o săptămână să intre în grupul vostru , dar este lesne de înţeles că faptul că era colegă de liceu cu tine şi cu M.L. a fost o scuză foarte bună să vă salute , lucru pe care l-a mărturisit ulterior şi ea . Tot întâmplarea a făcut ca ea să locuiască la numai câteva blocuri de mine , ceea ce mi-a uşurat întoarcerea acasă pe care părinţii mei o amânaseră de la 7:30 cu un an în urmă la 10 seara în acea vară . O vară întreagă m-am întors seară de seară cu ea acasă . Şi tot drumul , de la pietre până în Obor , ea nu făcea decât să îmi vorbească despre tine , fie că vroiam , fie că nu vroiam , iar adevărul gol-goluţ era că nu vroiam să aud de tine , ci de cel care îmi plăcea mie , C.A. , despre care puteam să aflu diverse de la ea . Dar pe ea nu o interesa . Desigur , îl ştia şi pe acela din vedere , dar nu era decât un fel de cocalar îmbâcsit pentru ea , aşa că ignora inconştient orice tentativă a mea de a obţine informaţie despre el . Făcea ce făcea şi schimba subiectul , aproape în mod constant întorcându-l spre tine şi ceilalţi . Îţi poţi imagina la ce nivel de saturaţie putuseră să ajungă urechile mele ? Toată ziua M. în sus , M. în jos de la prietena mea , iar seara primeam acelaşi tratament în doze chiar mai mari de la această nouă fată care intrase în viaţa mea într-un mod atât de neasteptat şi straniu . Iţi poşi , de asemenea , imagina că a trebuit să o fac pe intermediarul între E. şi prietena mea , pentru că , în mod ciudat , cele doua nu îşi vorbeau în mod deosebit , chiar dacă E. ştia foarte bine că amicei mele îi placea de tine , nu mie . Dar ea pe mine mă umplea până la refuz de detalii , atât de mult , că am blocat folderul cu numele tău din mintea mea . Chiar şi acum am dificultăţi serioase în a-ţi rememora imaginea , chiar dacă te-am visat de sute de ori între timp . Nu îmi amintesc decât că îmi repeta într-una că erai un băiat tare ,tare ciudat , dar numai Dumnezeu ştie de ce erai tu un ciudat pentru ea .

N-am fost prietenă cu ea decât până undeva la începutul clasei a 10-a , în preajma balurilor . Ca două masochiste în toată regula , eu şi prietena mea am decis să mergem la balul vostru , fiecare pentru interesul ei . Îmi amintesc şi acum ce noapte horror a fost . Tu erai cu prietena ta artistă , al meu crush cu a lui . Iar amândouă eram devastate şi plânse până la umilire , pentru că de-asta te duci la baluri în Millenium , ca să suferi în tăcere după un bou sau un altul . Eram singure-singurele cuc , suspinând şi jelind după voi , fiecare cu gânduri de răzbunare pentru prietenele voastre pe care le consideram vinovate că v-ar fi vrăjit , păcălit , îmbrobodit în vreun fel necinstit şi necurat , mai ales că în ochii noştri erau amândouă nişte urâte cu strungăreaţă şi dinţi strâmbi , nespălate şi deşănţate , slăbănoage şi deşirate la care nu se putea uita nici dracul , darămite voi , băieţii visurilor noastre ? Desigur , acum la 30 de ani , râd de mă prăpădesc când îmi amintesc aceste întâmplări , dar ce putea şti inima unei fete de 16-17 ani , când tot ce îşi dorea ea era puţină mângâiere gingaşă şi drăgălaşă , pe furiş sau chiar în văzul tuturor , numai aşa , de ciudă , să moară celelalte ofticate , inamicele , duşmancele şi rivalele ? Am asistat la adevărate scene de bătaie , păruială şi lupte în nămol între colegele de liceu pentru nişte băieţi atât de meschini , că ţi se întorcea stomacul pe dos. Îmi este aşa de ruşine să admit acest lucru despre mine , dar şi eu am fost una dintre aceste fete psihopate , dar în apărarea mea voi adăuga că nu am ajuns niciodată la păruială . Totuşi , am nutrit sentimente profunde de invidie şi răzbunare pentru rivalele mele un an mai târziu , când am sfârşit într-o prietenie nesănătoasă cu primul nebun în mâinile căruia am picat şi de care m-am vindecat mulţi ani mai târziu . Dar în acea noapte a balului tău de absolvire , când mintea şi inima mea nu fuseseră pe deplin corupte , când mă ciocneam cu tine de duzini de ori pe scările alea strâmte din clubul ăla , impresia mea generală continuă să fie aceea că eram un fel de avocat al apărării , sau un misionar trimis să te convingă în legătură cu ceva . Uite că mă conectez , în sfârşit , cu emoţia şi credinţele şi ecourile de atunci . Se pare că atunci eram de părere că , dacă tot mă întâlneam atât de des cu tine , în timp ce ea nu o făcea la fel ca mine , poate luai cumva aminte măcar de fiinţa mea şi aşa ai fi putut să o observi şi pe ea . Prezenţa de spirit , credeam eu , putea lucra şi prin influenţă . Mi se părea că aşa interpretam eu aceste sincronicităţi dintre noi .

Dar s-o lăsăm baltă cu balul şi să mergem mai departe cu povestea că înainte mult mai este . Am pus deja cărţile pe masă şi am recunoscut că mi-am petrecut o bună parte din clasa a 10-a dând târtocoale de una singură stabilimentului tău şcolar ca să mă intersectez , cică întâmplător , cu C.A. Nici nu era greu , scurtam sau lungeam drumul până la piaţă , să iau pâine , cartofi şi tot felul de alte produse pe care le foloseam ca scuză ca să mă hârjonesc şi să mă hlizesc de gardul de la voi . Şi când a început vacanţa pentru faza naţională a olimpiadei de limba română , aceste vizite s-au înteţit într-un mod aproape absurd şi ridicol , fără să fiu de vină în mod expres . Nu avusesem noroc în acel an de profesor decent la română , aşa că pregătirea o făceam mai mult de una singură . Cea dintr-a 9-a , foarte cumsecade şi deşteaptă , era în concediu de maternitate . Predase şi la voi înainte să vină la noi . Printr-un concurs de împrejurări , profesoara mi-a recomandat să fac rost de materia pentru anul meu de la o tipă din liceul tău , pe care o cunoşteam personal . Uite aşa am fost „nevoită” să trec mereu pe la ea în timpul orelor de curs , pentru un nou material , că nu putuse să mi le dea pe toate deodată . Şi ea se pregătea pentru acelaşi concurs . În plus , era şi în an terminal , deci în aceeaşi generaţie cu tine . Săptămâni la rând a fost un du-te-vino pentru mine pentru aceste foi . Dealtfel , acela a fost şi singurul an în care am luat un premiu la faza naţională , deci bănuiesc că a meritat efortul . Te întrebi dacă îmi părea rău că băteam aşa drumul , ca o destrăbălată fără casă ? Ba bine că nu . M-am întâlnit cu C.A. cu fiecare ocazie , dar nici pe tine nu te ratam din aria mea vizuală , chiar dacă nu pe tine te căutam să te mănânc din priviri .

Şi apoi aţi plecat aproape toţi . Şi nimic nu a mai fost la fel . Au apărut alte crush-uri , alte poveşti , alte întâmplări . Îmi amintesc foarte puţine despre următorii doi ani la pietre , în ceea ce te priveşte . Probabil că te vedeam ocazional , în weekend-uri şi pe timpul verii . Trebuie să mai fi fost pe acolo , pentru că fata asta te-a iubit şi căutat până a plecat la facultate în 2007 . În orice caz , eu nu am mai fost singură după ce ai plecat tu . Te întrebi dacă am iubit pe aceşti noi oameni din viaţa mea ? Atunci sigur că aşa credeam , dar o iubire care te face isteric nu poate fi iubire , aşa că acum nu mai cred că am iubit pe nimeni , niciodată . Dar aşa cum tu faci un capitol consistent în existenţa mea , aşa o fac şi alţii . Poate capitole chiar mai vaste , mai dureroase şi mai dramatice .

Ce rost mai are să îţi povestesc despre zecile de întâlniri de la pietre , din Dreams şi din Stuf ? Să trecem direct la facultate . Nu am ştiut niciodată unde te-ai dus , ce facultate ai urmat , ce specializare . Nu am ştiut niciodată ce planuri de viitor aveai , ce visuri şi aspiraţii , ce năzuinţe . Ce vroiai să te faci când erai mare . Nici acum nu am nici cea mai vagă idee despre cine eşti în realitate . Dacă eşti sau nu genul de băiat care s-ar băga sub maşina cu skate-ul ca să mai înşurubeze la toba pe care l-aş prefera de un milion de ori genului de om îmbrăcat în costum Armani , fără tangenţe cu departamentul service . Nu m-ar deranja dacă ai fi un bun agent de vânzări . Te-aş lăsa să îmi vinzi gogoşi despre aceşti doi ani , numai să le faci delicios de credibile . Ca să te iert , câteodată îmi imaginez că eşti gigolo întreţinut de femei în vârstă de pe întreg mapamondul , cu care te afişezi la Intercontinental şi cu care te perfecţionezi în artele amorului fizic , lucru care nu m-ar deranja . Măcar aşa ai putea trece cu vederea că eu sunt o fostă videochat-istă . Şi câteodată îmi imaginez că nu eşti decât un simplu băiat de la ţară care a căzut în vreun canal în copilarie , ca şi-a văzut moartea în faţă , că a rămas cu această abilitate de a se decorporaliza după întâmplare şi care suferă de hernie la disc după ce viaţa nu s-a dovedit chiar aşa de mirobolantă , cu toate că tu erai decis să o iei în piept cu tot curajul când ai plecat la facultate . Vorbesc despre tine sau despre mine ? Despre tine nu am făcut decât să bănuiesc că te-ai dus în Bucureşti , la Politehnică şi că locuiai în Regie , ca atâţia alţii . Ultima informaţie despre tine am obţinut-o tot după o întâlnire sincronizată . Prietena mea nu te mai iubea deja de ceva timp . De fapt era împreună cu un individ care mă făcea scorpie într-un mod neobişnuit de pozitiv , fără să omită să mă facă şi nebună pe deasupra . Îmi spunea cum putea o fată ca mine să fie cu un tolomac ca cel cu care mă afişam . Era în 2008 , pe timp de vară . De fapt , cred că bătea spre toamnă , în perioada restanţelor . Trebuie ca tu să fi fost licenţiat în acel moment , dacă nu cumva te-ai făcut farmacist . A treia fată din grup era împreună cu acest tip , E.A. , care îşi dădea restanţele . Noi locuiam în Grozăveşti pe timp de vară şi acceptaserăm să îl cazăm pe durata examenelor . În tren , în drum spre noi , s-a întâlnit cu tine . A intrat în vorbă cu tine pentru că te recunoscuse de acasă , chiar dacă nu frecventaserăţi acelaşi cerc de cunoştinţe . I-ai spus că locuiai cu prietena ta de atunci cu chirie într-o garsonieră , că lucrai , că erai OK . I-ai zis şi despre facultatea pe care o urmaseşi , dar pur şi simplu nu îmi amintesc care era . Băiatul ăsta ne-a pasat mie şi prietenei mele toata informaţia . Aşa am aflat că tu crescuseşi , că erai băiat mare sau pe cale de a deveni matur , cu job şi chirie de plătit . Ne-am întrebat dacă mai vindeai şireturi şi toate celelalte . Îmi amintesc că , după aceste veşti despre tine , am întrebat-o pe amica mea dacă l-ar părăsi pe prietenul ei de atunci în caz că tu ai veni la ea ca să fiţi împreună . S-a gândit doar foarte puţin şi a spus :
– Nu , nu l-aş părăsi . Cred că mi-a trecut de M.

Eu am crezut-o atunci . Nu am mai fost prietene după acea conversaţie . Prietenia noastră a durat cât timp i-a plăcut ei de tine . Dar mie de ce nu mi-a trecut ? De ce , acum că sfârşesc povestea , simt acest gol imens în stomac şi mi se umplu ochii de lacrimi şi inima de tristeţe şi amărăciune ? De ce mă simt ca şi cum absenţa ta din viaţa mea echivalează cu un membru amputat ? De ce doare aşa de tare ? De atunci nu am mai ştiut nimic de tine . Îmi amintesc că , totuşi , îmi aminteam ocazional de tine , că mă întrebam despre soarta ta şi că păstram o poză haioasă cu grupul vostru în calculator , găsită numai Dumnezeu ştie unde şi pe care o scoteam de la naftalină ori de câte ori mă apuca dorul de voi . Acum , când mă apucă , rog al treilea ochi să îmi permită să privesc în cartea vieţii tale , dacă ochii mei fizici blegiţi de soartă nu mai pot urmări .

Şi asta a fost rezumatul a tot ce a fost atunci .

Baza de date „who is the real Zburătorul”, partea a 4-a

 Gemenii  Comentariile sunt închise pentru Baza de date „who is the real Zburătorul”, partea a 4-a
Noi 192017
 

Această parte îşi are începutul aici şi va fi reînoită cu alte câteva subpuncte în zilele următoare.

1. Îmi amintesc mai ales despre următoarea întâmplare pe care nu reuşesc să o plasez în timp , dar bănuiala mea este că s-a petrecut în vara lui 2005, în preajma BAC-ului, pentru că mi-o amintesc şi pe acea Amy de origine americană căreia îi povesteam despre tine şi care folosea termenul de „stalker” ca să descrie ce făcusem . Adică următoarea faptă . Aveam încă din clasa a 6-a un aparat foto pe film , ca alea de unică folosinţă , dar în orice caz , suficient de bun să surprindă pe film momente şi aminntiri . Pe voi vă ştiam deja de doi ani şi ştiam deja că acea vară avea să fie ultima cu voi în preajmă , pe la pietre , ştiam că urma să plecaţi la facultate şi tot aşa. De aceea prietena mea care te plăcea în secret a decis să cumpere film pentru aparat ca să avem la mână şi aminntiri vizuale şi materiale cu voi , nu numai amintiri mentale care se şterg din conştiinţă şi se uită. V-am urmărit peste tot ca să ne facem curaj şi să prindem momentul potrivit pentru a vă imortaliza pe film . Îmi amintesc că „v-am încolţit” în skatepark , că era mai pe seară , că voi eraţi doar câţiva din grup , dar dacă erai tu era suficient să o ducem la capăt. Îmi amintesc că noi eram singure , că ne aşezaserăm pe băncile de sus , de pe bază , că ne-a luat o căruţă de ani să ne facem curaj şi că eu am fost cea care s-a încumetat pentru că aveam ochiul format pentru fotografie. Îmi amintesc că am scos camera din rucsac şi că a făcut un zgomot grozav de tare când am apăsat pe shutter. Îmi amintesc că voi toţi v-aţi întors cu capul spre noi, ca şi cum aţi fi auzit nesuferitul zgomot şi că eu am ascuns repede aparatul în ghiozdan, că ne-am ridicat ruşinate şi că am luat-o la sănătoasa pe scări, în sus, fără să ne mai uităm înapoi . Uite mai jos poza de atunci, pe care am developat-o anul trecut şi pe care i-am dat-o şi lui D.M. Mi-e tot una dacă o fac publică sau nu . De fapt, o fac dinadins, pentru că m-am săturat până peste cap să protejez identităţi , să scutesc diverşi indivizi şi să nu le rănesc emoţiile şi tot aşa. Oricum am înţeles că poza este neclară şi, ca atare, semnalmentele voastre nu sunt de recunoscut . Şi chiar dacă ar fi şi te deranjează , make me take it off . Vino şi obligă-mă . Hack-ueşte-mi site-ul şi şterge-o . Măcar aşa aş şti că tu chiar eşti real .

2. Nici următoarea întâmplare nu reuşesc să o plasez în timp , chiar dacă face parte din suita de întâmplări care mă îndeamnă acum să te identific cu Zburătorul meu . Dar trebuie să fi fost pe timp de vară , cât timp ai fost împreună cu nu mai ştiu cine din Arte ? Întreb pentru că nu îmi amintesc numele ei , chiar dacă atunci îl ştiam . Această biată fată s-a ales cu o sumedenie de sudălmi şi blesteme pe bune de la prietena mea care nu s-a dat în lături să dea o fugă la vrăjitoare ca să îşi schimbe norocul în privinţa ta . Te întrebi dacă îmi tremură mâinile să scriu despre astfel de lucruri public ? Ia-o ca pe literatură dacă nu îţi place ce citeşti , dacă eşti de părere că nu am niciun drept să divulg secretele altuia , dar povestea mea e genul de poveste care surprinde răul pe care ni-l facem unul altuia , inconştient sau perfect conştient . Mai bine de zece ani mai târziu şi un atac cerebral în palmares , eu sunt cea care îşi cere iertare şi se roagă şi pentru tine doar pentru că am devenit mai conştientă de mersul lucrurilor , de energie , de sinele interior , de viaţă , de karma şi de tot . Iar tu nu cred că poţi să îţi imaginezi câtă ură a fost canalizată în direcţia ta şi mai ales în direcţia prietenei tale din timpul liceului , doar pentru că, dragul meu M., nu ai observat toată viaţa din jurul tău . Cu ce eşti tu de vină ? Ştiu şi eu ? Un om îndrăgostit este unul dintre cei mai periculoşi oameni , mai ales când nu îi sunt împărtăşite emoţiile . Iar eu mă aflu acum , din nou , în pielea unui astfel de om , la un pas de tentaţia de a blestema şi ocărî şi înjura şi urî . Păcat de poveste . Acum îmi pare rău că am intrat în acest capitol al urii şi al blestemelor , când scrierea mea trebuia să aibă o notă mai degrabă şăgalnică şi nostimă .

Aşadar , trebuie să fi fost vară , probabil în 2004 dar nu sunt sigură . Am menţionat într-o parte anterioară că eu şi familia mea ne mutaserăm într-o nouă locuinţă în toamna lui 2003 , în Obor , foarte aproape de intersecţia cu Şcolilor , la etajul patru cu vedere în stradă . Îmi amintesc că dormeam blană , în izmenele mele de vară , pe canapeaua din sufragerie , inconştientă de tot ce era în jur , ca în timpul somnului . Îmi amintesc că m-am trezit brusc , că am făcut ochii mari şi că m-am îndreptat ca o somnambulă teleghidată spre balcon . Îmi amintesc că m-am uitat în jos şi că te-am văzut pe tine trecând prin faţa blocului meu , cu un rucsac în spate , negru şi slăbănog ca de obicei . Apropo de asta , la ştrand sau la Dunăre nu ne-am intersectat niciodată . Îmi amintesc că am ridicat nepăsătoare din umeri , cu ochii umflaţi de somn şi că m-am întors să mă culc , dar că , la ceva timp după aceea , m-am trezit la fel de brusc şi că m-am dus din nou pe balcon ca să te văd făcând cale întoarsă cu acelaşi ghiozdan în spate . Nu ştiu dacă , pe moment , am presupus că te duceai la prietena ta despre care am vorbit mai sus şi nici nu ştiu de ce am crezut că ea locuia vizavi , dar probabil că o văzusem prin cartier . Acum că scriu , toată această informaţie pare atât de neclară şi imprecisă , că cine mai ştie care este adevărul ? În orice caz , iată un exemplu de sincronicitate perfectă în întâmplarea de mai sus .

3. Următoarea întâmplare este singura care a determinat sorţii să ne pună faţă în faţă pentru câteva minute , context în care ţi-am auzit pentru prima oară vocea cu adevărat , exceptând zecile de escapade nocturne din ultimii doi ani , a căror autenticitate o contest până la proba contrarie . Cu toate că povestioara este nostimă şi drăgălaşă , ea nu a fost declanşată de mine , eu neavând nicio implicare propriu-zisă . Prietena mea a fost cea care a declanşat evenimentul . Te plăcea deja de atâta amar de vreme , fără ca tu să vezi şi să faci ceva în privinţa asta . Niciun „Bună” , niciun „Ce mai faci?” , niciun „cum te cheamă?” , absolut nimic , niciodată în cei câţiva ani de urmărire generală pe bază , pe la pietre şi aiurea . Şi cum nu dispunea de curajul necesar să iniţieze ea discuţia , mai ales când tu nu erai niciodată singur , prietena mea şi-a cântărit toate opţiunile posibile şi a găsit , în cele din urmă , cea mai simplă şi mai la îndemână soluţie ca să te abordeze . Ştiam deja despre tine de ceva vreme că făceai comerţ cu tenişi şi şireturi pentru puştii de la pietre . Asta a fost şi pretextul ca amica mea să te bată pe umăr într-o seară de vineri în ultra-populatul Nox , într-un nu mai ştiu care an , într-o nu mai ştiu care vară. Sau poate toamnă sau poate altceva , dar îmi amintesc cu precizie că erai îmbrăcat cu un hanorac negru când te-a abordat , că păreai tare obosit , ca şi cum tocmai ce te întorsesei de la drum lung , de altfel aveai o geantă cu diverse lângă tine . Îmi amintesc de gălăgia specifică locului , de faptul că ea a trebuit să îţi repete de vreo trei ori ce vroia din cauza zgomotului , îmi amintesc că a trebuit să te apleci din umeri cât erai tu de înalt ca să auzi ce spune şi că eu urmăream întreaga scenă de la câţiva paşi mai încolo , în tăcere, dar cu curiozitate . Îmi amintesc că atunci a fost prima oară când ţi-am coborât persoana de la statutul de zeu la cel de puşti descurcăreţ care suprataxa pe ceilalţi pentru o pereche de şireturi groase , aşa cum de altfel nu te-ai sfiit să faci şi cu prietena mea, căreia i-ai cerut 20 de lei pentru produsul tău , în timp ce eu găsisem cu 4 lei acelaşi model pe la magazinele din oraş . Dar ce are a face ? Important era că ea îşi făcuse acest curaj să îţi vorbească . Acum că acest pas fusese înfăptuit , care putea fi următorul ? Că doar nu era să cumpere şireturi de 20 de lei de la tine toată ziua .

Soarta a fost favorabilă în acest sens chiar a doua zi . Eu , ea şi a treia am decis să ne întâlnim mai devreme pentru o bârfă , doză de cola şi tot restul specific fetelor , uite-l pe ăla ce simpatic este , dar uită-te la ălâlalt , etc . Ne-am luat sticla de Cola pe care o făceam poşta de la chioşcul din colţ şi ne-am îndreptat spre bază , unde v-am găsit pe voi , în grupul ăsta restrâns în care păreaţi să nu acceptaţi pe nimeni niciodată . Ştiu că sunt aspră când zic asta , dar cam aşa ne era percepţia atunci . N-am coborât , dar nici nu am plecat , de dragul ei , care vroia să te mai vadă o dată . Tu , în schimb , ai făcut acest lucru pe care nu îl mai făcuseşi până atunci , în atâţia ani de zile de copilărit piatră în piatră . Ne-ai văzut şi ţi-ai adus aminte de noi .

– Sunteţi fetele de aseară , ai strigat la noi de jos , de pe bază . Pot să vin să beau o gură de Cola ? te-ai autoinvitat tu .
După ce că taxaseşi 20 de lei pe o pereche de şireturi cu o seară în urmă , mai vroiai acum şi Cola pe degeaba . Dar mai încape îndoială că nu vroiam să urci la noi ? Ba bine că vroiam . Ba vroiam noi chiar mai mult de atât . Şi aici îmi amintesc cum tu , zeul de M., te-ai desprins de grupul tău de zei olimpieni , cum te-ai coborât pe pământ printre muritorii de rând care eram noi , feţele de lut . Îmi amintesc aşa de bine , de ce oare , Doamne drag ? De ce să se fi imprimat această amintire atât de mult în mintea mea ? De luni de zile fac eforturi considerabile să provoc o retrocogniţie ca să retrăiesc acest episod , doar ca să am o vedere mai amplă a desfăşurării evenimentului , ca să identific cu mai multă precizie momentul exact când nu am mai ascultat de legea prieteniei care îmi dicta de ani de zile că nu aveam voie să mă îndrăgostesc nici măcar de febleţea vreunei prietene de-ale mele , darămite de iubitul ei . Când ţi-am permis să mi te strecori în suflet şi să îmi fii drag ? Că nu mai încape îndoială că mi-ai fost drag încă de atunci . Îmi dau seama acum , după felul în care povestesc aceste copilării , după cum mă îmbujorez şi după cum îmi tremură vocea şi mă entuziazmez .

Toate astea le observam în timp ce te priveam urcând scările în fugă spre noi .

– Ce faceţi , fetele ? a fost singurul lucru pe care ni l-ai adresat vreodată , în această zi pe care iar nu îmi amintesc când să o plasez în timp , cu toate că pare aşa de importantă din habar nu am ce motive .

Aşadar , cu asta ne rasplătea cel de sus pentru toată admiraţia secretă ce ţi-o purtasem atâţia ani de zile . Cu un „Ce faceţi , fetele?” şi cu spectacolul făpturii tale slăbănoage şi negricioase bând Cola în faţa noastră pentru un minut sau două . Nici nu îmi amintesc dacă ţi-am răspuns ceva sau nu . Trebuie să fi fost vreun ‘Bine’ , ceva . Îmi amintesc că eu tăceam dinadins pentru ca amica mea să se bucure de moment . Şi a făcut-o pe deplin . Singurul moment de interacţiune cu tine , pentru că , după ce ţi-ai băut gura de Cola , ai plecat şi dus ai fost . Nu au mai urmat alte „Ce mai faceţi, fetele?” după aceea , cu toate că ne-am mai întâllnit de atâtea ori între timp . Dar şi de partea noastră dispăruse iar curajul . Cu toate astea , soarta nu ţine întotdeauna cont de preferinţe personale şi de mofturi . Are ea o socoteală de încheiat cu fiecare şi nu se dă în lături să folosească pe unul sau pe altul ca să îşi îndeplinească planul pentru noi . Motiv pentru care sincronicităţi au mai existat cu nemiluita , punându-mă cel puţin pe mine la locul potrivit , la momentul potrivit pentru o întâlnire întâmplătoare cu tine .

4. Şi cum să nu fie un exemplu de sincronicitate următoarea întâmplare, când ea este o dovadă vie că Universul lucrează cu precizie perfectă pentru ca tu să fii martor la un eveniment sau altul , dar de o vădită importanţă pentru tine ? Zic că pentru tine este important pentru că tu asişti la întâmplări , nu altul care îţi ţine locul . Am asistat la atâtea astfel de sincronicităţi cu tine , convinsă fiind că ele se adresau prietenei mele care te plăcea pentru care eram un simplu locţiitor sau un mesager . N-am luat niciodată aceste păţanii prea personal , până acum doi ani când am început să le privesc din altă perspectivă . Următoarea circumstanţă s-a întâmplat în ziua afişării rezultatelor la BAC , în 2005 , când aţi terminat atâţia dintre voi liceul . Eu şi prietena mea deciseserăm să dăm o fugă până la voi la liceu să ne informăm în privinţa performanţelor voastre şcolare . Noi tocmai ce terminaserăm clasa a 10-a . Pe toată perioada acestui an eu iubisem în secret un coleg de liceu cu tine , dacă nu chiar de clasă , pe care îl cunoscusem cu un an în urmă , la începutul verii lui 2004 şi care locuia la numai câteva blocuri de mine şi pe care întâmplarea făcea să mi-l scoată foarte des în cale , în tot felul de contexte şi coincidenţe . De aceea , în ziua afişării rezultatelor , amândouă veneam la voi cu interese personale . Ea pentru tine , eu pentru C.A. Stabiliserăm o oră undeva la prânz , chiar în faţa liceului pe care eu , cel puţin , îl cunoşteam atât de bine din cauza atâtor motive atât de stranii şi ridicole dacă ar fi să le descriu din perspectiva adultului raţional de azi . În fine , îmi amintesc că eu am întârziat un minut sau două la întâlnire , în timp ce ea venise mai devreme tocmai să nu rateze vreo posibilă intersectare cu tine . Aştepta deja de ceva timp când am ajuns eu acolo . Şi când am ajuns întâmplarea a făcut ca tu şi alţi colegi de-ai tăi, probabil printre care mi-l amintesc pe M.L. tocmai să veniţi din spatele liceului , unde îmi amintesc că era intrarea pentru elevi şi unde se şi afişaseră notele . Scena asta a rămas aşa de bine imprimată în memoria mea . Erai la fel de negru şi slăbănog ca de obicei , dar extaziat şi fericit pentru acel 5 luat la fizică , nota care îţi facilita luarea BAC-ului cu brio , lucru pe care nu încetai să îl strigi în gura mare . Cum naiba să fi făcut întâmplarea să asist şi eu la acest mic succes al tău din acea zi , mai ales când nu tu erai persoana de interes pentru mine ? De ce nu a făcut întâmplarea să dau nas în nas cu cel de care îmi plăcea mie care nu era pe nicăieri de găsit ? Dar dacă aş fi întârziat chiar şi cu numai 3 minute la întâlnire ? Aş mai fi avut eu despre ce să scriu acum ? Aş mai fi avut eu de unde să îţi ofer ţie vreun motiv de bucurie în mommentul de faţă? Dar de unde să ştiu eu dacă te bucuri sau nu ? Câteodată sunt conştientă de emoţiile tale , indiferent de distanţa dintre noi , dar de şi mai multe ori nu sunt . Sau sunt confuză pentru că , în timpul acestor episoade , e ca şi cum aş gândi cu două minţi , ca şi cum m-aş transpune în mintea altuia . Nu ştiu cum să mai zic că este . Dar uite că nota ta la fizică mi-a permis în urmă cu doi ani să te caut pe net , la rezultatele de la BAC de pe Edu , ca să îţi aflu numele întreg , pentru că aş fi putut să jur că te chema Scarlat în loc de Măr Pădureţ şi Daniel în loc de A. Apropo , ştii că până şi numele tău înseamnă bărbat puternic ? Dacă ţi-ai despica numele literă cu literă , cabalistic , ai vedea că numele tău semnifică „Cel mai mare decât noi toţi” , în timp ce ridicola ta poreclă conţine o referinţă la numele unui arhanghel . Zic şi eu , pentru că mesajele de la subconştientul meu conţin multe astfel de trimiteri fonetice . Te întrebi cumva dacă aceea a fost ziua când ţi-am aflat numele ? Nu , îl ştiam din ani anteriori , din alte întâmplări despre care voi scrie în curând . Şi pentru că îţi ştiam deja numele , nu ne-a fost greu mie şi prietenei mele să te găsim pe liste şi să ne minunăm la vederea notelor tale . Mai să fie , trei de 10 şi un 5 ? Nu prea rău , ursitule , că eu nu m-aş mai amesteca în prezent cu un prost , la acel 9,88 luat de mine la BAC , doi ani mai târziu , chiar şi după o operaţie de apendicită suferită cu trei săptămâni înainte de începerea examenului . Despre al meu crush C.A. nu insist prea mult . L-am căutat şi pe acesta în urmă cu doi ani , iar tu te descurcaseşi mult mai bine .

5. Drăgălaşă întâmplarea de mai sus , aşa-i ? Dar nu mai drăgălaşă cea care urmează , care s-a petrecut la foarte scurtă distanţă de cea anterioară . Am mai menţionat pe ici , pe colo că sora mea a terminat liceul în aceeaşi generaţie cu tine . De fapt , acesta fusese motivul pentru care era să întârzii şi să ratez întâmplarea de mai sus . O acompaniasem pe ea de dimineaţă la afişarea rezultatelor la liceul nostru de tocilari . Cum ea avusese o înclinaţie deosebită pentru geografie de-a lungul şcolii , este de la sine înţeles că a optat pentru această facultate după BAC . Toată familia a însoţit-o la înscrieri , inclusiv moţul de mine . Se putea să nu mă fi dus şi eu să văd Bucureştiul pentru prima oară ? Îmi aduc aminte despre acest detaliu , cum că aş fi vrut să profit de ocazie ca să vizitez şi SNSPA-ul , universitatea la care mă decisesem să merg încă din clasa a 8-a şi la care m-am dus în cele din urmă , hotărâre care nu a făcut decât să marcheze începutul declinului intelectual al minţii mele . Dar despre acest subiect aş scrie o carte întreagă , aşa că aş face mai bine dacă m-aş întoarce la ce mă interesează în momentul de faţă . Nu are niciun rost în a consemna în scris detaliile legate de drumul cu trenul , de călătoria cu autobuzul , cu metroul şi cu piciorul . Important este că ne găseam cu toţii , în sfârşit , în clădirea facultăţii de geografie , de la Universitate . Nu îmi amintesc de ce grupul nostru de patru se despărţise şi de ce se făcea că o urmam doar pe sora mea pe nişte scări în spirală şi strâmte , în jos spre un nivel inferior . Tot ce mă înconjura este atât de şters şi estompat în amintirea mea . Nu ştiu decât că , undeva la mijlocul scărilor , am dat nas în nas cu tine . Tu urcai , eu coboram . Am trecut unul pe lângă altul , fără să ne salutăm , fără să ne privim , ca doi complet necunoscuţi ce eram . Chiar şi aşa , după ce m-am îndepărtat cu o treaptă sau două de tine , am întors capul să te privesc . Nu ştiu să zic acum dacă şi tu ai făcut la fel , dar intuiţia îmi spune că aş inventa dacă aş răspunde cu „da” la această dilemă . Din nou , eu am citit cu totul altceva în aceasta ciocnire atât de întâmplătoare cu tine , în condiţii atât de greu de controlat în comparaţie cu fugăreala de acasă , unde ştiam că te pot găsi atunci când o însoţeam pe prietena mea în escapadele noastre . Dau eu prea multă importanţă acestei sincronicităţi ? Are ea vreo semnificaţie ascunsă pe care nu înţeleg eu acum , aşa cum poate nu am înţeles nici atunci ? Şi cum să fie aşa, când tu şi cu mine suntem atât de străini unul de altul ? Atât de străini . Nu zic diferiţi , pentru că nu ştiu nici măcar un meme despre persoana ta ca să pot afirma că nu semănăm . Poate semănăm , doar că nu avem cunoştinţă unul de altul . Eu cel puţin nu am cunoştinţă de tine , ceea ce face ca noi doi să nu fim pe picior de egalitate , aşa cum îmi place mie să mă amăgesc de una singură .

Cu această întâmplare , se cam termină şirul de povestioare memorabile care te-au implicat pe tine în mod direct . Cu toate astea , mai sunt o duzină de alte detalii pe care mi le amintesc şi pe care le voi menţiona aşa cum îmi vin în minte , trecând peste factorul cronologic .

Baza de date „who is Zburătorul”, partea a 3-a

 Gemenii  Comentariile sunt închise pentru Baza de date „who is Zburătorul”, partea a 3-a
Noi 182017
 

Zburătorule ,

După o scurtă digresiune în tărâmul spiritului din articolul anterior , mă întorc cu astă ocazie la lucruri mai lumeşti , la amintiri din trecutul atât de îndepărtat , la aceste întâmplări atât de copilăreşti aparent uitate , dar evident că încă atât de vii în mintea mea conştientă şi inconştientă. Aşa că să trecem de îndată la depănat amintiri .

Rămăsesem cu povestea în toamna lui 2003 , când eu şi prietena mea am început liceul , eu la unul de tocilari , ea la sportivi . În aceeaşi perioadă , eu şi familia mea am decis să ne mutăm din camera de cămin în care locuisem de la întoarcerea din Turcia , cât a durat şcoala generală pentru mine , într-un apartament mai mare , mai mult pentru ca eu şi sora mea să nu avem conflicte în timpul tocitului . Aşa că ne-am mutat cu chirie undeva într-o zonă tare nostimă , dacă ar fi să dau vreo semnificaţie acestui detaliu de dragul poveştii . Cu toate că acum locuiam mult mai departe de blocul tău , noua locaţie mi-a permis să dau mai des câte o fugă pe la tine pe la liceu , când eram în „vacanţa” de studiu pentru faza naţională la olimpiada de limba română la care am participat şase ani la rând , dintr-a 7-a până într-a 12-a . Din punctul ăsta de vedere , mărturisesc că am făcut o şcoală tare frumoasă , pentru că o lună şi jumătate aveam scutire de la inspectoratul judeţean , pe al doilea semestru , ca să mă pregătesc pentru olimpiadă , perioadă pe care o foloseam îndeobşte ca să mă îngrop la bibliotecă printre cărţi care îmi vorbeau despre manifestarea sacrului în profan , despre epifanii şi hierofanii , despre iniţiaţi şi Shambala şi Shangri-la , despre al treilea ochi , despre cosmogonie şi despre teogonie , despre miturile originare şi simboluri , despre motive recurente şi arhetipuri , despre tot ce îmi face pieptul să vibreze de încântare ca informaţie despre spirit , cu toate că eu nu făceam decât să învăţ despre Harap-Alb şi despre Prâslea cel Voinic şi merele de aur .

Mă întorc cu povestea în anul 2003 , boboacă la liceu . Nu am întârziat nici măcar o secundă să scanez orizonturile după colegi de liceu chipeşi şi populari . Nu mi-a fost deloc greu , mai ales pentru că aveam deja ceva informaţii din interior , de la sora mea , care învăţa în acelaşi liceu , cu doi ani în faţa mea . Ea a fost în aceeaşi generaţie cu tine , iar acest detaliu mi-a permis să te întâlnesc într-un context tare neprevăzut , pe scările de la facultatea de geografie , doi ani mai târziu , după ce aţi dat BAC-ul . Dar până atunci , nu m-am dat în lături să mă îndrăgostesc fără discernământ de toţi tipii din liceu care erau mai acătării . Şi aşa mi-a plăcut mie de un număr impresionant de indivizi , că acum am dificultăţi în a-i individualiza şi rememora . Îmi amintesc de un oarecare tip căruia îi ziceam Jess sau Cabron , de un altul cu nume de militar care m-a condus acasă după un bal , nu ştiu precis care , dar acum , că mă gândesc mai bine , sigur nu a fost Balul Bobocilor , despre care îmi amintesc că a fost o mare porcărie . Îmi mai amintesc de un grup întreg de tipi tare simpatici din aceeaşi clasă şi de faptul că îmi plăcea de toţi în acelaşi timp , ca de un conglomerat care oferea servicii la pachet , în sensul că unul era mai înalt , altul era mai legat la trup , un altul avea frizura mai drăguţă , altul se îmbrăca mai frumos , iar altul părea mai amuzant sau mai deştept , etc. Separat , niciunul nu era perfect , dar împreună făceauu băiatul perfect . Dar dintre toţi , cel mai mult l-am iubit pe proful de matematică , un tinerel tare cumsecade , despre care eram ferm convinsă că mă favoriza din motive numai de dumnealui ştiute . L-am visat pe acest om , dacă nu la fel de des ca pe tine , în orice caz de mai multe ori decât mi-am visat părinţii , undeva pe locul al doi-lea ca frecvenţă şi intensitate .

Şi uite aşa mi-am petrecut eu clasa a 9-a , jonglând de la un crush la altul , de la o iubire trecătoare la alta . O căutam cu lumânarea , cu tot dinadinsul . Mă îndrăgosteam aşa, degeaba, doar de dragul de a fi îndrăgostită, pentru că îmi plăcea sentimentul , pentru că eram o masochistă , pentru că oricum nu am primit nimic în schimbul iubirii ăsteia copilăreşti oferite de mine . Am rămas pe toată perioada liceului o anonimă din punct de vedere sentimental . Nu am stârnit pasiuni ascunse , nu am făcut valuri , nu am produs nicio emoţie în niciun personaj de sex masculin , nu m-a băgat absolut nimeni în seamă , nici măcar un apropo sau un mişto . Nimic . Trebuie că îţi dai şi tu seama că toată această ignoranţă a energiei masculine atât de dragă mie la adresa umilei mele făpturi nu a făcut decât să creeze o sumedenie de blocaje şi complexe de inferioritate în mintea mea, şi aşa destul de vulnerabilă din cauza lipsurilor de acasă, şi aşa mai departe . Am pornit cu stângul în viaţă , la numai 16 ani , crezând că nu e nimeni acolo care să mă vrea , bun sau rău , deşi în privinţa asta răul nu a întârziat foarte mult să se manifeste . Da , sigur că acum , după atâta timp şi experienţă de viaţă , ştiu că ar fi trebuit să fi gândit şi simţit altfel în legătură cu viaţa . Dar puştii îşi doresc ce îşi doresc puştii , iar eu nu am fost cu nimic mai deosebită faţă de hoardele de adolescenţi de vârsta mea , din şcoala generală şi liceu . Pur şi simplu nu pot fi de blamată pentru că doream ca persoana mea să aibă un sens şi în context cu un băiat , că vroiam să iubesc , nu doar să tocesc pentru un ideal de viaţă din punct de vedere financiar , dar lipsit de importanţă pentru mine dacă aveam să mă bucur de „suces” de una singură. Ideea de singularitate , de unicitate a fost şi continuă să fie extrem de înfricoşătoar pentru mine . Iar timpul ăsta , bate-l vina , trece şi se duce şi nimeni care să îmi semene şi care să se adune cu mine după formula „1+1=2” sau „unde-s doi puterea creşte” nu mi-a apărut încă la uşă ca să se însoţească cu mine la bine şi la rău până ce moartea ne-o despărţi sau chiar întru eternitate .

Dar uite cum fac iar digresiune şi mă abat de la subiectul meu preferat , peste care este evident că nu am trecut , cu care încă nu m-am împăcat , la care încă mă întorc cu atâta disperare să caut răspunsuri plauzibile şi posibil spirituale la multe din evenimentele ulterioare din viaţa mea . Draga mea adolescenţă , te voi depăşi eu oare ? Voi merge eu oare mai departe ? Sau te voi suci şi te voi învârti de atâtea ori în mintea mea până ce am să scot din tine un nou „De veghe în lanul de secară” sau măcar o versiune mai prăpădită a „Romanului adolescentului miop” ? Şi pentru că m-am abătut atâta de la acest subiect , profit de oportunitate să îmi desfăşor şi mai mult talentul scriitoricesc . Nu am eu abilitatea de a mă abate şi de la tabelul cronologic ? De a-mi muta atenţia de la înlănţuirea logică a întâmplărilor ? N-aş putea eu oare să scriu cuvintele care îmi sunt puse în gură şi dictate de supraconştiinţa mea ? Şi nu pot eu oare să fac salturi în timp şi spaţiu , să mă întorc la acele momente care mă macină mai mult decât altele , chiar dacă asta ar însemna să scriu despre ele o dată şi încă o dată şi tot aşa, la nesfârşit . De aceea nu am să mai continui temporar pe linia cronologică a trecutului . Ce voi face în schimb va fi să fac un rezumat amplu al tuturor lucrurilor pe care mi le amintesc despre acele vremuri care te-au implicat pe tine .

Va urma săptămâna viitoare.

Freaks and Geeks

Baza de date „who is the real” Zburătorul, partea a 2-a

 Gemenii  Comentariile sunt închise pentru Baza de date „who is the real” Zburătorul, partea a 2-a
Noi 072017
 

Zburătorule ,

Mă furnică buricele degetelor de nerăbdare să ajung la cele câteva momente remarcabile din adolescenţa mea în care ai fost şi tu implicat . Mă agăţ de aceste momente , vreo 4 la număr , pentru că ele şi doar ele m-au determinat în prezent să te identific cu Zburătorul drag mie din visele mele . Dar ca să fiu pe deplin sinceră , mai sunt şi alte întâmplări din trecutul meu, cu alţi oameni care par mult mai plauzibile decât aceste doar 4 cu tine . Ca de exemplu , timp de vreo trei ani , de când am început liceul , m-am întâlnit cu acest băiat deosebit de chipeş în absolut fiecare zi , fie când mă duceam sau mă întorceam de la şcoală , pe orice drum o apucam şi la oricare oră , drumurile noastre se intersectau cu precizia ceasului elveţian , eu ieşeam dintr-un magazin ,iar el intra , eu plecam de la doza de Cola din Dreams , iar el venea , etc . Înţelegi tu . Nici măcar cu tine nu m-am întâlnit aşa de des , iar pe tine te căutam cu tot dinadinsul .

Dar nu pe el am început să îl visez lucid în urmă cu doi ani , ci pe tine . Asta înseamnă că pe tine trebuie să continui să te exorcizez din mintea mea , să rezolv orice problemă emoţională am căpătat din cauza ta, sau fie ce are să fie . Poate chiar tu eşti Zburătorul meu , iar eu îţi sunt cumva dragă încă de atunci , iar eu nu am văzut asta . Cine mai ştie ? Dar dacă ar fi să privesc în urmă , povestea asta face de un best-seller şi de un serial TV în genul serialului ‘Skins’ , pentru că a fost la fel de dramatică , o poveste aproape regizată într-un mod aşa de ridicol că pur şi simplu mie uneia îmieste imposibil să nu admit că toate lucrurile din viaţa mea s-au întâmplat după un fel de plan sau scenariu , că nimic nu a fost inutil , că toate s-au întâmplat pentru că trebuia să se întâmple, inclusiv atacul cerebral şi orbirea , pentru ca eu să ajung în punctul ăsta ca să mă trezesc spiritual , ca să înţeleg că povestea mea face subiect de carte şi că asta nu ar fi fost posibil dacă mi-ai fi zis „Bună” la 16 ani , când ne-am fi intersectat pe bază .

Am fi fost împreună de atunci , fericiţi sau nu , fără să mai fi zburat astral în prezent . M. , şi dacă ai fi venit la mine în 2012 , chiar înainte ca viaţa mea să ia direcţia către catastrofă ? Dacă mi-ai fi bătut în acel an la uşă sau mi-ai fi zis acel mult aşteptat „Bună” chiar şi pe FB , după ce am plecat în Irlanda ? Nimic din aceste detalii care fac povestea asta să fie cu adevărat fabuloasă nu s-ar fi întâmplat. M., şi dacă noi am putea fi eroi pentru o zi sau personaje de basm , ai fi în măsură să ierţi celor care ţi-au greşit în viaţa asta ? Ai putea să treci peste toată suferinţa , peste toate lipsurile cu care te-ai confruntat de-a lungul anilor , cu lipsa de sens , cu tot ? Tocmai în acest punct mă aflu eu cu povestea mea de viaţă .Nimic din povestea mea nu are sens dacă tu nu eşti real . Nu se va lega nimic , nici carte , nici film , nici dacă nu există şi o versiune a ta a întâmplărilor acestora care să o completeze pe a mea . Altfel , totul pare ca un joc al întâmplării , fără noimă , un fel de Wild Wild West în care să te ajute Dumnezeu să nu te afli în raza vizuală a pistolarilor .

Poate că exagerez şi eu cam prea mult, doar de dragul de a găsi un sens în adolescenţa mea atât de cenuşie şi singuratică . Vreau poate cu tot dinadinsul să te explic pe tine mai mult decât pe oricare altă persoană din viaţa mea a cărei prezenţă a fost cel puţin constantă de-a lungul anilor . De ce te visez pe tine de milioane şi milioane de ori ? De ce nu pe X, Y şi Z cu care am avut mult mai multe tangenţe ? De ce nu pe AC , coleg de liceu cu tine , de care am fost îndrăgostită până peste cap în clasa a zecea şi din cauza căruia găseam mereu scuze ca să dau pe la voi pe la liceu , doar ca să sfârşesc prin a mă întâlni cu tine ? Nu ne-am vorbit decât un singur minut în urmă, cu atât de mulţi ani în urmă şi , totuşi , ai fost cea mai constantă prezenţă din viaţa mea , cu toate că nu am vrut , ai fost mai mult forţat în viaţa mea , în existenţa şi realitatea mea curentă , în mintea mea şi în straturile profunde ale subconstientului meu .

Ani de zile am sfătuit-o pe prietena mea să te lase în plata Domnului , pentru că era evident că erai un măgar , un porc şi un nenorocit care nu o băga în seamă , care nu o vedea şi care o ignora . Şi pentru ce, Dumnezeule Mare, i-am luat locul acestei foste prietene ale mele , zece ani mai târziu , când povestea din adolescenţă părea de mult îngropată şi uitată ? De ce trec eu acum prin aceleaşi drame copilăreşti prin care a trecut ea atâţia ani de zile ? Că nu mai suntem puşti , M. , să ne fie frică de respingere , să ne mai ascundem după deget , să ne fie ruşine să mărturisim prostiile din trecut . Oamenii de 30 de ani se întâlnesc la o cafea , la un suc , la un drink de orice fel , îşi vorbesc , îşi mărturisesc păcatele , se amuză , se eliberează de trecut , se pupă pe obraz , poate că şi-o trag o singură dată să nu moară proşti şi plini de regrete şi apoi merg mai departe cu vieţile lor .

Eu mi-am făcut acest gen de curaj să îţi vorbesc , curaj pe care nu l-am avut când eram o puştoaică . Şi la ce bun ? Am primit înapoi aceeaşi tăcere de mormânt din partea ta , ca şi cum nimic nu s-a schimbat între timp . Şi tocmai din acest motiv sunt eminamente confuză în legătură cu această poveste . Şi uite că iar îmi dau lacrimile . Să fac sau nu un salt de credinţă că poate-poate s-o face lumină în colţul meu de Univers şi oi înţelege cine eşti tu pentru mine , Zburătorule ?

P.S.: Dar să te ferească sfântul să îmi zici un prăpădit de bună în vreun prăpădit de comentariu oriunde online, pentru că altfel strici povestea. Motiv pentru care, uite că închid secţiunea de comentarii. Nu am altă aşteptare decât să-mi baţi la uşă.

Baza de date „who is the real” Zburătorul, partea 1

 Gemenii  Comentariile sunt închise pentru Baza de date „who is the real” Zburătorul, partea 1
Noi 022017
 

Zburătorule ,

Câteodată mă simt aproape norocoasă că nu văd temporar , pentru că aşa pot evita să mă confrunt cu tot felul de chestii dureroase , că recitirea tuturor acestor scrisori pe care le compun de când m-am apucat de acest blog în urmă cu 10 luni , în ianuarie . Aproape că mor de ruşine când mă gândesc câte trăznăi am putut scrie aici , câte noţiuni conceptuale am uzat cu atâta uşurinţă şi gratuitate , lucruri pe care nici măcar nu le înţeleg în totalitate , ca proiecţie astrală/decorporalizare , vis lucid , telepatie , chakre ,energie , Kundalini , al treilea ochi , precogniţie şi retrocogniţie , sau chiar Dumnezeu şi suflet . Dar mai ales simt că am abuzat fără discernământ de noţiunea de ‘suflete gemene’ , fără să am habar la ce se referă şi cu ce se mănâncă . Timpul a trecut , iar mintea mea s-a deschis prea puţin către înţelegerea şi asimilarea acestor concepte , aşa că , în loc să mă simt mai împăcată şi liniştită , simt că toată energia asta s-a îmbuteliat în stomac şi intestine , constipându-mă şi rănindu-mă fără milă , făcându-mi maţele să se întoarcă pe dos , storcându-mi-le , apăsând pe ele, erodându-le de-a binelea . M., mi se face pur şi simplu rău când mă gandesc că tu eşti Zburătorul din visele mele . Sunt frântă . Pur şi simplu această probabilitate se află într-o contradicţie atât de puternică cu realitatea mea curentă cu care m-am obişnuit aşa de mult . Motiv pentru care am decis să şterg cu buretele tot ce am scris până acum pe blog şi să îţi povestesc despre trecut ,mai ales că pe acesta trebuie să îl exorcizez dacă vreau să primesc o şansă să merg mai departe cu viaţa mea . Îţi voi scrie despre toate lucrurile de care îmi amintesc care te-au implicat pe tine ca personaj . Pe cât posibil , voi descrie evenimentele în ordine cronologică , cu toate că simt că fac un act de înaltă trădare scriind despre aceste lucruri , pentru că nu eu te-am iubit în secret timp de 4 ani , ci prietena mea din copilărie . Sau poate de aceea trebuie să scriu cât mai mult şi mai detaliat , ca să mă eliberez odată pentru totdeauna de acest secret .

M-am mutat cu părinţii în zona catedralei în 1998 , după o excursie prelungită în Turcia cu familia , lucru care m-a determinat să renunţ la un an şcolar , pe care l-am repetat în 1998-1999 , clasa a 4-a . Cât timp am locuit în această zonă , adică până în 2003 , când am început liceul , nu am ratat nicio ocazie să mă învârt în jurul blocului tău , chiar dacă asta însemna să ocolesc tot cartierul ca să ajung la şcoală . Nu aveam nicio idee atunci că tu locuiai acolo , lucru pe care l-am aflat mult mai târziu . Nu îmi amintesc cu precizie când , dar în orice caz , după vara lui 2003 , când te-am văzut prima oară în skatepark . Dar până să te văd ,locurile în care umblai tu mă atrăgeau ca magnetul . Acum că scriu despre aceste lucruri , îmi vin şi mai multe amintiri în atenţie . Ca de exemplu , cum mă duceam la plimbare de una singură fără niciun motiv aparent prin Hipodrom , spre Microhală şi cum o luam mereu pe aleea aceea micuţă de lângă blocul tău care dă în spate , apoi pe la liceul tău , taman când ieşeaţi de la ore ,etc. Din cauza decalajului clasei a 4-a , ai fost cu doi ani şcolari în faţa mea , cu toate că nu eşti decât cu 6 luni mai mare decât mine . M., te-am urmat inconştient peste tot şi habar nu am avut că fac asta . Sau oare ? Eram fetiţa asta de clasa 4-a , la 12 ani , şi ştii ce făcea ea ? Se ducea zi de zi la librăria vis-a-vis de blocul tău şi la anticariatul de lângă catedrală şi la chioşcul de ziare să îşi cumpere revistele Popcorn şi Bravo , fie că era vară sau iarnă , doar doar s-o întâlni cu sufletul ei pereche . Serios , îmi amintesc că am măzgălit într-o duzină de jurnale toată această tristeţe a mea , imposibilitatea de a-l găsi pe acest băiat ca mine . Şi nu aveam decât vreo 12-13 ani în aceste pelegrinări sufleteşti ale mele . Toţi aceşti ani ai copilăriei şi ai pre-adolescenţei sunt foarte confuzi pentru mine . Am fost tocilara clasei , dar şi prima în topul preferinţelor colegilor mei de sex masculin . Ei mă plăceau , dar niciunul nu avea curaj să fie mai insistent . Aşa că a trebuit să fiu eu cea curajoasă să abordez un coleg de clasă în ajunul Sfântului Valentin din 2003 , numai de dragul de a avea pe cineva cu care să mă pup ( pentru prima oară ) şi de la care să primesc un ursuleţ, ceva în acea zi . Dar ce am făcut cu acest prim gagiu al meu de ziua îndrăgostiţilor nu a fost decât să îl târăsc prin mocirlă şi zăpadă , încălţată cu toacele mele de 10 centimetri, că altfel nu aveam cum să îi ajung la gură să îl pup, ghici unde ? La hexagoane şi pe bază , cu toate că eu nu mai fusesem niciodată acolo . Bănuiesc că instinctul te duce unde vrea el , în baza legii atracţiei şi a rezonanţei . Şi cum îţi ziceam , a trebuit să mă cocoţ pe toate bordurile şi treptele alea de acolo ca să fac schimb de salivă pentru prima oară cu un reprezentant al sexului opus , pentru că am avut un real talent în viaţa asta de a-mi alege gagii ca nişte urşi pe lângă mine . Asta ce lege universală o fi ? Mi-am dorit ani de zile , copil fiind , să primesc un urs de pluş uriaş .Dumnezeu l-a materializat sub forma unor iubiţi ca nişte urşi grizzzli în adolescenţă . În orice caz , 14 februarie 2003 este ziua în care am văzut baza şi m-am îndrăgostit de loc . Avea ceva pe vremea aia , probabil faptul că nu era totul o paragină , aşa cum este acum . Sau poate că mi-a plăcut aşa de mult pentru că erai şi tu acolo .

A urmat după aia capacitatea , înscrierea la liceu şi revendicarea libertăţii de la părinţi , păstrători ai fericirii noastre , a tuturor . Dar de unde ? Mai bine le iau pe toate pe rând . Îmi amintesc despre acele timpuri că eu şi colegii de şcoală frecventam părculeţul de după blocuri, vizavi de skatepark . Îmi amintesc că am crescut foarte diferit de ei , că eram singura din clasă care asculta rock , îmi amintesc că am investit mult timp şi energie ca să o cizelez pe colega de bancă să asculte şi ea Linnkin Park , cât mi-a luat să o atrag către ieşitul afară , adică în afara perimetrului blocului său , unde stătea la scară cu toţi puştii de 15 ani . Îmi amintesc cum ne devenise mie şi ei imposibil să îi mai toleram pe ceilalţi , cu puştismele şi manelismele lor . Îmi amintesc cum m-am lepădat de tocuri şi bluzele până la buric , depăşind aşa faza aia de adolescenţă focusată până peste poate pe dorinţa de a impresiona băieţii prin aspectul fizic . Şi aşa cum îţi spuneam , obosită de colegii de clasă excitaţi până peste poate , mi-am amintit de bază şi de skatepark , cum îmi plăcuse aşa de mult când îl văzusem prima oară cu numai câteva luni în urmă . Aşa că i-am zis prietenei mele că ştiu acest loc grozav , nu departe de părculeţul de copii unde ne iroseam noi timpul, unde am putea merge . A fost de acord , aşa că am plecat imediat în explorare .

V-am observat pe tine şi pe prietenii tăi din primele zile , cu toate că nu pot spune cu certitudine dacă m-ai impresionat din prima sau nu . Pe mine nu , dar pe prietena mea da . Şi încă în ce mod . Oh , M., eraţi aşa de diferiţi de toţi colegii noştri manelişti şi cocalari !! Doamne , eraţi pentru ochii noştri cum este o briză de aer proaspăt la munte sau la mare pentru plămâni , deşi iar nu aş putea afirma cu toată tăria că vă consideram deosebit de chipeşi . Ba din contră , îmi amintesc de tine că erai un slăbănog şi negricios . De fapt , pentru că nu îţi ştiam numele , eu şi prietena mea te distingeam din mulţime datorită culorii pielii . Ea cam aşa spunea : „Mie îmi place cel mai mult de cel care este mai negru la culoare . Ţie de cine îţi place cel mai mult ?” Dar nu ştiu care era răspunsul meu . Mie îmi plăcea de toată lumea . Îmi schimbam febleţea după cum bătea vântul . Cum apărea unul nou printre voi mai acătării , îmi pica imediat cu tronc . Cu cât se îmbrăca cu blugi şi tricouri din ce în ce mai largi , cu atât îmi plăcea mai mult . Dar n-aş zice că preferam stilul de rapper , extra large la pantaloni , ci mai degrabă cel de punk-ist cu influenţe … mai bine nu zic . Dar în fine , ideea este că mie mi-a plăcut de voi toţi ca grup . Din acest grup , l-am recunoscut din prima pe M.L., cu care am aflat mult mai târziu că erai coleg de liceu . Chiar şi de clasă , poate ? Eu îl ştiam din şcoala generală . Am fost ani de zile sută la sută convinsă că el fusese coleg de clasă în generală cu sora mea , dar ea nu l-a recunoscut , cu toate că i l-am arătat de câteva ori , când venea şi ea cu noi la plimbare . Ba mai mult , prietena mea mă ruga să o invit şi pe sora mea tocmai din cauza acestei posibilităţi , că cei doi să fi fost colegi de clasă , şi aşa doar-doar s-or recunoaşte , şi-or vorbi şi s-o crea o punte de legătură cu voi ca să intrăm în grupul vostru pentru ca ea să îţi vorbească , să te cucerească şi să fiţi împreună . Am manipulat o grămadă de lume şi am fost obligată să creez o grămadă de circumstanţe pentru ca prietena mea să stea măcar la un metru distanţă de tine . Revenind la sora mea , ea nu a confirmat niciodată că l-ar cunoaşte pe M.L. , aşa că nici eu nu am idee în prezent de unde îi ştiam numele , dar ştiu cu siguranţă că îl cunoşteam din şcoala generală . Nu este exclus să fi fost amic cu vreun alt crush de-al meu din copilărie sau să îmi fi plăcut direct de el printr-a 5-a sau a 6-a .Dar mai degrabă îmi amintesc de alţii decât de el . În orice caz , pentru că prietenei mele îi plăcea din ce în ce mai mult de tine , eu m-am ferit să te „văd” , să te admir , să te simpatizez , să te plac în oricare alt mod în afară de un potenţial iubit al ei . Şi aşa cred că am făcut . Dar voi reveni la acest aspect al poveştii acesteia pe măsură ce scriu .

Dar uite alte lucruri pe care mi le amintesc despre vara lui 2003 , când te-am văzut prima oară , la 16 ani . Îmi amintesc că părinţii mei nu mă lăsau afară decât până la 7:30 seara , aşa că noi două ne întâlneam la 3:30 ca să ne ocupăm locurile de observaţie , cât mai aproape de locul unde ştiam că vă strângeaţi voi de cele mai muulte ori . Îmi amintesc că pe ea o lăsau părinţii mai mult afară şi că de aceea mai venea câteodată o altă fată cu noi , doar ca să îţi fie în preajmă o vreme mai îndelungată , că eu eram nevoită să mă întorc singură acasă pe un Călăraşi colcăind de cocalari şi că sufeream tare mult din cauza asta [ îţi aminteşti când ziceam că părinţii noştri sunt păstrătorii fericirii noastre ? Voi reveni ulterior şi la acest subiect ] . Îmi amintesc că am stat toată vara aceea chiar acolo , chiar sub nasul vostru , şi că niciunul dintre voi nu ne-a remarcat ,pentru că niciunul dintre voi nu ne-a zis un „Bună” , mie sau ei . Îmi amintesc că nu am fost atrase de ideea de a ne întoarce în vechiul grup , chiar dacă asta a însemnat să stăm toată vara singure , admirându-vă pe voi de la trei metri distanţă , ca nişte fane fidele şi înfocate . Îmi amintesc că , de multe ori , veneam singură dimineaţa ca să citesc cărţi pe care le luam de la bibliotecă , pentru că, nu uita, că am fost tocilara clasei până am terminat liceul , după care m-am pierdut , dar asta este o cu totul altă poveste . Nu ştiu să îţi zic dacă te-am văzut vreodată în aceste excursii singuratice ale mele . Nici dacă te-am văzut vreodată în cartier , cu toate că locuiam foarte aproape . Şi nici unde şi când te-am mai văzut după ce a început şcoala . Dar îmi amintesc că amândouă eram pline de speranţă în privinţa liceului , că poate-poate unul dintre voi ne-ar fi colegi de clasă sau măcar ar fi într-o clasă paralelă sau mai mare . Eu am avut mai mult noroc , pentru că l-am recunoscut pe M.D. printre hoardele de elevi de la liceu , dar la ce folos , că oricum nu ne-a apropiat în niciun fel această proximitate . Dar îmi amintesc cum amândouă eram ferm convinse că nişte tipi aşa bine ca voi nu pot fi decât nişte tocilari sau nişte sportivi . Şi câte lacrimi am vărsat amândouă după prima zi de liceu , când ne-am cunoscut colegii [ mai ales băieţii ] , ca şi pe cei din clasele mai mari . Eram amândouă cu inima frântă , bulversate şi îngenuncheate de durere . Aş vrea să glumesc , dar nu o fac . Eu nu am avut decât 4 colegi băieţi , iar restul fete . Şi a fost liceul ca şi cum ai încerca să reinventezi sistemul de funcţionare al bateriilor , să le faci să meargă numai cu plus sau minus . Timp de 4 ani numai certuri pe gagii , numai bârfe şi dispute , chiar şi într-un liceu cu oarecare pretenţii . În fine , copleşite amândouă de tristeţe , ne-am resemnat şi eu şi ea , dar uite că soarta nu a vrut să fie chiar aşa , să se termine povestea în acel moment . Oh , că de-abia ce începuse .

Închei aceasta primă parte a poveştii cu o concluzie confuză şi nelămurită . De unde şi până unde tu să fi ştiut de mine , când nimic din povestea mea nu îmi confirmă câtuşi de puţin această probabilitate ? Sigur , şi tu ai fi putut fi la fel de timid ca şi noi ,ai fi putut avea fantezii de la distanţă , dar să fiu a naibii dacă ce a urmat în viitorii ani confirmă această teorie . Că dacă ar fi real măcar câtuşi de puţin , atunci măi să fie M. , chiar înţeleg de unde şi până unde porecla aia de „Curaj, câine laş ” .

Revin cât de curând cu a doua parte a scrisorii mele .

Prezentul meu fără noi(mă)

 Gemenii  Comentariile sunt închise pentru Prezentul meu fără noi(mă)
Sep 182017
 

Zburătorule ,

Cu ce să încep scrisoarea de azi , când s-au adunat atât de multe de povestit ? Încep cu asta .
Miercuri , pe 13 septembrie ,s-au făcut doi ani de la ziua nefastă şi blestemată ( o descriu aşa pentru că aşa le percep ) de la mare , când am devenit brusc conştientă de existenţa ta , după un ritual mistic şi simbolic efectuat de către sinele meu interior atotcunoscător . Nu am bănuit nicio secundă în ziua aceea şi nu m-aş fi aşteptat niciodată ca întâlnirea noastră să dureze atât de mult , fără să se întrevadă nici măcar un licăr de speranţă că ar putea să se întâmple prea curând . E genul ăla de lucru pe care îl doreşti aşa de mult , dar care ajunge să te obosească până peste poate cu timpul şi la auzul căruia sfârşeşti să dai nepăsător şi indiferent din umeri , cu un ‘Whatever’ silabisit pe buzele schimonosite de plictis şi iritare . N-am crezut o secundă în ziua aceea , în urmă cu doi ani , că ce părea a fi îndeplinirea a celei mai intime şi profunde dorinţe ale mele avea să fie însoţit de atâta suferinţă , tristeţe şi lacrimi . Aşa că nu este de mirare că mi-am petrecut jumătate din ziua de ieri , înjurându-te , făcându-te prost şi idiot , împuţit şi nenorocit , jigodie ordinară , împroşcându-te cu venin şi ură , lănsând blesteme şi gânduri de răzbunare şi rugându-mă la toţi sfinţii să rupă legătura dintre noi , ca să pot merge şi eu mai departe cu viaţa mea , în loc să te aştept pe canapea croşetând pături de zestre , ca o nevastă credincioasă ce sunt . Frate , ce gen de soartă este asta , de nu pot să scap de Zburătorul din poveste ? Ba chiar am vrut să merg la un terapeut din Bucureşti specializat în regresii în vieţi anterioare şi în perioada dintre vieţi ca să aflu cine eşti pentru mine , din care viaţă te cunosc şi ce am de rezolvat cu tine în viaţa asta , pentru că te-am visat deja de prea multe ori ca să nu ajungi să mă obsedezi .

Dar , după toată suita de înjurături , sinele meu atotcunoscător mi-a dat ca temă să ascult melodia ‘Wonderful Life’ de Hurts , în relaţie cu ce se întâmplă cu tine . Aşa că am citit şi versurile . Şi de atunci n-am făcut decât să îmi încrunt sprâncenele a nedumerire . Pentru că mesajul sună ca şi cum tu treci prin vremuri chiar mai sumbre decât mine , cu toate că mie nu îmi este deloc uşor , nevăzând şi auzind deficitar . Sună ca şi cum tu eşti chiar mai încercat decât mine , ca şi cum tu eşti cel care are nevoie de încurajare şi îmbărbătare , de îmbrăţişări şi mângâiere . Oh , Doamne , numai Tu şi ursitul meu puteţi şti care este beleaua în care te-ai băgat , de este nevoie de inocenţa şi puterea de iertare a copilului meu interior ca să te ajut să scapi. În orice caz , am înţeles cum prezenţa ta astrală este atât de necesară ca să văd din nou . Tu mi-ai deschis inconştinent mai multe canale şi meridiane în corp trăgându-mă de mâini şi de picioare ca să mă decorporalizez decât au facut-o toţi terapeuţii care au avut bunăvoinţa să mă ajute până acum . Aşa că bine , fie . Dacă este nevoie de mine să mă rog pentru iertarea sufletului tău , am să o fac . Dacă trebuie şi pot să te scap de monştrii din viaţa ta , am să o fac . M., am un fel de putere aproape vrăjitorească în mine pentru că eu , sufletul , cunosc ritualuri ;i secrete , scurtături în Univers , uşi ascunse , formule magice care , folosite corespunzător, pot elibera sufletul de jugul karmei . Aşa că am să îmi las copilul interior , care ştie atât de multe şi care se prezintă ca un preambul al energiei Kundalini , să se joace cu energia universală pentru tine pentru că şi tu mă ajuţi să văd . Stai chill, nu voi blestema pe nimeni , nu voi lega soarta unuia de a altuia , nu complic nimic . Voi folosi doar iubire , iertare , compasiune şi lumină .

Ştii , în urmă cu ceva luni , sinele superior mi-a transmis că îţi va intenta proces de judecată şi , cum eu am vrut să fiu avocat al apărării când eram copilă , m-a provocat să te apăr , să găsesc orice motiv, dovadă şi argument ca să te scot nevinovat în faţa judecătorului ( divin ) , cu toate că atunci te uram peste măsură de mult . Dar n-am făcut-o . Egoul meu , mult prea jignit şi suferind , a refuzat orice tentativă de a da şi de a ajuta , crezând că tu nu eşti decât un oarecare care trăieşte pe picior mare şi care nu este interast de nimeni şi de nimic decât de sine . Chiar am avut o părere foarte proastă despre tine , cu rădăcini în adolescenţă , pe care acum îmi este greu să o corectez .

Dar mă opresc aici . Am în continuare probleme cu braţele, cu oboseala , cu somnul şi cu frica să nu îmi explodeze organele interioare de la presiunea energiei înainte să te cunosc şi personal şi să te sărut dulce , până la sânge . Până atunci , ne întâlnim în vise . Pe bune .

Mă îneacă amintirile din viitor

 Gemenii  Comentariile sunt închise pentru Mă îneacă amintirile din viitor
Aug 102017
 

Zburătorule ,

Evit de aproape trei săptămâni să scriu acest nou articol. Brațele mele nu vor să mai colaboreze cu mine. Degetele de la mâini sunt atât de anchilozate, că nici maseuza de la RAAY nu le mai scoate la lumină. Nu mai am forță în ele nici ca să mă dau cu deodorant când ies afară. Aș vrea să fie doar o glumă, dar nu este. Eu una nu știu ce anume să fac ca să îmi stimulez musculatura, pentru că orice aș face simt că nu este suficient dacă nu dozez exercițiile fizice cu niscaiva fericire. Și pe asta nu pot, pur și simplu, nu pot să o scot de unde nu-i. Și, cum în sinea mea știu că acest articol are să fie unul lung, am fugit de el ca de dracul de frica durerii din brațe. Dar energia care mi-a afectat mușchii vrea să iasă la lumină, așa că fac acest efort de dragul meu. Și al tău, pentru că tare tebuie să te mai îngrijorezi nemaiauzind vești de la mine de atâtea săptămâni. Așa că profit de tăcerea greierului captiv în calorifer și de răcoarea nopții ca să îmi adun gândurile oleacă și să scriu.

Te-am visat azi după-amiază din nou. Nu o mai făcusem de când am scris ultima oară. Și, drept să îți spun, m-am simțit complet pustiită și abandonată. Și am descoperit că îmi era peste măsură de mult dor de tine, așa cum îți lipsește libertatea când intri la pușcărie bunăoară. Dar nu de vis vreau să mă leg, al cărui conținut s-a desfășurat ca de obicei. Alergătură și zbor unul după altul în dimensiuni astrale, printre blocuri, prin casele oamenilor, trecând prin pereți, foc și pară doar ca să ne ținem de mână o secundă. Ce frumos. Superb. Grandios. Mirobolant. Atât de inocent și romantic în același timp. De-ar fi și realitatea așa, vai cum mi s-ar destinde mușchii, din cap până-n picioare. Oh, dar … Visul ca visul, dar ce a urmat după aceea a fost genul de lucru științifico-fantastic despre timp și spațiu pe care oamenii de știință încă încearcă să îl dovedească și să îl explice. Pe scurt, aveam o precogniție. Adică trăiam un moment din viitorul meu în același timp cu prezentul. Mintea mea era atât de transpusă în acest moment viitor, că îmi influențam corpul energetic și emoțional. Vreau să spun că cele din viitor o făceau. Nu știu cum să explic mai bine, dar era ca și cum eram conectată la propria supraconștiință ca să dictez momentului prezent în ce direcție să meargă. Știu că acest fenomen s-a întâmplat pentru că, la masă, îi spusesem surorii mele că, în Univers , nu există decât un timp, timpul prezent. Că în Univers cele trei timpuri, trecut, prezent și viitor se întâmplă în același moment și nu linear, secvențial, ca pe pământ. Că înțeleg de ce se spune că ai face bine să îți trăiești viața din perspectiva dorințelor împlinite, așa cum ne învață Wayne Dyre în Cartea „Dorințe împlinite”, pe care o recomand tuturor celor care vor să se lumineze oleacă în legătură cu mersul lucrurilor. Și îi mai ziceam surorii mele că trebuie ca timpul și spațiul să fie subiecte de interes pentru sinele meu, având în vedere că încerc să le aprofundez prin experiență. De unde și precogniția care a urmat. În timpul ei, noi eram împreună. Acțiunea se desfășura în jurul unei rochii negre de seară pe care am cumpărat-o săptămâna asta. Foarte frumoasă, dar de ocazie, de unde și întrebarea mea, „Unde aș putea-o purta? Și mai ales, când, dacă ea e de vară?” Fireşte, ai putea să te întrebi de ce mi-am cumpărat o rochie de ocazie dacă nu ştiu dunde o voi purta. Dar hainele la 5 lei de la Humana sunt mult prea tentante ca să nu cumperi tot ce îţi pică în mână. Ei bine, Universul a binevoit să îmi arate această ocazie.

În fine, am ajuns în acest punct. O altă amintire viitoare pe care să o colecționez, alături de zecile de imagini și clipuri afișându-ne împreună (mă refer aici la împreună ca într-o relație ) pe care al treilea ochi mi le trimite regulat doar ca să mai suport prezentul ăsta de nesuportat, dar atât de important pentru Univers. Ai crede că, după atâtea secvențe ale viitorului văzute și experimentate, să fi devenit deja convingere că așa urmează să fie și să îți găsești liniștea și pacea interioare, dar e departe de a fi așa. Numai așa nu este. Biata mea minte, confuză și peste măsură de obosită, presată și bulversată, a început să dea rateuri, de unde și stresul din mușchi, dereglarea ceasului intern care a dus la dormitul în timpul zilei în locul nopții, etc. Și tot ce vreau este să văd. Să te văd.

Am să scriu cât mai curând motivele pentru care cred că acest viitor dezvăluit de al treilea ochi este complet nerealist. Păi cum să fie, dacă fundația din trecut este atât de șubredă? În plus, de ce mi-a fost frică nu am scăpat. Îmi pică brațele de oboseală. Așa că va urma.

Legile universale şi vindecarea mea de orbire după AVC

 Conştient şi subconştient, Teorie despre suflet  Comentariile sunt închise pentru Legile universale şi vindecarea mea de orbire după AVC
Iul 232017
 

Zburătorule ,

Continui să scriu ce am început aici , pentru că sunt atât de multe lucruri despre care vreau să îți povestesc , dar scrisorile lungi nu prea își găsesc locul pe un blog public . Poate că nici lucrurile despre care vreau să scriu nu sunt potrivite pentru acest loc , dar cum altfel să mă eliberez de această povară acumulată în bagajul emoțional , mai ales când nu mai cred că energia chi mă poate vindeca de trauma din viața mea? La început am crezut că bioenegia și reiki îmi vor recupera vederea , dar cu timpul am observat că , ori de câte ori mă așezam pe masa de terapie , mi se întorcea stomacul pe dos, iar greutatea din coșul pieptului devenea din ce în ce mai supărătoare , senzație care se finaliza întotdeauna cu un oftat prelung și sfâșietor pe care îl manifestam doar pe dinăuntru , că altfel i-aș fi întristat pe toți cei de față . Mă simțeam mereu nelalocul meu cocoțată moț pe mijlocul acestei mese , de obicei atât de înalte că nu ajungeam niciodată cu tălpile la podea când stăteam pe marginea ei . O masă pe care am perceput-o mereu ca pe o targă de spital care îmi dădea senzația de boală și neajutorare , deși masa era asemănătoare celor de masaj , iar acesta presupune relaxare . Numai când îmi puneam ciupiceii ăia de plastic peste încălțăminte la intrare și totul devenea deodată clinic , sanitar , curat , mult , mult prea curat . Nu sunt absurdă . Înțeleg scopul lor , doar că mă simțeam bolnavă în acel context . A trebuit să gândesc „în afara cutiei” ca să îmbunătățesc senzația respectivă . Și știi ce am făcut ? Ori de câte ori mă duceam la clinică pentru terapia cu energie și mă suiam pe masa asta , îmi scoteam încălțămintea , după ce îmi spălam piciorarele la baie de praf în prealabil . Altfel nu reușeam să mă simt familiară în acel loc , deși atât de călduros și prietenos și primitor . Nu este judecată ce scriu aici . Nu spun că terapeuții mei nu și-au făcut treaba . Ba din contră . Senseiul de acolo și-a dovedit cu vârf și îndesat calitatea de maestru . După numai cinci săptămâni de terapie cu dumnealui și alte trei de pauză , eu am trecut prin trezirea mea spirituală din ianuarie 2015, proces care nu s-a încheiat încă și pe care nu vreau să îl opresc , deși unele dintre manifestările mele sunt foarte greu de suportat , ele având calitatea de a produce schimbări în întregul meu corp fizic , dar și în conștiință . De fapt , cu cât se îmbunătățește starea mea fizică , cu atât mai mult mă trezesc că știu să fac lucruri pe care nu le făcusem înainte de AVC și de energie , ca modelatul în lut , cântatul de mudre pe diversele frecvențe ale chakrelor , cântatul la pian și vioară sau … proiecția astrală , pe care nu am reușit încă să o dovedesc nici măcar mie ca fiind reală .

Și cu toate aceste chestii mișto care par să mi se întâmple , cocoțată pe masa de terapie , m-am simțit mai bolnavă , mai singură și mai pustiită ca oricând . Mi-a vorbit inima de atâtea ori în acești trei ani și 9 luni de la atacul meu cerebral ca să mă avertizeze asupra adevăratei mele suferințe care a produs atacul de la bun început . Așa cum îmi șoptește adeseori și numele medicamentului de care am nevoie ca să mă fac bine . Și nu are legătură cu Lokren sau antinevralgic sau antidepresive sau vitamina C sau anticoagulant , pastile din care am luat în 2014 și la care am renunțat brusc , imediat după trezire . Am avut așa de mare încredere că sunt pe mâini bune atunci , dar toată acea credință s-a șubrezit între timp din cauza chiar a acestui cuvânt menționat anterior , TIMP . Că a trecut atâta de atunci .

Dar chiar numele medicamentului pe care îl cere inima și pe care mi l-au propus chiar și ghizii mei spirituali non-fizici creează o stare de profundă confuzie în mintea mea , cea care vede incompatibilitatea dintre mesajul divin și realitatea curentă . Pentru că , undeva de-a lungul timpului , acest SMS al Ălui de Sus mă informa , în câteva cuvinte , că „Falling in love comes next” . A fost un mesaj atât de repetitiv , apărut în visele mele lucide , în viziunile venite prin al treilea ochi și chiar în sincronicitățile de pe Pământ că inima mea a întrezărit o licărire de speranță în această posibilitate .

Și știi de ce ? Pentru că asta a fost dintotdeauna credința mea . Dacă aș cunoaște un băiat și m-aș îndrăgosti de el și el de mine , această emoție ar debloca inima și ochii mei îmbolnăviți de toate grozăviile văzute și simțite , iar eu m-aș face bine . La foarte scurt timp după AVC , mama mi-a povestit despre un film pe care îl văzuse la T . Personajul central , o fată , trăise un șoc emoțional și orbise . La un moment dat a cunoscut pe cineva , a urmat povestea romantică , ea s-a vindecat după zece ani de orbire acumulați înainte de a-l cunoaște pe el , toate bune și frumoase în cele din urmă . Am lăsat atunci această poveste din film să devină credința din subconștientul meu în legătură cu modul în care aș putea să îmi recuperez vederea , fără să îmi dau seama de pagubele pe care chiar această credință urma să le producă în conștiința mea de-a lungul timpului . Nu știu dacă ți s-a întâmplat vreodată în viața asta să ai un moment de luciditate deplină în conștiință și să știi cu precizie lucrul de care ai nevoie ca să fii bine . Complet , deplin bine . Dar eu asta am întrezărit atunci , la început de 2014 , când familia mea încă mă considera în pericol de moarte , conform cu părerea neurologului. Doctor care habar nu avea ce spunea , pentru că ea le spunea alor mei că sunt nebuni să mă scoată din spital cu creierul meu varză de cheaguri , pentru ca eu să îi joc o festă pe la spate . În zilele acelea credința mea era că , dacă mi-ar fi dat drumul acasă și mi-ar fi prescris anticoagulantul sub formă de pastilă în loc de intravenoase , aș fi fost mult mai bine . În ziua când părinții mei m-au scos de acolo , eu hotărâsem în sinea mea că , dacă se urcă Pufi, cățelul nostru, în brațele mele , eu aveam să mă simt acasă și am să fiu bine. Și așa a fost , cu toate pronosticurile doctorilor. Cel puțin nu am murit.

Pufi, căţelul care mi-a vindecat vânătăile

Apoi credința a devenit cea despre care am scris mai sus. Dacă m-aș fi trezit în brațele unui băiat în fiece dimineață , m-a fi simțit tot acasă , dar la un nivel mai profund. Și m-aș fi vindecat. Această credință nu s-a modificat , trei ani și sapte luni de când am înregistrat-o în subconștient. Vai , vai , vai , ce prostuță am fost să cred asta. Ce deserviciu uriaș mi-am făcut când mi-am pus vindecarea în mâinile unei alte persoane. Ce eroare în gândire să cred că vindecarea mea depinde de un alt om care ar putea să nu apară niciodată în viața mea.

Dar Universul , făcut să fie un loc de manifestare ale gândurilorr noastre , a fost atât de blând și generos cu mine . Acest loc al înfăptuirii s-a urnit din loc , și-a pus în mișcare toate legile pentru ca aceste credințe ale mele să devină realitate. Universul a rezonat cu mine și a încercat să răspundă problemei emise de mine în eter . Așa că anul trecut , prin martie , un prieten din vechi străvechi a apărut din senin , m-a căutat , m-a sunat și mi-a spus la telefon că el crede cu toată convingerea că , dacă aș fi într-o relație sănătoasă cu un băiat , mi-aș recuperea complet vederea. Ba mai mult , s-a oferit să fie el acela. Ba mai mult , el cumulează tot ce am emis ca dorință în privința unui băiat în eter : să fie un băiat din trecutul meu pentru că mi-ar fi mai ușor dacă l-aș cunoaște deja , să îi fi fost simpatică atunci , pe vremea aceea , să aibă o latură artistică , să fie harnic , prietenos și iubitor , să lucreze în Marea Britanie sau să fie dispus să meargă acolo , să fie de acord să mă ajute să înființez un ONG în Anglia și să creadă în existența sufletului . Prietenul meu din adolescență îndeplinește toate criteriile mele . El nu îmi cerea decât să vin la el , în Anglia , lucru care n-ar fi însemnat decât îndeplinirea TUTUROR dorințelor mele , cu toate că știam că n-aș fi putut pleca singură , iar sora mea nu a fost de blamat că a respins ideea. Nu știu , simt câteodată că ea și mama cred cu mai multă tărie în existența ţa decât o fac eu .

Nici eu și el nu am fost să fim împreună . A renunțat undeva la jumătatea drumlui. Și nici el nu este de blamat că a dispărut mișelește. Dacă ne-am fi întâlnit în cele din urmă , știu că te-aș fi trimis în plata Domnului și mi-aș fi pus propria viață pe primul loc. Nu aș mai fi așteptat să te materializezi tu , băiatul din vis , expresie care nu are aceeași semnificație cu „băiatul visurilor mele”. Ea nu face decât să spună că ești un cineva pe care îl visez prea des .

Legile Universului au funcționat din nou când , în ianuarie , instructorul de tai chi mi-a spus că poate să îmi dea banii de care am nevoie ca să fondez ONG-ul , chiar în Anglia. Legea rezonanței și legea atracției much ? Aşa cum s-a întâmplat și cu amicul meu din copilărie? Dacă Universul ,care e un loc atât de perfect, ne îndeplinește dorințele în baza acestor legi fundamentale ale sale , de ce nu a putut să ne pună încă în acel context ca să ne cunoaștem? De ce am putut să atrag atâtea lucruri bune de la AVC încoace , inclusiv o mare sumă de bani de ordinul zecilor de milioane care mi-a permis să stau în București 8 luni pentru terapie , în 2015 , dar nu am dat încă nas în nas cu tine la piață? Cum se face că Dumnezeu lucrează în așa profunzime cu mintea mea că sunt momente când știu cu precizie ora , minutul și secunda când voi gusta un fir de păr în gură și totuși …. noi doi … Nu am speranță pentru noi .

Dar pentru că aceste legi funcționează atât de bine , atunci noi doi nu suntem pe aceeași lungime de undă ca să ne atragem și pe Planeta asta. Sau nu ești real. Că , dacă ai fi fost , pur și simplu ai fi venit până acum. Dorința mea de a mă vindeca s-ar fi îndeplinit. Oare de ce te mai aștept, dacă eu nu cred cu toată ființa mea în tine? N-a venit timpul să ne cunoaștem? Asta este explicația? Cine o zice , dacă noi toți suntem Dumnezei în esența noastră , stăpâni pe viața noastră și înfăptuitori de miracole?

– Eh , voi vedea eu cu altă ocazie , zise Kit-Kat cu un gust sălciu în gură la ore târzii în noapte , când restul lumii doarme nepăsătoare la necazurile bietului său suflet turmentat.

Am reuşit un „bună” în imaginaţia mea

 Abilităţi înăscute  Comentariile sunt închise pentru Am reuşit un „bună” în imaginaţia mea
Iul 202017
 

Zburătorule ,

După ce te-am visat iar de vreo 5 ori în ultimele 10 zile , am decis să îţi scriu azi despre păţanii din trecut , aşa cum am promis că voi face în scrisorile mele anterioare . Asta mai ales pentru că , într-unul dintre aceste vise , tu mi-ai zis următorul lucru :

– Bine , cred că a venit ziua să îţi zic . Tu aveai 15 ani , iar eu 16 când te-am văzut şi mi-am zis că fata asta pare altfel decât celelalte fete .

Deşi conversaţia fusese mult mai lungă , ea s-a întrerupt brusc după această ultimă replică a ta , după care m-am simţit smulsă de lângă tine de către o forţă nevăzută care decisesese că auzisem destul . Dar suficient cât să îmi stârnească interesul şi curiozitatea pentru o viitoare întâlnire cu tine , fie astrală sau umană , pământeană . Nu este departe de ce am furat din aura ta în urmă cu câteva luni , experienţă în timpul căreia eram atât de transpusă în mintea ta la 16 ani , încât nu mă mai puteam distinge de tine . Gândeam din perspectiva ta , vedeam prin ochii tăi , simţeam cu inima ta , vibram emoţia din corpul tău , corp care părea al meu , cu tot cu organele tale genitale . La început am crezut că ai o fantezie erotică cu mine în prezent , dar o sincronicitate cu ceva din mediul exterior m-a informat că acelea sunt amintirile tale din trecut , de la 16 ani , în legătură cu mine şi că ele sunt şi impresiile de acum pe care le emiţi în Univers . Iar pentru mine , asta înseamnă să furi emoţie de la alt suflet . Are legătură cu un alt subiect despre karma , despre care am material de scris pentru o carte . În orice caz , experienţa a creat multă confuzie în mintea mea , eu neputând să mă disociez de tine . Şi , tipule , este inadmisibil la câte lucruri neruşinate şi neobrăzate mă supuneai în fanteziile tale .

Azi te-am visat iar , de două ori . Şi după ce am făcut „Hi” unul la altul de vreo trei ori , precum Leonard şi Penny din The Big Bang Theory la prima lor întâlnire la uşa apartamentului lui Penny , tu mi-ai zis :

– I want to be with you forever .

Şi de atunci mă scarpin în creştetul capului şi în bărbie , ca oamenii cavernelor când au descoperit focul şi nu au ştiut ce să facă cu el . Am ales cu grijă comparaţia , având în vedere că nu au fost decât nişte vise şi , ca atare , simt că pătrund pe un tărâm necunoscut şi periculos , că mă joc cu focul dacă încep să cred că au fost reale , că tu eşti real , că eu chiar comunic cu tine prin vise şi proiecţii astrale . Este atât de nebunească această posibilitate . Nu aş fi prima sau ultima care , din cauza unei traume ( în cazul meu , AVC-ul cu orbirea şi surzenia dobândite în urma acestuia ) , să clacheze emoţional , să dezvolte prieteni imaginari şi să se retragă în propriul refugiu mental , unde toate sunt bune şi frumoase . În fine , oamenii care ajung să se hrănească cu o iluzie care nu se va împlini niciodată . Spitalul de nebuni e plin de astfel de oameni , neîmpliniţi şi neînţeleşi de nimeni . Şi toate aceste prejudecăţi mă opresc din a mă abandona cu totul propriei imaginaţii , cu toate că , în sinea mea , ştiu că ar trebui să o fac dacă îmi doresc să scriu ca meserie . Şi de unde să încep , dacă nu punându-mă pe mine în mijlocul unor scenarii imaginative , dacă nu jonglând cu emoţia ca actorii , dacă nu făcându-mă pe mine eroina propriei vieţi , centrul propriului univers , aşa cum ne îndeamnă atâtea tradiţii spirituale să facem ? Şi iluminaţii , şi scriitorii , precum Wayne Dyre şi alţii . Este uimitor cât de mult ne-am distanţat de abilitatea noastră imaginativă , de frică să nu părem nebuni .

” Kit-Kat , mi-am zis aseară , ce ar însemna dacă Zburătorul chiar ar fi real ? Şi , mai ales , ce ar însemna dacă Zburătorul din visele mele chiar ar fi M. ? Ce ar însemna dacă tot ce am scris mai sus ar fi pe bune ? Şi dacă lui M. i-a fost drag de mine la 16 ani ? ” Dacă ai putea să înţelegi cât de greu mi-a fost să răspund la aceste întrebări . Cât de greu mi-a fost să mă dezinhib , să mă relaxez , să nu mai fiu timidă şi constipată în propria minte şi imaginaţie . Dacă ai şti cât de frică mi-a fost să încheg o conversaţie imaginară cu tine pentru că în permanenţă îmi aminteam că personajul M. din imaginaţia mea era construit în baza unei iluzii , având în vedere că eu nu cunosc nimic din viaţa celui real , nimic despre adevăratul personaj M. Poţi să înţelegi cât de greu este să te concep în mintea mea ca fiind real , dacă nu ştiu dacă eşti vegetarian sau mâncător de mici şi aripioare picante ? Cum să îmi imaginez eu un scenariu în care mergem la restaurant la prima întâlnire , iar eu sfârşesc prin a mă îndrăgosti de versiunea sofisticată şi elegantă a ta din capul meu , ca să mă confrunt cu un băutor de bere la sticlă de 2.5 litri şi un fan al mâncatului la benzinărie din realitate ? Cum să te plasez în imaginaţia mea ca o persoană care mă va ajuta să deschid o mercerie/un junkyard dacă tu eşti un leneş în realitate ? Pot eu să te oblig în imaginaţia mea să vii cu mine în Irlanda ca să îmi iau rămas bun , apoi în Anglia , unde cred eu că un ONG se poate dezvolta mai bine , dacă tu eşti un patriot convins în realitate ? Sau chiar un tip profund ataşat de părinţi , prieteni şi locuri familiare ? Să îmi îngădui eu libertatea să te fac băutor de cafea , de ceai sau de lăptic cu cacao ? Să fii sau nu un microbist ? Dar jucător de poker ? Sau şi mai rău , un jucător de WoW? Ce muzică i-o fi plăcând lui M.? Când tot ce am ştiut despre el în această materie a fost ce m-a informat un tricou purtat în adolescenţă pe care scria numele unei formaţii ska pe care am căutat-o atunci , la 17-19 ani şi care nu mi-a plăcut şi al cărei nume nu mi-l mai amintesc . Dar culori ? Eu cum să îl visez pe M., în ce fel de straie ? Dacă el nu se mai îmbracă lălâi şi a tecut la surtuc şi pălărie ? De unde să încep să te construiesc în mintea mea , când subconştientul meu nu trimite înapoi niciun rezultat despre tine ? În sensul ăsta , în timpul unei proiecţi astrale am încercat să îmi provoc o retrocogniţie doar ca să îmi dau seama dacă am fost sau nu îndrăgostită de tine în perioada aceea . Nu mi-a ieşit în totalitate , dar am putut scoate de la naftalină o hologramă cu aspectul tău de atunci , la 18 ani . Erai îmbrăcat cu un hanorac albastru pe care se pare că mi-l amintesc foarte bine pentru că te-am visat de o sută de ori cu el . Şi mă uitam la imaginea acestui puşti atât de negricios şi cam slăbănog , eu cea din prezent , şi nu reuşeam să te pun în niciun context în subconştientul meu . Pentru că nu existau amintiri sub formă de emoţie . M., eu nu am avut voie să mă uit la tine în sens romantic . Şi, cu toată lipsa asta de amintiri , să fiu a naibii dacă înţeleg de ce te-am visat de zeci de ori de la 13 septembrie .

Doamne , am atâtea să îţi zic , numai de-ai fi real . Asta este cam tot ce pot să fac cu tine în imaginaţia mea . Să te transform într-un fel de bibelou care nu face nimic , care doar stă şi ascultă . Asta dacă nu cumva , Doamne-fereşte , adevăratul M. este un foarte prost ascultător căruia nu îi pasă de nimic şi de nimeni .

Şi , ajunsă aici , mă întreb cât de inofensiv este să te joci cu imaginaţia ta fără să te răneşti din punct de vedere emoţional , mai ales când clădeşti băiatul visurilor în baza unuia real care nu se va ridica la nivelul aşteptărilor ? Îţi dai seama cum trebuie să fii în controlul inteligenţei tale emoţionale pentru ca acest om asupra căruia visezi să nu dezamăgeacă ? Cum trebuie să îl imaginezi că el să nu îşi trădeze sinele , să nu îl controlezi în fiece detaliu ?

Eu nu ştiu despre ce vorbesc aici . De-abia reuşesc să îţi spun un prăpădit de ‘Bună’ în visele mele lucide . Şi cel mai mult am reuşit să fugim împreună în lume cu o rulotă . Vai şi amar de capul meu dacă M. nu are carnet de şofer . Şi cum rămâne ? Mai bine nu visez deloc decât să fiu dezamagită ? Hm…

P.S.: Uite cum am fost povăţuită de sinele interior să procedez în privinţa acestor scenarii :

– Ideea este să cunoşti adevărul obiectiv despre el . Să foloseşti imaginaţia poetică pentru asta . Şi să contribui cu o doză solidă de credinţă .

Dar tu crezi că ‘obiectiv’ se referă la conceptul de neutralitate , de valabilitate în sens general ? Nu , nu doar la asta . Că ce adevăr neutru , neinventat de mine cunosc eu despre tine ? Decât că îmi amintesc că obişnuiai să bei Cola ? O ştiu sigur pentru că o sticlă de Cola ne-a făcut să stăm o singură dată faţă în faţă şi să ne vorbeşti mie şi prietenelor mele . De aceea ‘obiectiv’ se referă la ideea de target , de dorinţă finalizată , indeplinită . Şi dacă vrei să ştii care este adevărata mea dorinţă în privinţa ta , o rezum aşa :

” Meet me in Taksim tonight

A drink and a kiss , what in the world could be more civilized ?”

Ah, păi asta are perfect sens . Folosesc singura informaţie sigură despre tine ca să îmi îndeplinesc visul , fără să îţi încalc liberul arbitru . Sau să îţi remodelez personalitatea . Că doar toată lumea bea un suc la terasă şi se pupă . Măcar pe obraz . Şi pentru asta , să curgă galoanele de Cola pe care le voi proiecta în imaginaţia mea . La figurat .

Va urma.

Patru fenomene mistice – al treilea ochi, chakra comunicării, îngeri şi demoni, vise recurente

 Misticism, psihic, parapsihic, Teorie despre suflet  Comentariile sunt închise pentru Patru fenomene mistice – al treilea ochi, chakra comunicării, îngeri şi demoni, vise recurente
Iul 082017
 

Dragii mei dragi,

Mi-a luat doi ani şi jumătate de la treyirea mea spirituală din ianuarie 2015 să mă hotărăsc dacă să împărtăşesc sau nu întâmplările mistico-spirituale prin care am trecut în această perioadă şi care se adună cu zecile în bagajul meu. Având în vedere că internetul musteşte de astfel de poveşti, decisesem să nu le scriu pe un blog. Dar, în urmă cu câteva zile, mama m-a convins de contrariul. Ea, o femeie de 55 de ani, care se considera un tăun în urmă cu trei ani în materie de internet, caută acum informaţie peste informaţie ca să îşi răspundă la diversele întrebări despre viaţă. Deşi întâmplările mele nu răspund neapărat la nicio astfel de întrebare, eu continui să scriu pentru aceeia dintre voi care manifestă simpla curiozitate pentru mistic. Ce am scris în continuare e sub formă de email către terapeuta mea de reiki. Nu l-am modificat ca să nu îşi piardă din sens.

„Bună M.U.,

Cum te-a întâmpinat vara anul acesta ? Că la noi nu e prea de ieşit pe afară . Şi până nu se lasă căldura , stăm cu obloanele trase . Dar suficient despre vrreme . Să trecem la mistic , că am parte cu duiumul din această categorie . Mi s-au întâmplat nişte fenomene pe care vreau să le trec şi pe blog , dar pe care ţi le trimit ţie mai întâi , pentru că unele au legătură cu diversele subiecte discutate de noi în mai .

1. Sponsorul , milioanele , răscumpararea timpului şi scrisul

Stăteam sâmbătă lungită în pat , cu crampe abdominale şi mucoasa nazală iritată din cauza ventilatorului , de vorba cu mama . Ea îmi povestea despre noile ei păreri despre viaţa , despre noile sale speranţe si planuri pentru bătrâneţe . Mi-a spus că ea simte vină şi ruşine pentru că cere Universului să primească o sursă de venit stabilă de undeva ca să iasă la pensie ca tot omul de vârsta sa şi să nu mai muncească la grădină , lucru care a început să îi istovească pe amândoi părinţii mei. Ea a concluzionat că îşi doreşte libertatea mai mult decât multe altele . Eu m-am tolănit mai bine în pat şi i-am zis :

– Mamă , uită-te la mine şi învaţă de la copilul tău . Eu am doar 30 de ani şi nu simt nicio vină în a-i cere Universului 22 de milioane de euro doar ca să îmi răscumpăr timpul , doar ca să am timp liber cât cuprinde . Timp pe care mi-l doresc doar ca să îmi deschid al treilea ochi în linişte şi pace . Şi asta ca să scriu , iar nu ca să folosesc ochiul într-un cabinet de terapii , aşa cum fac alţii în situaţia mea (n.b. Nu că aş avea ceva împotriva acestui lucru; ba din contră, dar dacă eu aş face-o, m-aş simţi ca o pasăre în colivie, ajutând oamenii endetail în loc de engross, câte 1000 de-o dată, aşa cum se întâmplă în scenariile din mintea mea. ). Şi scriu ca să ajung la alte miliarde de euro pe care vreau să le dau pur şi simplu copiilor muritori de foame din Africa . Şi mă vezi pe mine că simt ruşine şi vină ? Dumnezeu te vrea fericit , nu obosit şi deznădăjduit . Atâta timp cât dorinţa ta nu face rău nimănui , atunci te rog să îţi îngădui orice libertate în imaginaţia ta . Eu îmi cer moştenirea la începutul vieţii şi nu la sfârşit , când ar deveni inutilă .

O oră sau două mai târziu , m-a cuprins o stare de somnolenţă de nedescris . Cât am stat cu ochii închişi , am văzut o săgeată neagră , foarte subţire , arcuindu-se , cu vârful în formă de triunghi unindu-se cu capătul într-un cerc perfect . Dar ceva în imaginea aceasta mi-a atras atenţia . De fapt , săgeata era un şarpe , triunghiul era capul acestuia . Şarpele se muşca de coadă într-un cerc perfect închis şi uniform . Apoi am văzut imaginea celui de-al treilea ochi . Nu găsesc cuvinte să descriu cum se vedea şi cum se simţea prezenţa acestuia. Dar e măreţ , grandios , fabulos , fantastic şi miraculos doar pentru că este . E un ochi imens , rotund , unul singur , cu un fel de iris pe mijloc , cu un fel de colorit albastru-argintiu , deşi eu nu îmi amintesc cu precizie aceste culori în spectrul obişnuit . Nu e prima oară când l-am văzut aşa clar şi grandios , doar că acum nu mi-a mai fost frică să îl privesc , aşa cum se întâmpla la început , când îmi simţeam şi corpul ca electrocutat de energie şi impulsuri de lumină . Din contră . Îmi simţeam inima bătând să îmi spargă coşul pieptului de fericire . Şi recunoştinţă . Odată cu imaginea , am auzit şi o voce răsunând în capul meu . Între lobii temporali şi creştetul capului . Era o voce nu foarte distinsă de a mea .

– Îmi vei cunoaşte ochiul , mi-a zis această voce .

Dacă această afirmaţie a venit sau nu cu promisiunea timpului liber şi , ca atare , a banilor … e un lucru care … adică pe care iar nu ştiu cum să îl explic . Pentru că doar apariţia ochiului mă face să uit de toţi şi de toate . Şi , de aceea , dorinţa aia mai mare este să mă cuprindă şi să mă abandonez acestui ‘loc’ . Cred că promisiunea de a stăpâni materialul vine din înţelegerea sufletului . Dar nu mă laud , atâta vreme cât am doar 150 de lei în portofel de care trag până pe 21 , când îmi vine ajutorul social de 340 de lei pe lună.
Dar luni , pe la prânz , am aţipit câteva minute . La ora asta am unele dintre cele mai frumoase şi vivide vise . În timpul lor sunt , de obicei , astrală , dar nu decorporalizată . Simţeam că se întâmplă ceva , dar eram profund inconştientă , ca în timpul oricărui vis normal . Aşa că nu îmi amintesc decât detaliile care m-au făcut lucidă . Dar era o senzaţie peste măsură de misterioasă , într-un context fantastic , aproape de basm . Îmi amintesc că îmi repetam , în timp ce observam decorurile , că sunt lucruri şi locuri despre care aş putea să scriu când va veni timpul . Din nou , o voce însoţea ‘transmisiunea’ . Era o voce masculină , ca de bărbat în vărstă . De fapt , suna ca vocile acelea faimoase folosite la trailere , EXTREM de profunde şi impresionante . Ba mai mult , se auzea şi un fel de muzică neomenesc de frumoasă şi diafană . Vocea vorbea în engleză şi, deşi nu îmi amintesc tot conţinutul , uite rezumatul :

– Cei care pleacă în căutarea ochiului meu sunt sortiţi să treacă prin aventruri care vor ţine o viaţă întreagă .

Suna mai bine în engleză . Dar e cum ţi-am povestit în mai . Cred că al treilea ochi îi trimite trezitului viziuni specifice şi mulate pe acesta . Personalizate , vreau să zic . Dacă aş fi fost creştină în sinea mea , aş fi primit , probabil , imagini şi viziuni cu sfinţii specifici acestei religii , aşa cum li se întâmplă atâtora . Dar pe mine mă interesează să scriu fantastic , aşa că văd decoruri de basm , personaje de aşa natură , creaturi fantastice , dragoni şi balauri , pisoi umani vorbăreţi , Feţi-Frumoşi şi prinţese , dar … şi monştri . Mulţi , mulţi monştri , dintre cei mai hidoşi şi periculoşi .

2. Chakra a 5-a , comunicarea , Vishuddha şi scrisul .

Dar ce am scris la punctul 1 a fost doar un preambul la ideea de a scrie , ca plan al vieţii mele , lucru de care nu mă mai îndoiesc . Şi uite de ce .
Cu vreo două săptămâni înainte de vizita noastră din mai şi tot timpul după aceea , până în prezent , am început să mă comport neobişnuit cu gâtul meu . Nu mi-am atins şi mângâiat niciodată gâtul aşa de des ca în ultimele 5 săptămâni . Ca şi cum îmi dreg glasul şi îmi protejez corzile vocale . Zi de zi bat cu arătătorul într-o mişcare ritmică , dar perfect egală între lovituri , la baza gătului , unde mi-ai arătat că este localizată chakra comunicării . Ea continuă să fie cea mai dezechilibrată dintre cele 7 . Dar când am pulseuri de luciditate şi claritate în acest centru energetic , eu nu mai sunt cea pe care crezi că poate o cunoşti , măcar într-o mică măsură , şi cu care te-ai obişnuit . Vezi tu , ce e informaţie care îmi place rezonează în mine şi apoi se trezeşte . Şi asta a făcut şi cuvântul Vidshuddha , atât de asemănător în semnificaţie cu numele meu . A găsit şi mama un pic de informaţie , ea având un real talent în a găsi răspunsuri pe net . Ce mi s-a întâmplat după aceea iar este atât de greu de descris în cuvinte .

E vorba despre un fenomen care a început pe timp de noapte , când ating frecvenţele acelea ‘sofisticate’ , teta , etc , deşi se întâmplă şi pe timp de zi , dacă mintea mea e liniştită şi nepreocupată , deci nu se întâmplă des diurn . Prima oară s-a manifestat după ce am terminat de ascultat „Toate pânzele sus ” de Radu Tudoran . Mă necăjise nespus că lui Izmail , bucătarul turc , îi fusese amputat un picior , chiar după câte făcuse . M-am trezit în noaptea aceea în mijlocul unui şuvoi de gânduri foarte neobişnuit . Rescriam cartea , cuvânt cu cuvânt . Ştiam deja tot ce conţinea cartea originală , dar mai mult decât atât , ştiam totul despre fiecare personaj în parte , semnalmente fizice şi atribute morale . Ştiam de unde vin şi unde vor ajunge , luând fiecare scenariu şi probabilitate în calcul pentru fiecare dintre ei . Le ştiam toate suferinţele , bucuriile şi ascunzişurile , pur şi simplu nu îmi scăpa niciun detaliu . Vedeam toate mişcările lor în timpul cărţii , pentru ca , mai apoi , să modific detaliile evenimentelor după bunul plac , rulând zeci de scenarii simultan în imaginaţia mea , fără să mă buşesc de vreun obstacol , fără să am pană în procesul imaginativ . Ştiam ce fusese în mintea autorului când a scris cartea , îi ştiam toate scenariile pe care le concepuse , ştiam toate impresiile emise în univers de către toţi cititorii de-a lungul a zeci de ani , cunoşteam tot ce se va emite şi în viitor . Toate astea rulau în mintea mea în acelaşi timp , într-un flux atât de rapid , încât nu îl puteam opri , deşi am încercat . Cu toate că nu mă deruta , nu mă supraîncălzea , nu îl simţeam străin de mine . Nu simţeam că vine din exteriorul meu , nu simţeam că îmi este trimisă informaţie prin channeling , nimic din toate astea . De fapt , simţeam fenomenul ca ceva specific mie , aşa cum ştiu mudrele şi yoga , fără să le explic în mod conştient cuiva . Asta mă simţeam , manifestare în timp real şi material a tăcerii despre care ţi-am vorbit , acel loc unde magia se întâmplă . Vreau să zic că , pentru câteva minute , mi-am simţit chakra a cincea funcţională şi vindecată . M-am simţit mai aproape de mine însămi , de cine sunt eu în interiorul meu . Totuşi , pentru că a fost ceva atât de nou şi neaşteptat , începând cu a doua zi am rulat în imaginaţia mea poveşti mult mai simple , ca în Momente şi Schiţe de Caragiale , ca nişte pilde cu tâlc . Îmi vine greu să ţin pasul cu ele , aşa că nu le scriu încă , pentru că scrisul continuă să mă dreneze de energie , aşa nevăzătoare cum sunt . Şi am făcut toate astea doar ca să găsesc în imaginaţia mea un scenariu posibil în care Izmail să nu-şi piardă piciorul, fără ca acest scenariu să ştirbească din farmecul aventuros al cărţii.

3. Intruşi sau ajutor de la helperi pentru redescoperirea de sine ?

Am trecut prin suficient de multe întâmplări destul de înfricoşătoare în aceşti doi ani şi jumătate de la trezire , atât diurn , cât şi nocturn , dar ce mi s-a întâmplat săptămâna trecută , pe 26 spre 27 iunie , tot noaptea , m-a făcut sincer să mă întreb dacă eu chiar am de-a face cu îngeri sau demoni în timpul experienţelor mele extracorporale . În ziua aceea sora mea îmi citise un articol despre secretele şi misterele creierului , din punctul de vedere al unei cercetătoare din Rusia , pe nume Tatiana Chernigovskaya . Poţi găsi articolul dând click aici.

Este uimitor cât de repede se transformă o informaţie oarecare în convingere în subconştient . Articolul respectiv afirmă cu destulă tărie că , de fapt , creierul , ca organ fizic şi biologic , este cel care ‘trage sforile’ , cum s-ar zice , el fiind bossul boşilor în organismul uman , un fel de computer suprainteligent , ca un fel de robot cu inteligenţă artificială . Părerile tipei sunt destul de drastice şi vehemente şi nu lasă loc la echivoc . În acelaşi timp , mama a început să citească o carte pe care a primit-o de la o călugăriţă în urmă cu câteva luni , pe vremea când vindea la tarabă , într-o piaţă locală . Mama i-a dat legături de ridichi şi salate ca pomană , iar măicuţa i-a dat o carte în schimb , numită „Viaţa măicuţei Veronica” , cea care a pus temeliile unei mănăstiri faimoase în localitatea Tudor Vladimirescu din Galaţi . Ea scrie în această carte despre vedeniile avute cu Sfânta Maria şi Iisus , despre cum a fost ghidată ca să întemeieze această mănăstire , iar asta încă de la 16 ani . Deşi nu contest experienţa religioasă a acestei măicuţe , nu m-am putut abţine să nu mă întreb de unde vin aceste viziuni atât de specifice dogmei şi mai ales de originea conştiinţei care îi ghidează pe aceşti oameni . Spun aşa pentru că , deşi motivaţia conştiinţei pare de bun augur , ca de exemplu ridicarea unei mănăstiri în care să îşi găsească locul , liniştea şi pacea diverse suflete rătăcite , metodele folosite nu sunt neapărat creştine . Iar zic aşa pentru că măicuţa respectivă specifică faptul că , în viziunile sale , Mântuitorul ameninţă că va da foc satelor dacă ea nu avea să îndeplinească poruncile sale . Acest principiu întâlnit în religie , „Fii un pix în mâinile lui Dumnezeu , lasă-L să facă ce vrea din tine şi acţionează din frică faţă de el cu scopul de a ajuta nişte oameni , dar dacă nu o faci , alţii sunt pedepsiţi” , creează o oarecare confuzie . Viziunile care ajung la mine devin din ce în ce mai vaste , mai generale şi mai universale , depăşind limitele şi graniţele scoarţei terestre , extinzându-se peste constelaţii şi galaxii , dincolo de orice limită materială şi nonmaterială , până în punctul unde nu există altceva decât iubire pură şi necondiţionată , iubire fără discernământ şi , ca atare , iubire fără preferenţialitate , fără nepotism , fără favoritism . O iubire egală , în aceiaşi măsură , pentru tot ce există , inclusiv pentru asfalt şi lucruri materiale , atât de blamate ca fiind lipsite de importanţă de majoritatea credinţelor şi tradiţiilor spirituale . Eu sunt învăţată să iubesc sufletul universal din tot ce este şi nu doar sufletul din făpturile vii , fie oameni sau animale de orice fel .

După cum spuneam , în acea noapte am fost vizitată de două entităţi . Nu a fost prima oară în trecere pe la mine . .. De fapt , le-am întâlnit de vreo 4-5 ori până în prezent . De fiecare dată când vin se lasă cu „măcel” , cum se zice . Este aproape devastator , iar eu nu îmi dau seama dacă sunt ghizi spirituali sau intruşi pentru că se comportă ca nişte intruşi de cea mai joasă speţă , dar efectul vizitei lor , în loc să mă demoralizeze , mă energizează şi mă face să fiu curioasă în privinţa unor subiecte legate de cunoaştere . Ştiu că sunt mereu aceleaşi entităţi pentru că au aceeaşi semnătură energetică şi tipar în comportament. Prezenţa lor se simte ca o cantitate imensă de electricitate aproape imposibil de suportat de către corpul uman . Pur şi simplu eu nu le fac faţă dacă nu sunt şi eu extracorporală . Simpla lor prezenţă îmi deschide chakră după chakră , până în creştet . Chakra coroană e cea mai activă , dar când se deschide ea … să mă ajute Dumnezeu , pentru că îmi simt corpul fizic paralizat , iar eu expusă , spiritual vorbind , ca şi cum nu am unde să mă ascund din faţa lui Dumnezeu , ca şi cum nu pot fugi din calea Lui , ca şi cum nu există nicio altă opţiune decât să ascult ce doreşte să îmi transmită . Mă simt pur şi simplu goală de secrete . Şi aceste două entităţi mi-au vorbit , dar erau atât de răutăcioase , că nu am putut să le iau decât drept demoni . Îmi vorbeau exact aşa cum te-ai aştepta să îţi vorbească nişte voci ca manifestare a diverselor boli mentale . Chiar aşa erau , manifestarea în toată splendoarea a prejudecăţilor legate de vedenii , auzitul vocilor , etc . Şi cei doi mă bruscau şi mă înjunghiau , exact ca nişte bullies din filmele americane cu adolescenţi . Atunci ceva în mine a reacţionat extrem de puternic . O voce . Ţi-am povestit , în mai , cum că vocea mea fizică nu este vocea mea reală , vocea sufletului , pe care am auzit-o astral cu câteva luni în urmă . Nici aceea nu era vocea definitivă şi finală a sufletului . Doar că , luni noaptea , când am vorbit , am sunat demonic . Era o voce groasă , gravă , profundă , de bărbat , dar fără doar şi poate demonică şi înfricoşătoare . Să ştii că Hollywood-ul nu se joacă când pictografiază demoni în filme cu acest gen de voci . Din nou , nu a fost prima oară când m-am auzit vorbind cu aceată voce , mai ales în ultima perioadă . Am observat că mă manifest aşa când asist la acte de nedreptate , atunci când sunt astrală . Când aveam de-a face cu aparenţi intruşi , reacţia mea era mult mai brutală . Îmi foloseam imaginaţia să mă transform , la rândul meu , într-un drac mare şi rău , urât şi fioros , doar ca să îi pun pe fugă pe neinvitaţi . Reacţionam aşa din enervare , din frustrare , pentru că prea des mi se întâmplă să întâlesc cuţitari şi mardeiaşi nonfizici . Dar de vreo 3 luni , ceva s-a modificat în această reacţie a mea de început , lucru pe care l-am observat mai îndeaproape luni noaptea .

În loc să îmi doresc să îi pedepsesc pe aceşti doi intruşi , în loc să îmi doresc să mă răzbun şi să le fac rău , aşa cum credeam că îmi fac ei mie , eu le spuneam , cu vocea asta a mea demonică că „Eu sunt iubire” . Era atât de multă credinţă în mine , că nici nu îmi mai păsa că eram moartă de frică, că îmi simţeam corpul fizic paralizat,deşi eram conştientă şi de cel astral în acelaşi timp.

– HAHAHA , râdeau cei doi de mine . Asta crezi tu că este vocea lui Dumnezeu ? Aşa crezi tu că vorbeşte El ?

Dar, în loc să mă înfricoşeze şi să mă facă să am dubii în legătură cu mine , eu deveneam şi mai atentă la manifestarea mea . Şi am observat că această voce demonică era o voce înfundată , blocată, care venea din coşul pieptului , deşi nu aş putea spune cu certitudine că în piept îşi are lăcaşul . Asta nu înseamnă că nu îi simţeam vibraţia . Eu vibram toată . Simţeam cum încep să cresc în mine însămi , dar şi în jurul meu , cum mă înalţ la ceruri , cum mă încarc de lumină , de energie şi de iubire , cum topesc şi dizolv tot răul din lume cu simpla mea prezenţă . Nu mai vroiam să fac rău nimănui , nici celor doi bătăuşi . Simţeam aşa o osteneală în a alege furia , frustrarea şi sictirul în mod constant ca prime reacţii când mă confruntam cu diverse probleme . Nu mai puteam să continui aşa . Şi de faţă cu cei doi , vroiam să manifest doar iubire şi lumină . Alegeam să răspund violenţei şi răutăţii lor cu iubire şi lumină . Ba mai mult , începusem să îmi imaginez că sunt înconjurată de o aură imensă de lumină , că am un bici în formă de şarpe în mâna dreapta , că îl folosesc nu ca să pedepsesc , ci ca să dizolv răul , ca şarpele să devorze urâtul , meschinul şi groaza din lume . Repet , asta nu înseamnă că nu mi-a fost frică şi că nu inventam aceste ‘gadgeturi’ doar ca să mă apar şi să mă pun la adăpost . Dar … acea voce demonică din mine este cât se poate de reală şi vrea să se trezească şi să se manifeste , aşa cum o face vocea copillui interior .

La final , îmi simţeam capul ca între doi magneţi , cu creierul varză , complet dezechilibrată din punct de vedere energetic şi magnetic , convinsă că am halucinaţii , că nu este nimic real . Chiar îmi spuneam , în mod conştient , să mă trezesc şi că am să fiu bine . Şi aşa a fost . Trează , în corp , nu mai simţeam niciun dezechilibru . În loc de tristeţe simţeam putere şi satisfacţie tot mai crescânde . Confuzie , da . Au fost sau nu intruşi ? Dacă da , de ce experienţa a fost atât de plină de învăţături ? De ce a avut legătură cu articolele , cu vedeniile ? De ce se simte ca şi cum cineva mă ghidează pentru ca eu să înţeleg lucruri despre creier , vedenii , halucinaţii , suflet ? De ce am devenit brusc interesată de genetică , informaţia genetică şi ADN şi mai ales influenţa mediului asupra acestora ? De ce se simte ca şi cum cineva mă învaţă să înţeleg despre boli , suferinţă , abandon şi deznădejde din proprie experienţă , ca să înţeleg şi să le dau crezare celor asupriţi şi necăjiţi , pentru că acum şi eu ştiu ce este necazul ? De ce cei doi intruşi exprimau atâta mulţumire văzând vocea din mine trezindu-se ? De ce simţându-mi capul depolarizat magnetic m-a făcut să cred că cei doi îmi spuneau , prin asta , ceva de genul :

– Na , să îţi fie învăţătură de minte să mai dai crezare unui articol oarecare de pe net . Mai crezi acum că este creierul cel care face şi desface , când simpla prezenţă a unei entităţi nonfizice îl bulversează ? Simpla deschidere a chakrei coroană face creierul să nu mai ştie ce este cu el ?

De ce se simte ca şi cum mi s-a repetat informaţia potrivit căreia există o putere atotcuprinzătoare care guvernează Universul , cu numele de …. eu prefer să îi zic suflet , pentru că aşa îmi aduc aminte de condiţia mea umană prezentă .

Dacă am înţeles sau nu ce sunt vedeniile , atunci nu , nu , încă nu ştiu să le explic . Toate la timpul lor . Pot vorbi ore întregi despre dumnezeire , dar asta nu mă scuteşte să nu horcăi de la o răceală , nu mă scapă de blocajul în trafic sau de bâzâitul muştelor .

Update 1

O săptămână mai târziu m-am rugat să vorbesc cu un helper real despre diversele mele probleme. Uite un rezumat al convorbirilor.

„Există entităţi nonfizice care au al 3 ochi complet deschis. Ei sunt ochiul din cer. Simpla lor prezenţă te poate, pur şi simplu, nimic. Cei care te-au vizitat au fost toţi sfinţi. Te-au luat tare cu scopul de a deschide un nou capitol în viaţa ta şi canale noi către cunoaştere.”

Mi-ar plăcea foarte mult să citesc informaţie despre helperi şi prezenţa lor. Ai întâlnit vreo carte de acest fel, în afara celei scrise de Sandi Gustus, „Less incomplete”? Nu de alta, dar te-ai aştepta ca prezenţa lui Dumnezeu să se simtă ca iubire, ca pace şi armonie. Cum de prezenţa unor helperi s-a simţit ca şi cum îmi băgasem degetele în priză? Pot oare helperii să se manifeste răutăcios cu scopul de a te învăţa?

Update 2

Trebuie că ai observat şi tu că aceste lucruri despre care scriu sunt lucruri despre care am vorbit în mai, inclusiv acceptarea demonului interior. Contradictoriu mi se pare faptul că acesta se intitula pe sine iubire şi se simţea ca atare cu o chichiţă, eu cred în judecată. Cred în corectitudinea universului. Cred în legile sale, şi ,ca atare, cred că pământul şi oamenii sunt exact unde trebuie să fie. Nu vorbesc despre judecată părtinitoare şi nici despre prejudecată, ci despre un sistem gândit şi conceput să funcţioneze perfect. Toţi suntem egali şi răspunzători de propriul univers interior. O fi acesta demonul meu?

4. Ce înseamnă vis recurent ?

Dacă tot am scris atât , deşi intenţia mea a fost să îţi trimit un rezumat al acestor experienţe , profit de avântul scriitoricesc ca să descriu , pe scurt , cel mai recurent vis pe care l-am avut vreodată . Cel cu mâinile .

Dacă ai avea un vis care se repetă , ce ai crede că înseamnă acesta ? Ce ai crede că vrea subconştientul să îţi transmită ? De câte ori ar trebui să se repete ca să fie un vis recurent ? Şi dacă s-ar repeta prea des , l-ai cataloga drept obsesiv ? Drept o eroare a creierului ? Sau drept altceva ? Eu încă nu am reuşit să îmi cataloghez visul în niciun fel , dar mă simt foarte norocoasă atunci când apare şi devin conştientă de el .

Am început să am acest vis anul trecut , pe la jumătatea lui iunie 2016 . S-a repetat aproape în fiecare noapte de atunci . De fapt , se repetă chiar şi în timpul aţipelilor diurne . Vorbesc despre un vis pe care îl am de 1-5 ori pe zi . Am ţinut un fel de evidenţă a acestei manifestări , dar i-am pierdut şirul . Un calcul aproximativ însumează vreo 720 de repetiţii ale acestui vis în puţin mai bine de un an . Începe întotdeauna cu o imagine extrem de neclară a unor mâini tinereşti , masculine . Imaginea este atât de neclară , că nu îmi dau mereu seama dacă ce văd sunt sau nu mâini de bărbat sau altceva . Câteodată nu văd decât nişte linii care se mişcă, de culoare alb-negru . La început , imaginea este aproape întotdeauna ca imaginea plină de purici de la televizor care semnalează pierderea semnalului TV . Şi eu văd aceiaşi purici luminoşi . Dar când m-am întrebat de ce îi văd doar aşa , luminoşi , la scurt timp după aceea s-au manifestat şi pe un fundal întunecat, ca şi cum erau luminile închise în cameră . Am devenit de 720 de ori conştientă de acest fenomen , dar am reuşit doar de jumătate de ori să îl duc mai departe . Spun asta pentru că eu sunt complet adormită şi inconştientă pe timp de noapte , în somn , ca tot omul . Oare ? Acest simplu şi micuţ fenomen din ochii mei îmi atrage atenţia în timpul somnului obişnuit , inconştient . Repet , deşi am fost conştientă de acest vis de 720 de ori , doar de 360 de ori mi-am mutat întreaga atenţie şi voinţă către acest fenomen , cu intenţia de a-l observa şi studia în mod activ . Restul de 360 de ori am asistat la acest fenomen în mod pasiv , incapabilă să găsesc voinţa în mine să analizez şi să profit de ocazie ca să văd , măcar pentru câteva secunde , cum s-ar zice . Lipsa voinţei nu este , totuşi , de blamat . Asta pentru că , în timpul visului , deşi sunt conştientă de semnificaţia cuvântului „vis” , îmi simt diverse părţi ale corpului adormite , inactive temporar , leneşe , în stand-by . Nu ştiu ce se întâmplă atunci când implic voinţa . Dar ştiu că ceva se schimbă la nivelul minţii şi nu al corpului . Nu s-a simţit niciodată mai pregnant ca în timpul acestui fenomen că voinţa nu este un proces care ţine de creier şi de corp , ci de procesele conştiinţei care însufleţeşte carcasa fizică . Aşadar , m-am motivat de câteva sute de ori să urmăresc aceste mişcări din ochi din curiozitate , din entuziasm , din bucurie , dar şi cu intenţia vădită să folosesc momentul ca să obţin ceva . Cred că vorbesc despre sistemul de recompense din lobul frontal . Uite , ambalată sufleteşte acum pe frecvenţa mudrelor , vreau să subliniez că am momente de luciditate foarte ridicată când sunt perfect conştientă că pot regla şi seta propriul creier să se vindece şi să vadă din punct de vedere biologic , iar asta implicând procesele obişnuite ale corpului şi minţii . Voinţa , motivaţia , recompensa , etc.

Odată ce implic voinţa , fenomenul se schimbă . În starea de pasivitate , imaginea se derulează ca un video playback . Aceeaşi imagine a unor mâini masculine fluturându-se în ochii mei este difuzată la nesfârşit , în acelaşi fel . Over and over and over and over again . Nişte mâini în purici în alb şi negru „scoţându-mi ochii” şi făcându-mă atentă în timpul somnului . Toată atenţia mea concentrată în mod conştient asupra acestor mâini face ca puricii să se adune în cete , să se grupeze , ca şi cum unii se recunosc cu alţii , după formă , dimensiune , etc . Odată ce se grupează , eu redau o imagine mai clară a mâinilor , mai pronunţată , mai puţin distorsionată . Câteodată aceste mâini apar extrem de deformate , iar mişcarea lor complet neverosimilă . Până în acest punct duc o muncă acerbă cu mine , deşi totul nu durează decât câteva minute . Dar încerc continuu să mă motivez să nu mă dau bătută , să mă menţin conectată . Folosesc fraze de genul „Hai, că se poate . Uite cât este de uşor să vezi din nou . Totul este aşa de simplu . E un lucru atât de normal , de natural , de obişnuit să vezi din nou . Nu renunţa să încerci . Nu te da bătută .”
Doar o treime din aceste 360 de ori m-am motivat să merg şi mai departe cu visul mâinilor acestea de bărbat . În acest punct imaginea lor prinde culoare , textură , sens . Văd mult mai clar ce fac mâinile , dar aşa cum am zis anterior , de cele mai multe ori se flutură în ochii mei . Aşadar , am captat imaginea clară ca şi cristalul a acestui clip de vreo 120 de ori într-un an de zile . Când devine aşa de clară imaginea , filmul se personalizează , nu mai face playback . E ca un vis lucid . În acest punct voinţa mea merge mai departe şi apare dorinţa să îmi întind şi eu mâinile , să le prind pe celelalte ca să ne jucăm . Am reuşit asta de maxim 50 de ori . M-am conectat cu aceste mâini deşi am stat de vorbă cu posesorul lor despre câte în lună şi în stele . Am mai scris despre aceste conversaţii aici şi o voi mai face în viitor . Şi tot atunci voi detalia şi emoţia pe care o simt când mi se întâmplă .

Acum continui cu cele tehnice . Din aceste 50 de ori de conexiuni lucide , am folosit maxim 20 de ocazii ca să mă proiectez astral . Asta a ţinut tot de voinţă şi de motivaţie . Este atât de bine între aceste braţe , că nu îmi doresc să plec . Sigur , o perioadă am crezut că este Zburătorul cel care face asta , dar m-am înşelat şi asta este .

Când am întrebat cine este , mi-a raspuns cu „Tatăl , Fiul şi Sfântul Duh” .

– Sunteţi trei entiăţi implicate ? Tatăl divin universal , mama Kundalini şi un om ? Am înţeles bine ?

– Aşa este , precum ai înţeles .

Dar în timp ce scriu aceste paragrafe , mă îndoiesc în continuare sincer de tot că vizitatorul meu chiar este şi un om real şi nu doar un proces în subconştientul meu .

Am să scriu mai pe larg despre fiecare fenomen în parte in viitoarea mea carte . Sau chiar pe blog , când le voi înţelege mai bine , pentru că acum nu sunt în măsură să le descriu şi să le explic mai bine decât am facut-o deja .

Mulţumesc că ai avut răbdare să citeşti şi sper să ajute cuiva undeva , cândva .”